Operaţiune de succes a Ministerului de Finanţe: Costul de finanţare al statului scade pentru prima dată în acest an sub 7%

 
        Ministerul de Finanţe a anunţat, vineri, o operaţiune de succes prin care a redus riscul de refinanţare a datoriei publice guvernamentale, potrivit unui comunicat transmis de minister.
„Operaţiunea a constat în preschimbarea unor serii de obligaţiuni (titluri de stat) cu maturitate scurtă cu o nouă serie de obligaţiuni pe termen lung, mutând astfel obligaţia de plată mai departe în viitor.
Concret, Ministerul a preschimbat obligaţiuni scadente în 22 aprilie 2026 şi 24 iunie 2026, cu o serie nouă de obligaţiuni cu o maturitate mult mai extinsă, în 25 aprilie 2035, în sumă de 450,65 milioane lei. Prin acest tip de operaţiuni, derulate cu o frecvenţă bilunară, MF urmăreşte diminuarea riscului de refinanţare, care poate influenţa costul de împrumut al statului”, au afirmat reprezentanţii Ministerului Finanţelor.
Potrivit acestora, operaţiunea a beneficiat de o cerere robustă din partea investitorilor, care a atins 836,34 milioane lei. În urma licitaţiei, Ministerul Finanţelor a alocat suma de 450 milioane lei, reuşind să obţină un randament maxim adjudecat de 6,93%.
Acest randament, (care reprezintă costul pe care îl plăteşte statul pentru împrumut) deşi unul în continuare ridicat, este cel mai scăzut obţinut în acest an pentru o maturitate reziduală de aproximativ 10 ani, au mai precizat reprezentanţii Ministerului Finanţelor.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a explicat că obţinerea unui cost al împrumutului sub 7% este dovada faptului că angajamentele asumate în dialogul cu Comisia Europeană sunt validate de pieţe.
„Această tranzacţie reprezintă o componentă importantă a strategiei noastre de management al riscului. Obţinerea unui cost al împrumutului de 6,93% pe termen lung – cel mai redus nivel din acest an, deşi încă ridicat – nu este un eveniment întâmplător, ci dovada că disciplina fiscală şi angajamentele asumate în dialogul cu Comisia Europeană sunt validate de pieţe. Prin prefinanţare şi extinderea maturităţii datoriilor, ne asigurăm că evităm presiuni suplimentare asupra costurilor statului, transformând încrederea investitorilor în beneficii concrete şi durabile pentru bugetul public”, a declarat Alexandru Nazare.
Ministerul Finanţelor a mai transmis că un randament similar a mai fost realizat în cadrul unei emisiuni de titluri de stat din data de 11 noiembrie 2024, pe parcursul anului curent fiind înregistrate, în general, valori mai ridicate decât nivelul de 7%.
De asemenea, Ministerul Finanţelor a subliniat că această evoluţie favorabilă este rezultatul unei abordări prudente, inclusiv a politicii de prefinanţare (atragerea de fonduri în avans) a necesarului pe anul curent. În condiţiile unui necesar de finanţare de 259 miliarde lei, planul are un grad de realizare de 95,3%, permiţând asigurarea resurselor fără a pune o presiune suplimentară pe costurile de finanţare ale statului.
„Reducerea graduală a costului de finanţare pe termen mediu şi lung, care a coborât pentru prima dată în acest an sub 7%, este susţinută şi de îmbunătăţirea percepţiei investitorilor. Această îmbunătăţire vine ca reacţie la programul de măsuri de consolidare fiscală ajustarea finanţelor publice implementate de Guvern pentru reînscrierea pe traiectoria agreată cu Comisia Europeană, dar şi datorită confirmării gradului investiţional de rating de către agenţiile de rating”, a mai precizat sursa citată.
Ministerul Finanţelor a mai afirmat că efectul tuturor acestor demersuri se reflectă în evoluţia costurilor de finanţare care înregistrează un trend descendent. Comparativ cu prima jumătate a lunii septembrie, s-au marcat reduceri de aproximativ 50-60 de puncte de bază (bps) pentru întreaga gamă de maturităţi. Evoluţii pozitive similare se înregistrează şi pentru euroobligaţiuni (titluri de stat emise în Euro şi USD pe pieţele externe), unde scăderile sunt de 20-30 bps. 
                 
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
        