Cercetătorii au descoperit un mare sistem din Univers. Unde se situează Pământul? [video]

Undeva în Univers se află o planetă mică şi albastră. Este a treia planetă care orbitează în jurul Soarelui şi una dintre miliardele de stele care formează galaxia spiralată cunoscută sub numele de Calea Lactee. Aceasta este casa noastră, Terra.
Laniakea şi Caleea Lactee. (Captură.)
P. P.
29.11.2014

Materialul video pe pagina originală Epoch Times România.

Undeva în Univers se află o planetă mică şi albastră. Este a treia planetă care orbitează în jurul Soarelui şi una dintre miliardele de stele care formează galaxia spiralată cunoscută sub numele de Calea Lactee. Aceasta este casa noastră, Terra.

Dar unde se poziţionează Calea Lactee în Univers?

O echipă de cercetători a colectat o serie de informaţii despre cele 8.000 de galaxii descoperite în jurul Căii Lactee. Aceştia au localizat poziţia în spaţiu a fiecărei galaxii şi, pentru prima dată, s-a arătat că galaxia noastră face parte dintr-un sistem mult mai mare de galaxii - un „super-roi” denumit Laniakea, Calea Lactee aflându-se la marginea uneia dintre cele mai îndepărtate părţi ale acestui sistem. În limba hawaiană, Laniakea înseamnă „Ceruri nemărginite”.

Întregul Univers poate fi văzut ca o reţea complicată de galaxii, o plasă cosmică, cu unele zone aproape goale, asemenea unor viduri întunecate. Alte zone sunt umplute compact de galaxii, formând regiuni cunoscute drept „super-roiuri”.

„Super-roiurile” sunt cele mai mari structuri întâlnite în Univers, dar cercetătorii au întâmpinat probleme încercând să determine unde se termină unul şi unde începe celălalt.

Pentru a marca „super-roiul” care include Pământul, o echipă de cercetători din Hawaii a studiat mişcarea galaxiilor din jurul nostru cu o precizie nemaivăzută în trecut.

Chiar dacă întregul Univers se extinde rapid există, de asemenea, forţa gravitaţională care acţionează contrar acestei accelerări a maselor cosmice. Eliminând această expansiune cosmică, cercetătorii au determinat galaxiile de care este atrasă Calea Lactee şi cât de îndepărtate sunt acestea, lucru ce le-a permis să creeze o hartă ce conţine o reprezentare a fluxului cosmic şi direcţiile pe care se deplasează. Folosind datele furnizate de această mişcare, cercetătorii au creat o nouă hărtă care include galaxiile descoperite în Univers.

Dacă analizăm mai aprofundat „super-roiul” care găzduieşte Pământul, putem vedea că majoritatea galaxiilor sunt atrase către un centru dens numit „Marele Magnet”. Toate galaxiile se deplasează către acest centru care domină zona din Univers în care se află Pământul.

Între „Marele Magnet” şi Caleea Lactee se află o zonă relativ goală, în apropierea acesteia găsindu-se galaxia denumită Fecioara. Până acum, astronomii grupau Calea Lactee, Fecioara şi alte aproape 100 de galaxii într-un „super-roi”.

Dar folosind noua tehnică, putem vedea că zona acestora era doar "vârful icebergului". Acest „super-roi” este numai un fragment din „super-roiul” Laniakea, care este de peste o sută de ori mai mare.

În vecinătatea Căii Lactee, lângă Laniakea se găseşte un sistem identic ca mărime, numit Perseu-Peşti, care conţine, de asemenea, un „Mare Magnet” ce atrage galaxiile din acest sistem.

Folosind noua imagine generată, cercetătorii au definit graniţele cu ajutorul punctelor în care diverg cele două fluxuri formate din galaxiile în mişcare. În acest mod, aceştia au stabilit şi graniţa dintre cele două „super-roiuri”, Laniakea şi Perseu-Peşti, cât şi fluxurile din interiorul lor.

Aceasta este prima definiţie clară oferită „super-roiurilor”. De asemenea, pentru prima oară, cercetătorii au portretizat zona din Univers care conţine ambele fluxuri din interiorul „super-roiurilor”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor