Ceapă umplută cu cremă de morcovi
alte articole
Pentru a transforma banala ceapă în ceva deosebit ne trebuie doar câteva ingrediente aflate la îndemâna oricui. Rezultatul? Reţeta propusă mai jos care transformă ceapa şi morcovii într-un aperitiv elegant sau o garnitură excelentă.
Ingrediente pentru 4 persoane:
8 cepe mari
500 grame de morcovi
1 lingură de stafide
1 lingură de lapte
30 grame de unt
1 legătură de pătrunjel
sare şi piper după gust
Timp de pregătire: 15 minute (plus 15 minute pentru înmuierea stafidelor)
Timpul de gătit: 40 de minute
Dificultate: medie
Modul de preparare
Înmuiaţi stafidele în apă călduţă timp de 15 minute.
Morcovii se spală, se curăţă şi se opăresc în apă fierbinte, sărată, pentru aproximativ 10 minute.
Curăţaţi ceapa şi ţineţi-o la abur timp de 15-20 de minute, până când se înmoaie; tăiaţi căpăcelele superioare şi eliminaţi straturile interioare ale fiecărei cepe pentru a obţine un fel de boluri.
Puneţi în mixer mijlocul cepelor, morcovii tăiaţi în bucăţi, laptele şi mixaţi până când se obţine un piure omogen; transferaţi-l într-un bol, adăugaţi untul moale tăiat în bucăţi mici, stafidele scurse de apă şi uscate, pătrunjelul tăiat, sare şi piper.
Mixaţi amestecul pentru a se încorpora untul, apoi umpleţi cepele cu acesta. Închideţi-le cu căpăcelele lor şi coaceţi-le la abur încă 5-6 minute.
Se servesc calde, sunt ideale ca garnitură pentru preparatele din carne.