Salată de cartofi cu castraveciori muraţi - uşoară şi delicioasă

Este o salată simplă şi foarte gustoasă. Se poate poate servi ca atare sau ca şi garnitură pe lângă diferite fripturi. Cei care doresc o consistenţă mai bogată pot adăuga iaurt, smântâna sau maioneză. Ingrediente: 1 kg cartofi roşii 150 g castraveţi muraţi o ceapă roşie de mărime potrivită( sau 4 cepe verzi ) 2 linguri oţet de mere 3 linguri ulei de măsline
Maria Matyiku
08.11.2013

Este o salată simplă şi foarte gustoasă. Se poate servi ca atare sau drept garnitură pe lângă diferite fripturi. Cei care doresc o consistenţă mai bogată pot adăuga iaurt, smântână sau maioneză.

Ingrediente:

1 kg cartofi roşii
150 g castraveţi muraţi,
o ceapă roşie de mărime potrivită ( sau 4 cepe verzi )
2 linguri oţet de mere
3 linguri ulei de măsline
o legătură de pătrunjel verde mărunţit
sare şi piper după gust

Mod de preparare:

Cartofii se curăţă de noduri şi alte imperfecţiuni, după care se taie în cubuleţe de 2-3 cm grosime. Dacă au coaja subţire, cartofii se pot lăsa în coajă, altfel coaja se va curăţa. Cartofii se pun la fiert pe aburi, şi se lasă până când sunt pătrunşi. Nu se fierb în exces pentru a evita sfărâmarea lor.

În timp ce cartofii fierb, castraveţii se taie felii subţiri dacă sunt mici sau în cuburi dacă sunt medii sau mari.
Ceapa roşie se curăţă de coajă, apoi se taie în patru. Fiecare parte se taie apoi în rondele subţiri.

Castraveţii şi ceapa se pun într-un castron de salată, apoi se amestecă cu oţetul şi uleiul. Ceapa se marinează puţin de la oţet şi elimină din iuţeală.

După ce cartofii au fiert, se îndepărtează de pe cratiţa cu aburi şi se lasă să se răcească.

Cartofii răciţi se amestecă cu ceapa şi castraveţii, şi apoi se adaugă sare şi piper după gust. Se presară cu pătrunjel verde şi se amestecă uşor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor