Ce înseamnă să gândeşti. Ar putea o maşinărie să facă acest lucru vreodată?

Universul este plin de mistere care schimbă cunoştinţele noastre actuale. În colecţia ''Dincolo de Ştiinţă'', Epoch Times adună ştiri despre aceste fenomene ciudate, pentru a stimula imaginaţia şi a deschide posibilităţi noi. Sunt ele adevărate? Dumneavoastră decideţi.

Ideea unei maşini care gândeşte este una uimitoare. Ar fi ca şi cum oamenii ar crea viaţă artificială, doar că este mult mai impresionant, deoarece am crea o conştiinţă. Sau chiar am crea acest lucru?

Este tentant să credem că o maşinărie care ar putea gândi, ar gândi ca şi noi. Dar puţină reflecţie ne arată că aceasta nu este o concluzie inevitabilă.

Pentru început, ar trebui să fim clari în legătură cu ceea ce exprimăm prin “a gândi”. O comparaţie cu gândirea umană ar putea fi intuitivă, dar cum rămâne cu gândirea animală? Gândeşte un cimpanzeu? Sau un corb? Sau o caracatiţă?

Ar putea exista chiar şi inteligenţe extraterestre pe care s-ar putea să nu le recunoaştem ca atare pentru că ele sunt atât de diferite de noi. Poate am putea trece unii pe lângă alţii la mică distanţă, fiecare fără să fie conştient de existenţa celuilalt, şi fără să existe vreo cale pentru a interacţiona.

Cu siguranţă, anumite animale, în afară de oameni, au abilităţi cognitive adaptate pentru o înţelegere a uneltelor sau a relaţiilor cauzale, pentru comunicare şi chiar pentru recunoaşterea gândirii directe sau a intenţiilor celorlalţi. Probabil mulţi dintre noi nu ar considera acest lucru gândire.

Şi haideţi să recunoaştem, dacă construim o maşină care ar face toate cele menţionate mai sus, atunci ne-am bate cu mâna pe umăr şi ne-am spune “misiune îndeplinită”. Dar ar putea o maşinărie să facă un pas suplimentar şi să fie precum o minte umană? Mai mult, cum am şti dacă o astfel de maşină ar ajunge în acel punct?

Doar pentru că un calculator acţionează precum o minte, nu înseamnă că trebuie să aibă o minte. Ar putea fi vorba doar de o înfăţişare, fără niciun pic de substanţă, un exemplu de zombie filozofic.

Această noţiune a fost cea care l-a motivat pe spărgătorul de coduri şi matematicianul britanic Alan Turing să creeze renumitul său “test Turing”, în cadrul căruia un calculator interacţionează cu o persoană printr-un ecran. Dacă, de cele mai multe ori, persoana nu este sigură că interacţionează cu un calculator, atunci acesta din urmă trece testul. Pentru Turing, tot ceea ce a contat a fost comportamentul; nu există niciun fel de “viaţă interioară” numerică de care să fi fost îngrijorat.

Este gândirea doar un calcul?

Sub capota unui calculator gânditor, aşa cum ne imaginăm în prezent, există doar calcule. Este vorba de calcule pe secundă şi de numărul de potenţiale modalităţi de calcul.

Dar nu suntem atât de siguri că gândirea sau conştiinţa reprezintă o funcţie de calcul, cel puţin în modul în care o face un calculator binar. Ar putea fi gândirea mai mult decât o serie de calcule? De ce altceva mai este nevoie? Şi dacă totul se reduce doar la calcule, de ce este creierul uman atât de slab la acest capitol?

Majoritatea dintre noi se încurcă dacă trebuie să înmulţească în minte două numere formate din două cifre, ca să nu mai vorbim de efectuarea a trilioane de calcule pe secundă. Sau există un fel de procesare profundă a datelor care merge dincolo de starea noastră de conştientizare şi care, în cele din urmă, rezultă în conştiinţa noastră defectuoasă din punct de vedere aritmetic (argumentul aşa zisei Strong AI sau Inteligenţă Artificială Puternică)?

Vorbind în general, cu lucrurile la care sunt bune calculatoarele - precum manipularea datelor brute - oamenii nu se descurcă prea bine; iar în ceea ce priveşte lucrurile la care calculatoarele nu se pricep - precum limbaj, poezie, recunoaşterea vocii, interpretarea comportamentului complex sau luarea unor decizii holistice - în acest caz oamenii se descurcă destul de bine.

Dacă analogia dintre gândirea fiinţei umane şi a calculatorului este atât de proastă, atunci de ce să ne aşteptăm ca respectivele calculatoare să gândească în cele din urmă ca noi? Sau, ar putea calculatoarele viitorului să îşi piardă aptitudinea aritmetică caracteristică lor, pe măsură ce iese la iveală greutatea deplină a conştiinţei?

Credinţă, îndoială şi valori

Apoi, avem cuvinte precum “credinţă” şi “îndoială” care sunt caracteristice gândirii umane. Dar ce ar putea să însemne pentru un calculator să creadă în ceva, pe lângă înţelesul minor că a acţionat pe baza ignorării posibilităţii că ar putea greşi? Cu alte cuvinte, ar putea un calculator să aibă o îndoială reală şi apoi să meargă mai departe şi să acţioneze chiar şi aşa?

Când vine vorba de chestiunea valorilor, de întrebări precum ce este important în viaţă şi de ce, este interesant să luăm în considerare două chestiuni.

Prima chestiune este: ar putea un calculator cu gândire să fie capabil până la urmă să atribuie o valoare unui anume lucru. Şi a doua chestiune: dacă [calculatorul] ar putea atribui valori unui lucru anume, ce ar alege? Ar fi bine să fim puţin mai atenţi la aceste aspecte, chiar dacă nu am lua în considerare posibilitatea unui liber arbitru mecanic.

Ar fi frumos să putem programa în calculatoare un sistem de valori precum cel uman. Dar, pe de o parte, nu suntem siguri ce ar însemna aceasta sau cum s-ar putea realiza, iar pe de altă parte, dacă aceste computere vor începe să se programeze pe cont propriu s–ar putea să decidă altceva.

Deşi ar putea părea un lucru distractiv, ar trebui să petrecem puţin timp pentru a încerca să înţelegem ce dorim să fie calculatoarele gânditoare. Şi, poate ar trebui să petrecem şi mai mult timp încercând să ne înţelegem pe noi înainte să ne adâncim prea mult în domeniul calculatoarelor gânditoare.

Peter Ellerton este conferenţiar în gândirea critică la Universitatea din Queensland, Australia.