Ce îl enervează pe Paleologu la societatea românească: Dispreţul pentru educaţie şi ştiinţă de carte

Theodor Paleologu (Screenshot)
Andrei Pricopie
18.09.2024

Fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, a fost întrebat, la Prima News, ce anume îl enervează, ce nu îi place, în societatea românească, dintre problemele vechi şi noi pe care le avem. Răspunsul a fost unul tranşant şi neplăcut pentru mulţi conaţionali.

"Cred că multe mă enervează şi multe îmi plac, până aici n-am băut încă toată sticla, dar să zicem că e jumătate plină, jumătate goală. Putem vedea şi partea plină, nu numai partea goală. Partea goală este, de pildă, dispreţul pentru educaţie şi ştiinţă de carte. Starea învăţământului în România nu se datorează între ghilimele politicienilor care au fost miniştri şi au stricat ce au putut strica, sau au încercat să amelioreze, dar n-au reuşit. Se datorează şi unei atitudini faţă de educaţie din partea societăţii româneşti, pentru care educaţia nu serveşte la nimic. E o formalitate pentru foarte mulţi studenţi", a declarat Theodor Paleologu.

Potrivit fostului ministru, pentru mulţi universitatea este pur şi simplu un oficiu, un birou, unde primeşti o ştampilă pe o hârtie, care te ajută la angajare, atât şi nimic mai mult.

"Se plagiază pe rupte în cele mai bune facultăţi din ţară. În timpul pandemiei, colegul meu, Răzvan Ioan, care predă şi el la Casa Paleologu, a ţinut un curs la o facultate cu bună reputaţie. Nu spun care. Una dintre cele mai bune facultăţi din ţară. La eseul final, jumătate au plagiat, jumătate pe care i-a prins el. Probabil au fost mai mulţi. Asta reflectă o atitudine de dispreţ faţă de educaţie, care începe, de fapt, de foarte devreme, începe de acasă, părinţii, de fapt, transmit această atitudine. Nu e vorba doar de sistem, că tot timpul ne plângem de sistem. Sistemul reflectă, din păcate, o realitate", a afirmat Theodor Paleologu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor