CCR a spart "Binomul". Cum vrea şefa DNA să rezolve problema interceptărilor
alte articole
Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, aşteaptă motivarea deciziei prin care CCR a declarat neconstituţională prevederea din Codul de procedură penală privind punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică.
"Nu o pot comenta (decizia – n.r.) pentru că nu am văzut motivarea, dar în orice caz în care CCR admite ca fiind neconstituţionale anumite dispoziţii, astfel de decizii au influenţă în sistemul judiciar pentru că, din momentul în care decizia este publicată, dispoziţia respectivă nu mai poate fi folosită în sistemul judiciar, deci vor fi anumite consecinţe. Impactul lor o să îl evaluăm în momentul în care o să avem motivarea.
În cadrul DNA noi avem un serviciu tehnic prin care procedăm la punerea în executare a autorizaţiilor de interceptare, este posibil ca în urma motivării acestei decizii să fim nevoiţi să extindem numărul persoanelor care lucrează în acest serviciu şi să întărim serviciul tehnic, pentru că am avut situaţii în care am lucrat şi cu alte instituţii pentru punerea în aplicare a acestor autorizaţii.
Din momentul în care această decizie ar intra în vigoare ar trebui ca toate autorizaţiile să fie puse în aplicare prin serviciul tehnic, ceea ce înseamnă că trebuie să-l întărim", a explicat Kovesi, citată de Digi24.
Întrebată de jurnalişti dacă decizia CCR ar avea drept consecinţă iniţierea unor cereri de revizuire în sentinţele irevocabile date în dosarele penale, şefa DNA a replicat că va putea face comentarii numai după ce motivarea deciziei CCR din va fi publicată în Monitorul Oficial.
Pentru mai multe detalii despre decizia Curţii Constituţionale din 16 februarie intraţi aici.