Carmen Dan anunţă anchetarea "huiduitorilor" lui Dragnea de la Iaşi şi Galaţi: Au trecut în planul penal
alte articole
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a susţinut marţi, la Oradea, în cadrul unei conferinţe de presă, că această campanie electorală are o particularitate agresivă şi a apreciat că "din anii '90 nu au mai fost cazuri în care să întâlnim manifestaţii şi contramanifestaţii în acelaşi loc", relatează Agerpres.
"Asistăm la acutizarea unor atitudini agresive şi faptul acesta ne determină şi pe noi să tratăm cu toată exigenţa aceste abordări şi vreau să anunţ că vom fi foarte hotărâţi să sesizăm orice încălcare a legii de fiecare dată când vom constata că am depăşit acest plan al exprimării într-un mod civilizat, autorizat şi legal. Am solicitat rigoare în aplicarea legii, transparenţă şi exigenţă tuturor structurilor din minister care au competenţe în planul ordinii publice", a declarat Carmen Dan.
Şi, în contextul în care liderul partidului care a pus-o la şefia MAI este huiduit peste tot pe unde merge, Dan a ţinut să declare că în această campanie electorală sunt partide şi formaţiuni politice care susţin, "de ochii lumii, valorile democratice, dar care fac un joc deloc corect, prin care încearcă limitarea dreptului de exprimare al altora, încurajând, în mod evident, violenţa verbală". Afirmaţiile ei vin la scurt timp după ce Liviu Dragnea a acuzat USR-ul că ar fi în spatele huiduielilor ce-i sunt adresate.
Potrivit acesteia, nuclee de activişti încearcă să împiedice simpatizanţii PSD să desfăşoare activităţi de campanie.
"Aş putea spune chiar că, dacă facem o analiză, o să constatăm că din anii '90 nu au mai fost cazuri în care să întâlnim manifestaţii şi contramanifestaţii în acelaşi loc. Iar acest lucru l-a avut în vedere şi legiuitorul când a dispus modul de organizare a acestor adunări publice. Eu vreau să fac un apel, să conştientizeze cei care gândesc că în acest fel se pot manifesta, că de la violenţă verbală la violenţă fizică este doar un pas, iar noi nu avem de gând, sub nicio formă, să încurajăm sub nicio formă lucrul acesta", a susţinut Carmen Dan.
În acest context, ministrul a invocat legea manifestaţiilor publice care stabileşte foarte clar în sensul interzicerii unor manifestaţii simultane, pentru a se evita violenţele şi a lăsat să se înţeleagă faptul că cei veniţi să huiduie PSD-ul au depăşi planul contravenţional şi au trecut în planul penal.
"În acest moment, structurile de poliţie şi structurile de jandarmerie, cele care au intervenit, fac o evaluare serioasă, vizualizează imagini şi identifică persoane pentru a putea face ceea ce dispune inclusiv Codul penal. Vor face demersul legal de a se sesiza din oficiu, de a sesiza parchetul competent deoarece cred că este evident pentru toată lumea că au depăşit planul contravenţional şi au trecut în cel penal. Vreau să vă asigur, în acelaşi timp, că Jandarmeria Română va permite oricărui partid politic să îşi desfăşoare campania electorală, în limitele legii", a mai declarat ministrul.