Calvarul unei femei din China

Pe 20 iulie se vor împlini cincisprezece ani de când regimul comunist chinez a început persecuţia împotriva Falun Dafa (numită şi Falun Gong) o cale de îmbunătăţire a corpului şi a minţii strâns legată de cultura tradiţională chineză. Cu acestă ocazie, ne-am propus să facem recenzia romanului „Înfruntând furtuna” a cărei autoare este doamna Zhong Fangqiong din China.

Romanul descrie calvarul prin care a trecut o femeie din China care practică această formă de qigong. Şi nu este numai suferinţa ei, ci drama a o sută de milioane de oameni care au ales un mod viaţă sănătos ghidat de principiile Falun Dafa: Adevăr, Compasiune, Toleranţă, şi care încă sunt persecutaţi cu frenezie de către Partidul Comunist Chinez.

Rândurile acestei cărţi nu strălucesc din punct de vedere literar, însă, ele au o viaţă proprie, născută din suferinţele unei persoane care a rămas fidelă convingerilor ei, refuzând a se lăsa spălată pe creier de regimul comunist chinez. Avem în faţă mărturia directă a unei femei care a fost adusă de două ori în pragul morţii în închisorile din China.

În acelaşi timp, romanul ne lasă să zărim crâmpeie dintr-o cultură veche de cinci mii de ani, distrusă aproape în totalitate de regimul comunist din China. Autoarea s-a născut într-o familie foarte săracă, cu o boală a vaselor de sânge care i-a afectat un picior, afecţiune la care medicina actuală nu a găsit deocamdată niciun remediu. A muncit foarte mult pentru a-şi crea o situaţie materială bună, în ideea că de la un moment dat va urma sa-şi petreacă tot restul vieţii la pat. În câţiva ani a reuşit să pună pe picioare o firmă de transport cu camioane, din care ar fi putut duce un trai mai mult decât decent pentru întreaga viaţă. Dar starea sănătăţii i se agrava pe zi ce trecea. Intervenţia chirurgicală pe care a avut-o într-un spital de elită chiar i-a înrăutăţit situaţia.

Într-o bună zi, ea a aflat de practica Falun Gong şi destinul ei s-a schimbat cu totul. După numai două luni de practică, boala care o chinuise timp de treizeci de ani a dispărut în mod miraculos. Semnele din naştere pe care le purta pe corp au dispărut şi ele. Aceasta este prima parte a cărţii, singura senină şi care are o notă de romantism. Era perioada de dinaintea începerii persecuţiei Falun Gong, o practică spirituală ce se transmitea pe scară largă de la om la om. Întreaga societate ajunsese în scurt timp să afle despre beneficiile pe care le aduce această practică de qigong. Dar dobândirea sănătăţii şi a unui ten radiant era doar primul pas. Cei din jurul femeii au constatat că temperamentul i se transformase complet, devenind o persoană plăcută, cu maniere mai elegante. Perioada fericită avea, însă, să se încheie mult prea curând.

Pe 20 iulie 1999, regimul comunist chinez în frunte cu conducătorul lui de atunci, Jiang Zemin, începea persecuţia împotriva Falun Gong. Acesta a dat cele trei directive de începere a persecuţiei, care sunau astfel: „Defăimaţi-le reputaţia, ruinaţi-i financiar şi distrugeţi-i fizic”. În scurt timp aceste ordine aveau să o lovească din plin pe dna Zhong Fangqiong.

Până în 2004, anul publicării cărţii, situaţia doamnei Zhong Fangqiong era conform propriilor relatări, următoarea:

„La persecuţia mea au luat parte peste 38 de organizaţii. În total am fost deţinută în mod ilegal de 29 de ori şi am petrecut 743 de zile în diferite centre de detenţie şi lagăre de muncă silnică. Am fost supusă la tot felul de torturi inumane.”

În acelaşi timp, afacerea i-a fost ruinată peste noapte. La îndemnul autorităţilor comuniste, firmele partenere au sistat orice legătură cu ea. O televiziune locală a prezentat povestea vieţii ei în mod deformat, răspândind minciuni despre practica Falun Gong.

Autoarea romanului povesteşte cum a fost primită prima încercare a practicanţilor Falun Gong de a lămuri guvernul local cu privire la această practică.

Beneficiasem enorm de pe urma Falun Dafa. Mă gândeam că motivul pentru care guvernul chinez decisese interzicerea Falun Gong trebuie să fi fost legat de unele neînţelegeri temporare din partea acestuia. De aceea mi-am dus întreaga familie şi am luat şi alţi practicanţi, pentru a depune o petiţie legală la guvernul provinciei. Am mers pentru a solicita guvernului eliberarea necondiţionată a tuturor discipolilor Dafa arestaţi. De asemenea, am dorit să povestim oficialilor guvernului experienţele noastre personale, precum şi imensele beneficii în urma practicării Falun Gong. Când am ajuns pe magistrală, în afara Complexului guvernamental al provinciei Sichuan am văzut mulţi practicanţi. Stăteam în linie pe trotuarul extern în faţa porţii principale. Am văzut poliţişti complet înarmaţi, aliniaţi în formaţiune pătrată, mărşăluind rapid din toate direcţiile. Multe vehicule ale poliţiei au luat-o spre noi cu sirenele date la maximum. Tot felul de sirene de poliţie umpleau atmosfera. Întreaga scenă era terifiantă. Parcă aerul îngheţase. Parcă toţi ne oprisem respiraţia. Aşteptam cu toţii în mod solemn ca oficialii guvernului să iasă şi să ne dea o explicaţie rezonabilă de ce fusese interzis Falun Gong. Mulţi poliţişti aveau camere de luat vederi pentru a înregistra scena şi pentru a face practicanţilor poze individuale. Fără niciun fel de expresie pe chipurile lor, poliţiştii înarmaţi umblau încolo şi încoace prin mulţimea de practicanţi. Pe la ora două după amiaza, un poliţist a rostit nişte ordine printr-un megafon mare: “Intraţi cu toţii în autobuze.” Poliţiştii ne-au împins în autobuze, nelăsându-ne să spunem nici n cuvânt. Prima dată ne-au dus pe stadionul Olimpic din Chengdu, apoi ne-au transferat la Hotelul Liang Zhung. Ne-au perchiziţionat în mod ilegal, luând multe cărţi Dafa pe care practicanţii le aveau la ei. Pe urmă ne-au luat la Staţia de Poliţie a Circulaţiei din Xinhong pentru interogări ilegale, care s-au prelungit până târziu în noapte, înainte de a ne da drumul acasă.”

Împreună cu alţi practicanţi, dna Fangqiong a reuşit să ajungă la Beijing, pentru a se alătura grupurilor venite din întreaga ţară pentru a susţine Falun Gong. Biroul de Petiţii se transformase într-unul de Securitate.

În acest punct începe punerea în practică a celei de-a treia directive date de dictatorul Jiang Zemin, anume, distrugerea fizică. Este vorba de lunga serie a arestărilor şi detenţiilor ilegale la care a fost supusă această practicantă. Trecea dintr-o formă de privare de libertate în alta: într-o zi se afla într-o staţie a poliţiei, după aceea ajungea într-un centru de detenţie, apoi într-un lagăr de muncă forţată, etc. Nici nu ajungea bine acasă, că în scurt timp era arestată din nou.

Condiţiile din centrele de detenţie erau inumane. Dar să o lăsăm chiar pe autoare să ne descrie acele locuri prin câteva citate:

"În centrul de detenţie al oraşului Jianyang am fost legată o perioadă lungă de timp pe un dispozitiv de tortură numit „patul morţii”. Acesta este o bucată de panou metalic cu nişte găuri mici, prin care să poată trece nişte sfori. Este foarte strâmt, neavând loc decât pentru o singură persoană, care să stea pe el cu mâinile strânse pe lângă corp. Are o gaură mare în dreptul şezutului, pe unde se pot scurge excrementele. Gardienii m-au legat strâns de pat cu faţa în sus. Frânghia avea grosimea beţelor chinezeşti folosite la masă şi era confecţionată din cânepă ... Apoi au înfăşurat frânghia de mai multe ori în jurul corpului meu, ca şi când aş fi fost o bucată de carne pentru prăjit. Dacă îmi mişcam doar puţin capul, frânghia îmi pătrundea adânc în ceafă.”

Rândurile acestei cărţi nu strălucesc din punct de vedere literar, dar ele au o viaţă a lor, izvorâtă din suferinţele unei persoane care a rămas fidelă convingerilor ei, refuzând a se lăsa spălată pe creier în China comunistă. Avem mărturia directă a unei femei care a fost adusă de două ori în pragul morţii în închisorile din China.

“După ce am fost legată în felul acesta, braţele au început imediat să mă doară, iar apoi ceafa a început, de asemenea, să mă doară. Fiecare zi parcă era un an. În afară de mersul la toaletă, eram legată de acel pat zi şi noapte.”

„După ce au recurs la hrănirea forţată, pentru a-mi amplifica durerile, nu mi-au mai permis să merg la baie, trebuind să-mi fac nevoile pe mine. Simţeam că vezica urinară îmi va plesni. Fruntea o aveam plină de sudoare şi chiar şi lenjeria intimă era impregnată cu sudoare. Le-am rugat pe colegele de celulă să mă dezlege, încât să pot merge la toaletă. Cererea mea a fost întâmpinată cu o bătaie brutală. Li Ying, o deţinută care avea funcţia de şef de celulă, mă lovea cu pumnii în piept. O altă traficantă de droguri, care fusese condamnată la moarte mă lovea cu cătuşele în cap. (…) Cele două colege deţinute au continuat să mă lovească, exclamând: „Deoarece cultivi Adevăr - Compasiune - Toleranţă, ar trebui să înduri toate acestea.” După bătaia primită, cătuşele pe care le purtau mi-au lăsat două găuri mici în cap. Sângele mi se scurgea de-a lungul cefei, îmbibându-mi hainele şi perna. Poliţista Fan a intrat şi văzând cele întâmplate mi-a spus: „Aşa meriţi! Nimeni nu te-a pus să intri în greva foamei.” Colegele deţinute au îndrăznit să mă bată în felul acesta, deoarece ştiau că gardienii trec cu vederea astfel de lucruri.”

Am intrat din nou în greva foamei pentru o lună. În acea perioadă nu am mâncat şi nici nu am băut nimic. Rănile mi se agravau în mod vizibil. Eram în pragul morţii. Pentru a nu fi considerat răspunzător de moartea mea, centrul de detenţie a notificat Tribunalul districtului orăşenesc Jianyang şi Brigada siguranţei de stat. După ce a primit confirmare din partea mai multor surse că voi muri, centrul de detenţie a înştiinţat poliţia de la Staţia de poliţie Wannianchang şi pe Li Qiangjun de la Biroul de Administraţie, pentru a mă readuce în oraşul Chengdu.”

Dar chinurile nu aveau să se termine aici. După ce femeia şi-a revenit în mod miraculos, aparatul represiv a început să o hărţuiască din nou şi scenariul s-a repetat, fiind adusă din nou în pragul morţii, într-o altă închisoare.

Mi-au ţinut mâinile şi picioarele încătuşate pentru o perioadă de timp îndelungată. Nu am avut vreo altă alegere, decât aceea de a face din nou greva foamei. La patru zile după începerea grevei foamei au început să mă hrănească cu forţa, folosind metode brutale. Gardianul Yuan m-a tras din pat. Şapte - opt bărbaţi m-au prins şi m-au imobilizat pe o scândură strâmtă. Unii mi-au prins capul, mâinile şi picioarele alţii îmi strângeau ceafa în timp ce alţii îmi strângeau nasul. În cele din urmă nu am mai putut mişca deloc. Apoi au încercat să-mi introducă în stomac un tub de grosimea degetului mic. Deoarece tubul era relativ gros, le-a fost destul de greu să-mi străpungă esofagul. Am vomitat mult sânge şi am făcut spume la gură. Nu mi-am putut opri lacrimile. Când în cele din urmă au reuşit să ajungă cu tubul în stomac, mi-au introdus o cantitate mare de făină de porumb şi nu s-au oprit până când pasta nu a început să dea pe din afară, revărsându-se prin nasul meu.

Poliţia m-a legat cu cătuşe de scaun pentru o perioadă îndelungată, timp în care nu mi-a fost permis să dorm. În momentul în care închideam ochii, poliţia turna pe mine apă rece. Peste noapte un tânăr din oraşul Luzhou, student la Academia de Poliţie era ofiţer de serviciu. A folosit un dispozitiv de tortură confecţionat din plastic sub formă de pantof, având o lăţime de 5 centimetri şi o lungime de 30 de centimetri, pentru a mă bate. Şi-a aprins o ţigară şi apoi mi-a suflat fumul în nări. În plus, mi-a turnat alcool pe faţă. Îmi curgeau lacrimi de la iritaţia produsă de alcool. Când şi-a terminat sarcina primită, fiind în drum spre casă spre oraşul Luzhou, i-a spus altui poliţist: „Imediat ce va ceda, chemaţi-mă! Aştept veşti bune. Nu cred că va mai rezista prea mult.”

Când poliţistul Dan Xuejun a ajuns la serviciu, am încercat să-i clarific adevărul despre Falun Gong. Acesta a răspuns: „ţelul nostru este să-ţi distrugem voinţa prin privarea de somn.” Le-am răspuns: „Nu veţi reuşi. Nu are efect asupra mea.” Le-a dat ordin studenţilor poliţişti Yan Lu şi Guo Qing să facă tot posibilul, pentru a mă tortura. Mă aflam în greva foamei de 5 zile. Cei trei poliţişti m-au torturat întreaga noapte. Când au terminat, simţeam că nu am niciun gând în minte. În următoarele zile mintea mea a devenit ca o foaie albă de hârtie.

La acea dată eram slabă ca o scândură. Greutatea îmi scăzuse de la 55 la 30 de kilograme. Pielea de pe întreg corpul îmi era decojită, inclusiv faţa. Buzele îmi erau crăpate şi tari ca nuca. Ambele picioare deveniseră vinete şi erau prea umflate pentru a mai purta pantaloni. Ambele călcâie mi se infectaseră şi din ele se scurgea puroi. Surorile au încercat să-mi găsească un vas de sânge mai larg, pentru a-mi monta o perfuzie, dar nu au găsit nimic, deoarece vasele de sânge îmi erau atrofiate.”

Încheiem aici tulburătoarele relatări din lagărele morţii. Două lucruri ne-au atras îndeosebi atenţia. Primul este existenţa unui aparat represiv supradimensionat, cu structuri omniprezente. China abundă în centre de detenţie şi secţii de poliţie. Aflăm chiar de existenţa unui oficiu de legătură al poliţiei din Beijing cu organele represive din Chengdu, oraşul de origine al practicantei. De asemenea, există diferite organizaţii cetăţeneşti purtând toate denumiri desprinse din limba de lemn. Prin simpla lor citare deducem că ele sunt de fapt anexe ale aparatului represiv se stat. Al doilea este faptul că privarea de libertate poate avea loc şi în afara cadrului juridic. Puteai fi trimis în lagărele de muncă forţată după bunul plac al poliţiei. Poliţia te putea reţine perioade lungi de timp, de asemenea, după voie. Toate acestea fără a fi necesară condamnarea sau vreun mandat din partea justiţiei, care oricum este total aservită Partidului Comunist.

Citind romanul, realizăm frenezia cu care Partidul Comunist Chinez îi persecută pe oamenii care practică Falun Gong. Aceştia nu sunt scăpaţi din ochi de către organele represive nici măcar o clipă. Între timp, de pe web-siteul Minghui http://en.minghui.org, care descrie în mod amănunţit şi constant atrocităţile la care sunt supuşi practicanţii Falun Gong în China de aproape 15 ani încoace, aflăm că dna Zhong Fangqiong a fost arestată din nou în ultimii ani.

Sperăm că într-o bună zi persecuţia Falun Gong va lua sfârşit şi cei responsabili vor fi aduşi în faţa justiţiei, iar doamna Fangqiong se va afla alături de practicanţii Falun Gong care au supravieţuit persecuţiei.

*Cuprinsul cărţii traduse în limba română este disponibil online la http://ro.clearharmony.net/articles/a186-Roman-Înfruntând-furtuna-I-I.html