Conferinţă impresionantă a aderenţilor Falun Gong la New York
alte articole
Barclays Center din Brooklyn, New York, a găzduit marţi una dintre cele mai impresionante conferinţe Falun Gong de până acum. Sala de conferinţe a fost umplută până la refuz cu 8.000 de participanţi veniţi din toate colţurile lumii.
Falun Gong, una dintre mişcările sociale şi spirituale cele mai enigmatice din istoria modernă, a apărut în China anului 1992, câştigând o largă popularitate în rândul maselor de chinezi ca o practică de qigong (exerciţii energetice gen tai-chi) cu dovedite beneficii în domeniul sănătăţii. Predată gratuit, compusă dintr-un set de cinci exerciţii de qigong, Falun Gong a uimit autorităţile chineze propunând, în mijlocul uneia dintre cele mai corupte societăţi, un model moral altruist, bazat pe onestitate, bunătate şi control.
Falun Gong a câştigat inima a zeci de milioane de chinezi în scurt timp de la apariţie, o estimare a regimului chinez din 1996 vorbind despre 70-100 de milioane de aderenţi.
Însă valoarea reală a celei mai populare practici de qigong din lume a fost pusă în lumină după ce, în 1999, liderul comunist al momentului, Jiang Zemin, a ordonat cadrelor de Partid şi Securităţii statului să depună toate eforturile pentru a eradica mişcarea spirituală - care nu corespundea ideologiei de Partid, şi a cărei popularitate în rândul maselor era văzută ca o ameninţare pentru controlul total exercitat de Partidul Comunist.
Propunându-şi să termine definitiv Falun Gong, în iulie 1999 Jiang Zemin a declanşat o campanie de genocid împotriva practicanţilor, declarând în faţa membrilor Biroului Politic că Partidul va distruge mişcarea spirituală în trei luni. De atunci au trecut 15 ani de prigoană, torturi şi crime comise de aparatul poliţienesc şi de Securitate al Chinei - o perioadă lungă, în care mişcarea spirituală a înflorit în subteran în China şi a câştigat numeroşi fani în afara ei.
Supuşi uneia dintre cele mai brutale campanii de teroare şi calomnie din istoria modernă, prin curajul şi hotărârea de care au dat dovadă, practicanţii Falun Gong au devenit primul grup masiv care au reuşit să reziste unei persecuţii prelungite conduse de un regim comunist.
Costurile asociate cu persecuţia, sălbăticia crimelor comise de demnitarii comunişti - inclusiv de rang înalt - ameninţă acum Partidul mai mult ca oricând, determinând deja lupte interne la vârf în Beijing.
De mai mulţi ani conferinţa anuală Falun Gong de la New York a devenit o tradiţie, practicanţii de pretutindeni încercând să onoreze astfel milioanele de victime omorâte în lagărele de muncă din China, şi să se întâlnească pentru a discuta moduri paşnice de oprire a genocidului care are încă loc în China.
Momentul culminant al evenimentului a fost apariţia dl. Li Hongzhi, fondatorul practicii, care a ţinut un discurs şi a răspuns la întrebările studenţilor săi timp de aproape două ore.