„Bulgaria vs. Mafia” - ciocniri violente la Sofia

O serie de ciocniri violente au avut loc marţi seară, în Sofia, între protestatarii antiguvernamentali şi forţele de ordine, informează Novinite. Oamenii au protestat în Bulgaria 41 de zile la rând cerând demisia Guvernului Oreşarski, după o serie de numiri controversate.
Protest antiguvernamental în Sofia (NIKOLAY DOYCHINOV / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
09.10.2013

O serie de ciocniri violente au avut loc marţi seară, în Sofia, între protestatarii antiguvernamentali şi forţele de ordine, informează Novinite. Oamenii au protestat în Bulgaria 41 de zile la rând cerând demisia Guvernului Oreşarski, după o serie de numiri controversate. Mulţi dintre ei spun că protestează, de asemenea, şi împotriva partidului de centru-dreapta GERB şi a sistemului politic existent, pe care ei îl văd ca dominat de o oligarhie din umbră.

Protestul a avut loc în faţa sediului Cabinetului bulgar, după ce mai devreme în timpul zilei Curtea Constituţională a Bulgariei a decis să-i permită lui Delian Peevski să revină în Parlament. Numirea din 14 iunie a lui Peevski, un parlamentar şi controversat magnat media, în funcţia de preşedinte al Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională, DANS, a declanşat proteste de masă în Bulgaria, care continuă de aproape patru luni.

Odată cu anularea desemnării a fost adusă în discuţie chestiunea dacă Peevski ar putea reveni la postul anterior de parlamentar al partidului liberal Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, DPS. În acest sens GERB a iniţiat un proces, insistând că acesta nu mai poate fi deputat pentru că a fost învestit în funcţia de preşedinte al DANS. Dar DPS a declarat că Peevski nu şi-a asumat această funcţie şi nici nu a avut posibilitatea să-şi înceapă îndeplinirea atribuţiilor şi, din acest motiv, încă este considerat un deputat al partidului.

Protestul antiguvernamental de marţi a escaladat într-o blocadă a clădirii Parlamentului, iar poliţiştii au intervenit pentru a-i ţine în frâu pe demonstranţi şi pentru a încerca să-i evacueze pe cei 109 „ostatici” - foşti şi actuali miniştri, parlamentari şi jurnalişti, prinşi în interiorul clădirii.
Aceştia au fost scoşi în condiţii de siguranţă din Parlament, miercuri, în jurul orei 3:30, după o noapte de confruntări ocazionale între poliţie şi protestatari.

Primarul Sofiei, Yordanka Fandakova, a anunţat că incidentele s-au soldat cu pagube materiale - borne, pietre de pavaj şi dale distruse - pentru care a dat vina pe poliţişti, susţinând că era datoria lor să prevină distrugerea proprietăţii municipale în timpul mitingului şi de asemenea să garanteze respectarea legii şi să nu permită evenimente de masă după ora 22.

Răspunzând acuzaţiilor partidului naţionalist Ataka, potrivit cărora nu îşi exercită atribuţiile în mod corespunzător, primarul a susţinut că acuzaţiile formulate împotriva ei sunt o încercare de a arunca vina departe de partidul care este adevăratul vinovat.

Primarul Sofiei a făcut apel la oameni să protesteze calm şi în limite rezonabile, adăugând că nu poate accepta „demolarea trotuarelor ca o expresie a unei poziţii civice”.

Protestele din Bulgaria au început pe 14 iunie, după ce guvernul sprijinit de socialişti, etnici turci şi ultranaţionalişti l-a nominalizat pe mogulul de presă Delian Peevski, un personaj extrem de controversat, la conducerea serviciilor secrete. Deşi a doua zi decizia a fost revizuită, acest lucru a stârnit furia oamenilor care, de atunci, protestează fără oprire. Oamenii susţin că actualul guvern trebuie să demisioneze pentru că s-a discreditat după nominalizarea lui Peevski.

"Demonstrăm împotriva unui guvern mafiot, împotriva mafiei - nu împotriva unor politicieni anume. Este vorba despre mafia care este acum în Parlament", a declarat unul dintre protestatari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor