Blandiana: Alegerea Elenei Lasconi şi a opţiunii europene depinde acum de cel puţin două milioane de indiferenţi. Lor mă adresez

Ana Blandiana (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
04.12.2024

Scriitoarea Ana Blandiana le-a transmis un mesaj românilor cu doar câteva zile înainte de marea finală prezidenţială Călin Georgescu - Elena Lasconi, care va decide drumul pe care o va lua în continuare România.

"Trăim un moment istoric în care soarta ţării depinde de cei cărora de obicei nu le pasă, cei care nu au votat în primul tur al prezidenţialelor. De ei ne depinde acum destinul.

Alegerea Elenei Lasconi şi a opţiunii europene depinde acum de aceste cel puţin două milioane de indiferenţi. Lor mă adresez.

Încercaţi să înţelegeţi că acum nu votăm persoane, ci direcţii ale istoriei, că în afara Europei totul - de la libertate la bunăstare - se va degrada şi doar voi mai puteţi opri degradarea. Ieşiţi la vot, încercaţi să gândiţi! Nu e încă prea târziu!", a transmis Ana Blandiana.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor