Bistriţa-Năsăud: Festivalul "Laleaua pestriţă", la Orhei

Pădurea din şes din satul bistriţean Orheiu Bistriţei va găzdui, duminică, o nouă ediţie a festivalului folcloric "Laleaua pestriţă", la care sunt aşteptaţi sute de oameni din comunele învecinate.
Pentru prima dată, în acest an, festivalul este organizat în colaborarea a trei primării: Cetate, Budacu de Jos şi Dumitriţa, alături de Centrul Judeţean de Cultură Bistriţa-Năsăud.
Pe scena amenajată în pădurea unde cresc lalelele pestriţe, specie ocrotită prin lege, vor urca Nicolae Mureşan, Aurel Tămaş, Florentina şi Petre Giurgi, Liliana Laichici, Adrian Stanca şi ansamblurile folclorice "Dor românesc" şi "Bârgăul".
Pădurea din şes, din satul Orheiu Bistriţei, este o pădure de stejar ce se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 79 hectare, iar solul umed a permis menţinerea acestei specii de lalele, considerate monument al naturii.
În cinstea acestei flori, după terminarea perioadei de vegetaţie (10 aprilie - 5 mai), în a treia duminică din luna mai, primăria comunei Cetate organizează un festival folcloric, urmat de o tradiţională serbare câmpenească.
Denumirea ştiinţifică a lalelei pestriţe este Fritillia meleagris, fritillus însemnând, în latină, tablă de şah, aluzie la pătratele ordonate, brun-roşcate ale lalelei. În limbaj popular, această specie de lalea este cunoscută şi sub numele de bibilica, coarmă sau căldăruşă.
În trecut, laleaua pestriţă purta şi numele de "floare de şah", denumire care, potrivit legendei, i-a fost dată de Daria, nepoata unui vistiernic de la curtea Şahului Persiei, care avea grijă de grădina stăpânului.