Birchall cere Parlamentului să le spună românilor de ce n-a sesizat CCR cu privire la faptul că Iohannis stă fără mandat la Cotroceni

Ana Birchall (Ana Birchall)
Loredana Diacu
09.01.2025

Fosta ministră a Justiţiei Ana Birchall, candidată la preşedinţia României, le cere preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului să spună de ce nu au sesizat Curtea Constituţională a României cu privire la faptul că Iohannis ocupă funcţia de preşedinte al ţării deşi mandatul acestuia nu a fost prelungit legal.

Reamintim că Birchall a semnalat ieri că mandatul preşedintelui poate fi prelungit doar prin lege organică, în situaţie de criză dau război. Or, acest lucru nu s-a întâmplat în România, Iohannis rămânând cu de la el putere la Cotroceni. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.

"Solicit preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor să explice românilor de ce încă nu au sesizat CCR pentru constatarea vacantării şi interimatului funcţiei de Preşedinte al României deşi au această obligaţie legală? Care sunt motivele pentru care nu au sesizat şi nu sesizează CCR încălcând astfel Constituţia?

Preşedinţii Senatului şi a Camerei Deputaţilor trebuie să respecte Constituţia şi legea nr. 47/1992!

În consecinţă, le solicit preşedintelui Senatului şi a Camerei Deputaţilor să respecte Constituţia şi, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. 2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale să sesizeze de urgenţă CCR pentru a constata vacantarea funcţiei de Preşedinte al României precum şi pentru constatarea 'existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României' în baza art. 146 lit.g), art. 97 alin.1 şi art. 98 alin.1.

În caz contrar sunt părtaşi la abuzurile care se comit în această perioadă, preşedintele Iohannis neavând un mandat prelungit legal!", transmite Ana Birchall.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor