Istoricul Marius Oprea: E prea tîrziu. Armata Georgeştilor a cucerit România. De asta, a avut grijă “distrugătorul” Iohannis

Istoricul Marius Oprea, a sustinut, joi, într-o o analiză pe pagina sa de Facebook privind ascensiunea lui Călin Georgescu în politica internă, că “armata georgeştilor a cucerit România”, făcând referire la cei care l-au “cultivat” pe acesta şi care acum “pregătesc lovitura lor de stat” fără ca cineva să le poată “sta împotrivă”, adăugând că “de asta, a avut grijă “distrugătorul” Iohannis.

În plus, el l-a descris pe Georgescu ca fiind o “reacţie”, printre altele, la “progresismul virulent, asociat cu pandemia şi cu eşecul clasei politice de a o administra corect, transparent şi fără ca ea să fie prilej de furtişaguri” şi la faptul că partidele politice au arătat că nu au “nici legitimitate” şi “nicio putere”.

Cine l-a cultivat? Propaganda pro-rusă, pe filierele vechilor rezervişti din armată şi servicii, pensionarii, produsele sovietice din “era Iliescu”. Nu vorbim aici de “rusismul stalinist”, ci de cel “luminat”, care dorea un “socialism cu faţă umană”. Nu vorbim de generalul Militaru, ci de generalii Ionel, Caraman, Talpeş, Penciuc. Oameni şcoliţi, în felul lor. De puzderia de generali SRI şi din armată, care dormeau odinoară cu tabloul lui Vadim pe noptieră. Ştim – România are mii de generali în rezervă, ei au zeci de mii de colonei şi maiori rezervişti şi loiali. Aceasta e armata lui Georgescu, corpul disciplinat şi activ al “coloanei a cincea”, care a început prin a se opune unui progresism deşănţat, pentru a intra apoi în ”politica mare” pe uşa din faţă, prin raportarea la conflictul din Ucraina şi agitarea “interesului românesc” – legat de Bucovina de Nord, de alte şi alte pagini nerezolvate dintr-o agendă istorică încărcată”, a scris Oprea.

De asemenea, istoricul este de părere că Georgescu este un “produs al serviciilor noastre secrete, a ‘statului paralel’ şi pensionarilor lui, care s-au hotărît să-şi pună direct omul lor la putere, plictisiţi să conducă prin interpuşi lacomi, leneşi şi proşti. Şi să suporte, într-una, la urechi, bîzîitul progresist”.

Analiza lui Oprea

E prea tîrziu. Armata Georgeştilor a cucerit România.

Am mai spus, nu cred că mai contează cum şi de unde a apărut Călin Georgescu. Acum el e o realitate atât de ameninţătoare pentru clasa politică (unii o percep chiar pentru societatea românească), încît lamentaţiile nu-şi au rostul. Totuşi, cîteva precizări sînt necesare. Le fac aici, pe pagina de facebook, pentru că articolele mele nu mai sînt publicate de presa “mainstream”, iar celelalte sînt pro-Georgescu. Poate să le ia cine vrea, menţionînd sursa, poate să mă înjure fiecare după poftă – sau nu.

Am mai spus că eu nu cred în “tehnocraţi”. România nu are aşa ceva: tehnicieni de vîrf, în poziţii cheie şi apolitici. Înainte de 1989, dacă nu aveau funcţii de partid, “tehnocraţii” erau de găsit la Securitate, pe la Institutul de Economie Mondială, înfiinţat de Ceauşescu în 1976 şi în alte instituţii similare, înţesate de “acoperiţi”. După 1989, primul “tehnocrat” care a guvernat ţara, ulterior liberalul Theodor Stolojan, a fost înainte de 1989 contabilul Serviciului “Aport Valutar Special”, care gestiona afacerile cu dolari ale Securităţi, de la vînzarea de saşi şi evrei şi pînă la comisionul pe exportul de tractoare.

“Tehnocraţii” scoşi din buzunar de “serviciile” care au moştenit Securitatea, după aceeaşi veche reţetă, sînt îndeobşte situaţi la dreapta eşichierului politic, sau “acoperiţii” actuali din “multinaţionale”, care fac afacerile sub acoperire ale “serviciilor” sunt de găsit chiar şi la progresişti. Numai “tehnocratul” Călin Georgescu e o figură aparte – nu mai e al “serviciilor” noastre, chiar dacă a fost pe-acolo.

În primul rînd, Georgescu e o reacţie. Reacţia a fost, în mare, la progresismul virulent, asociat cu pandemia şi cu eşecul clasei politice de a o administra corect, transparent şi fără ca ea să fie prilej de furtişaguri. Peste toate acestea, s-a aşezat un dirijism politic greu de înghiţit, care a distrus establishmentul politic. Dărîmarea lui Dragnea, impunerea pe rînd a şefilor PNL de la Cotroceni au arătat că partidele politice n-au, de fapt, nicio putere. Şi, deci, nici legitimitate. Iohannis s-a compromis nu numai prin acest amestec, prin care a dus în derizoriu pluralismul politic, atîta cît funcţiona el, ci l-a asezonat cu golf, avioane de lux şi excursii exotice. Cu aroma de dictatură a unui om leneş.

În schimb, omul de rînd, indiferent de condiţie, a început să se simtă de-a dreptul părăsit, văzînd cum, de pildă, la ordinele Bruxelles-ului se închide termocentrala de la Mintina şi se liberalizează preţul la energie. N-a mai fost nicio voce capabilă să se opună. Nicio structură politică cu atitudine. În mare, acestea au fost “condiţiile pedologice” în care a răsărit brusc AUR şi s-a cultivat Georgescu. Cine l-a cultivat? Propaganda pro-rusă, pe filierele vechilor rezervişti din armată şi servicii, pensionarii, produsele sovietice din “era Iliescu”. Nu vorbim aici de “rusismul stalinist”, ci de cel “luminat”, care dorea un “socialism cu faţă umană”. Nu vorbim de generalul Militaru, ci de generalii Ionel, Caraman, Talpeş, Penciuc. Oameni şcoliţi, în felul lor. De puzderia de generali SRI şi din armată, care dormeau odinoară cu tabloul lui Vadim pe noptieră. Ştim – România are mii de generali în rezervă, ei au zeci de mii de colonei şi maiori rezervişti şi loiali. Aceasta e armata lui Georgescu, corpul disciplinat şi activ al “coloanei a cincea”, care a început prin a se opune unui progresism deşănţat, pentru a intra apoi în “politica mare” pe uşa din faţă, prin raportarea la conflictul din Ucraina şi agitarea “interesului românesc” – legat de Bucovina de Nord, de alte şi alte pagini nerezolvate dintr-o agendă istorică încărcată.

Patria pe primul loc – sloganul tuturor acestor rezervişti din servicii şi armată a devenit coloana vertebrală a discursului georgescian. Nu căutaţi “interferenţe ruseşti”, ele sunt irelevante şi mult mai reduse în raport cu “actorul intern”, care este această pătură cazonă a “pensionarilor speciali” din servicii şi veteranii armatei. Au lăsat deoparte vechile duşmănii şi şi-au dat mîna. Dumitru Şovar, securistul care a ridicat troiţa în cinstea eroilor Securităţii, n-a făcut-o pe un colţ de stradă, ci în Cimitirul Militar, proprietatea MApN, iar la manifestări participă laolaltă asociaţiile rezerviştilor SRI cu ale celor din armată. Aici s-a ajuns, aici ne-au adus Iohannis, progresismul, şi toate crizele prost gestionate de o clasă politică obedientă. În rest, am scris, de m-am plictisit de rolul pe care l-au avut în ascensiunea lui Georgescu oameni ca Ovidiu Hurduzeu, fiul unui fost funcţionar român în cadrul CAER la Moscova, unde Hurduzeu a copilărit, şi-a făcut studiile liceale şi faţă de care nici acum nu încetează să-şi arate admiraţia, cît şi Ioan Talpeş, fostul şef al SIE, fost nume pe “lista scurtă” de numiri, care i-a sosit lui Iliescu de la Moscova, în 1990. Li s-a adăugat mai nou, vocal, şi fostul şef al SPP, generalul Dumitru Iliescu. Talpeş a fost la originea celor mai mari tunuri date României, de la afacerile făcute “din patriotism” în Republica Moldova, pe banii Serviciului de Informaţii Externe şi pînă la dubioasa cumpărare a fregatelor englezeşti de la fier vechi, pentru dotarea armatei române. Trecînd prin toate celelalte afaceri misterioase şi dubioase din anii regimului Iliescu: de la “firul roşu” cu Moscova, la contrabanda cu carburanţi în fosta Iugoslavie şi încheind cu vînzarea de rachete sol-aer către Iran, între 1995 şi 1997. Toţi trei, Talpeş, Iliescu şi Hurduzeu, promotori ai ieşirii de sub “jaful” la care sîntem supuşi de UE şi de sub controlul militar al NATO.

Doctrina relaţiilor economice ale României pentru Călin Georgescu presupune o “reformulare serioasă a relaţiilor externe regionale ale României cu toţi vecinii săi, toate ţările ex-socialiste estice, sau componente ale fostei U.R.S.S. şi, în primul rînd, cu super-puterea regională, Rusia lui Putin”, cum afirma într-un discurs susţinut la Baia Mare, în 2011. Georgescu şi-a cultivat cu consecvenţă opinia. În mai 2016, la Cluj, Georgescu spunea: “România continuă să trăiască din prejudecăţi şi mituri. Uniunea Europeană este doar o asociaţie, o corporaţie care are nişte acţionari. Aceştia ţin de propria lor organizaţie şi organizaţia respectă ceea ce acţionarii decid. UE nu este o instituţie care să salveze ţări precum România, nici vorbă! Ea este interesată de propriul ei profit, care se măsoară la fiecare lună. Nu are nici o legătură cu ceea ce ni s-a spus de ani de zile, nimic, zero!”. Aceste discursuri au fost prefaţate, cu acelaşi ton şi acelaşi conţinut, la Realitatea TV de cel ce i-a deschis cărarea lui Georgescu la această tribună, fostul şef al SIE Ioan Talpeş, adesea invitat de onoare al emisiunilor postului. Astfel, România a ajuns “un pămînt cu o singură şansă”, în viziunea lui Călin Georgescu, cea mai locvace achiziţie a propagandei ruseşti, pe care o rezumă astfel: “şansa României este înţelepciunea rusească”. Iar el este nimeni altul decît produsul serviciilor noastre secrete, a “statului paralel” şi pensionarilor lui, care s-au hotărît să-şi pună direct omul lor la putere, plictisiţi să conducă prin interpuşi lacomi, leneşi şi proşti. Şi să suporte, într-una, la urechi, bîzîitul progresist. De aceea, nu vom mai auzi, nici curînd, nici mai încolo, nimic de la CSAT despre “imixtiuni” în alegeri. Pentru că e vorba chiar de ei, Georgescu a ieşit pe uşa din dos a “serviciilor” şi ele nu pot spune, la final, da, măi NATO şi UE dragă, v-am trădat puţin. Din patriotism!

De fapt, nu e un singur Georgescu în România. Ei sînt o armată întreagă, care acum pregătesc lovitura lor de stat. Şi nimic nu le mai poate sta împotrivă. De asta, a avut grijă “distrugătorul” Iohannis. Şi progresiştii, care au potenţat cu aberaţiile lor, cu excesele de genul demonizării referendumului pentru familie şi cu lgbt-ul lor cu tot, alăturarea oamenilor obişnuiţi şi simpli la această mişcare, care e deja una populară. E prea târziu. Un Crin nu mai poate face nimic. Armata Georgeştilor a cucerit deja România.