Băsescu: Erdogan va fi istorie în doi, trei ani. Amiralii şi generalii arestaţi azi vor deveni eroi

Erdogan trebuie să fie înţelept în aceste zile cruciale pentru viitorul ţării prietene Turcia, strada nu-ţi dă decât o putere iluzorie, a fost mesajul transmis de fostul preşedinte Traian Băsescu.
Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014 (Sean Gallup / Getty Images)
Andrei Pricopie
19.07.2016

Dacă preşedintele turc Recep Erdogan nu va reveni la principiile sfinte ale Întemeietorului Kemal Ataturk, Armata nu va mai rata următoarea lovitură de stat, iar el va fi istorie în următorii doi, trei ani, a declarat luni seară, pe contul său de Facebook, fostul şef de stat Traian Băsescu, într-o postare intitulată "Prietena noastră, Turcia!"

"Turcia este a 17-a economie a lumii. Armata Turciei este a 2-a armată a NATO (peste un milion de militari bine instruiţi, sub arme). Turcia este un nod energetic esenţial datorită terminalului de la Ceyhan, pe unde trec gazele din Azerbaijan şi ţiţeiul din Irak înspre Europa. Turcia este tamponul de securitate pentru UE şi NATO faţă de Islam, dar şi faţă de Federaţia Rusă.

Turcia este una din cele 5 ţări nedeţinătoare de arme nucleare, dar pe teritoriul căreia se află 90 de focoase nucleare pentru descurajarea altor puteri nucleare, gata de a fi utilizate de SUA în caz de criză majoră.

Turcia este ţara de care depinde exportul de ţiţei al Federaţiei Ruse din Marea Neagră (porturile Novorosisk şi Batumi), prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, către Europa. Turcia este ţara care controlează exodul islamist către Europa", a declarat Traian Băsescu.

Şi, totuşi, cum stă Turcia astăzi?

1. Armata Turciei, care nu a dat greş niciodată de la Kemal Ataturc încoace, ratează o lovitură de stat militară;

2. Preşedinte în funcţie al Turciei, care iese aparent învingător din tentativa unei lovituri de stat militare, ratează, recurgînd în mod inexplicabil la o brutalitate excesivă în raport cu justiţia, armata şi jandarmeria, toate instituţii fundamentale în procesul de consolidare şi stabilizare a ţării;

3. Preşedintele Turciei ratează relaţia cu armata turcă, umilind zeci de generali şi amirali şi mii de soldaţi pe care i-a dezbrăcat de uniforme şi i-a lăsat să fie umiliţi de civili şi poliţişti;

4. Aburii puterii iluzorii îl fac pe Preşedintele Erdogan să rateze relaţia bilaterală cu SUA, trecând linia roşie şi ameninţă, ca un cocoş în călduri, SUA;

5. Prin comportament abuziv în deciziile interne, prin nerespectarea statului de drept, Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a ratat relaţia cu Uniunea Europeană;

6. Prin accelerarea procesului de re-islamizare a ţării, distanţa între UE şi Turcia devine tot mai mare, iar Preşedintele Erdogan ratează şansa unei eventuale aderări la Uniune;

7. Tentaţia restabilirii influenţei Turciei către frontierele din hărţile vechi ale fostului Imperiu Otoman nu a însemnat decât ratarea, în primul rând, a relaţiilor cu vecinii;

8. Tratamentul aplicat kurzilor, care reprezintă 18 la sută din populaţia Turciei, a făcut ca Preşedintele Erdogan să rateze pacea internă, iar atentatele sângeroase de la Istanbul, Ankara şi alte localităţi din Turcia nu reprezintă altceva decât rezultatul unei politici agresive împotriva unei minorităţi ce trebuia respectată.

După atâtea rateuri, fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că are două certitudini:

1. Din păcate, dacă Preşedintele Erdogan nu va reveni la principiile sfinte ale Întemeietorului Kemal Ataturk, Armata nu va mai rata următoarea lovitură de stat, iar

2. Erdogan va fi istorie în următorii doi, trei ani şi, tot atunci, amiralii şi generalii arestaţi azi, vor deveni eroi. Şi nu din alt motiv, ci pentru că aşa va vrea poporul ieşit în stradă.

Traian Băsescu a atras atenţia că spune aceste lucruri în condiţiile în care, ca preşedinte al României, a avut o relaţie excelentă cu premierul Erdogan.

"În mod sincer îi doresc să fie înţelept în aceste zile cruciale pentru viitorul ţării prietene Turcia. Strada nu-ţi dă decât o putere iluzorie", a concluzionat fostul preşedinte.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor