Băsescu, acuzat că şi-a subordonat serviciile secrete. "Avea acces la orice convorbire telefonică îşi dorea"

Pe vremea când era preşedinte, Traian Băsescu devenise "cel mai bine informat om" din România iar asta pentru că abuza în mod direct de serviciile secrete. Acuzaţiile îi aparţin fostului consilier prezidenţial, Adriana Săftoiu, şi, dacă se dovedesc reale, pot atrage consecinţe penale.
Andrei Pricopie
02.02.2016

alte articole

Adriana Săftoiu (ampress.ro)
Andrei Pricopie
02.02.2016

Într-un articol publicat marţi pe blogul Adevărul, intitulat "Autodenunţul lui Traian Băsescu", prim-vicepreşedintele PNL, Adriana Săftoiu, fost consilier prezidenţial, face acuzaţii grave, cu iz penal, la adresa celui care a condus timp de 10 ani Palatul Cotroceni.â

Acuzaţiile vin în contextul în care, săptămâna trecută, Traian Băsescu a declarat, la Naşul TV, că fosta sa colaboratoare l-a trădat, acesta fiind şi motivul pentru care a zburat din funcţia de la Cotroceni.

"Adriana Saftoiu şi soţul ei m-au trădat. Adriana Saftoiu a plecat după ce mi s-au adus la cunoştinţă nişte convorbiri telefonice. Instituţiile statului mi le-au pus la dispoziţie, pentru că preşedintele trebuie protejat", a declarat Traian Basescu, citat de EVZ.ro, fără a preciza însă ce anume conţineau interceptările sau în ce bază au fost făcute.

"Imaginaţi-vă cum ar fi să vă spun că în ţara noastră democratică se pot face interceptări ilegale, fără mandat, doar din dispoziţie politică, şi că Traian Băsescu nu s-a sfiit să ceară aşa ceva. Aş face de un breaking news, aş auzi iarăşi poveştile cu trădarea unui mare om care ne-a făcut pe toţi, după care "coloana oficială" ar merge mai departe. Cu tot cu presă, politicieni, instituţii ale statului, societate civilă, opinie publică. Dar a venit Traian Băsescu şi a confirmat ceea ce suspecta foarte multă lume: că sistemul poate opera cu interceptări ilegale, fără mandat.

Afirmaţia o face şi deputata Elena Udrea, e adevărat după ce a pierdut influenţa pe lângă sistem. Dar cine să verifice gravitatea acestor afirmaţii? Nu are cine! E cum spune "cel mai bine informat om" (aşa se descria Traian Băsescu): nu există control civil asupra serviciilor secrete. Şi cine se plânge de acest lucru şi de alte abuzuri ale sistemului? Exact cel care a fost preşedinte 10 ani de zile, care ar fi putut să corecteze toate aceste malformaţii, devieri de la un sistem pretins democratic. Însă atunci când era acolo îi conveneau de minune toate aceste abuzuri.

Nu ştiu cât a moştenit şi cât a creat cel care se lamentează acum că nici unul dintre oamenii cărora le-a dat el funcţii nu îl mai ascultă. Că doar de aia le-a dat funcţii, ca să îl asculte pe el, nu să asculte de legile acestei ţări. Legea era el, Traian Băsescu. Când am înţeles asta, am decis să mă retrag. Am decis că loialitatea faţă de un om se opreşte acolo unde începe nebunia de a supune o ţară capriciilor lui", scrie Adriana Săftoiu.

Fostul consilier prezidenţial susţine că Traian Băsescu avea acces la orice convorbire telefonică îşi dorea şi a dat un exemplu personal în acest sens, o discuţie între ea şi un membru PD care a avut loc într-o duminică din luna martie, 2007.

"Era perioada în care Traian Băsescu tuna şi fulgera împotriva PD-ului, care nici de-al naibii nu voia să părăsească guvernarea Tăriceanu, în urma scandalului "bileţelul roz". În acea duminică, un membru PD, acum membru PNL, coleg cu mine, m-a sunat să mi se plângă de atmosfera dezolantă din PD, de îngrijorarea lor că Traian Băsescu refuză să mai comunice cu ei şi a continuat câteva minute bune în aceeaşi notă plângăcios-disperată. La un moment dat, convorbirea s-a întrerupt brusc.

Nu mai ştiu exact cine a sunat înapoi, cert e că s-a încheiat discuţia cu remarca mea. I-am spus acelui membru PD că nu prea e treaba mea să mediez relaţia şi că oricum nu aş avea cum să îi ajut, pentru că Traian Băsescu este dominat de singura lui colaboratoare, Elena Udrea. A doua zi, Traian Băsescu mi-a reproşat exact acest cuvânt: a domina. Cum mi-am permis să spun asta? E adevărat, atunci nu existau atâtea dovezi câte s-au adunat la finalul celor 10 ani de mandat. Dar, pentru mine, erau suficiente ca să înţeleg raportul de forţe", a povestit Adriana Săftoiu.

Potrivit acesteia, în logica lui Traian Băsescu, se numeşte trădare să nu fii de acord cu opţiunile lui care nu aveau legătură cu interesul naţional.

"L-am întrebat atunci de unde ştie ce am spus. Răspunsul era deja clasic: căzusem pe interceptare. "Interceptare?", am întrebat, neştiindu-mă vinovată de vreo faptă care să aducă atingere siguranţei sau securităţii naţionale. Mi-a răspuns că nu eu eram interceptată, ci colegul. Până în ziua de astăzi, nici eu, nici colegul nu am fost chemaţi de vreo instituţie a statului să dăm socoteală de vreo faptă de natură penală. Mi-a spus că nu are dubii asupra veridicităţii convorbirii. Nu doar că citise, dar şi ascultase!

E legal? Mă îndoiesc, cum m-am îndoit şi atunci. Să interceptezi convorbirile unor persoane care nu fac obiectul niciunei anchete, înregistrările să ajungă pe masa şi la urechile unui decident politic constituie o încălcare flagrantă a drepturilor omului. Mă îndoiesc că doar eu şi colegul eram abuzaţi de sistem, la cererea "celui mai bine informat" personaj politic", a subliniat Adriana Săftoiu.

În opinia fostei consiliere, nu "a căzut nimeni pe ascultare", ci, din contră, se făceau în mod constant "ascultări în ideea că poate-poate iese ceva" - "şi a ieşit fix de o părere nefavorabilă, e drept, colaboratoarei loiale".

"Traian Băsescu a făcut multe afirmaţii care, într-un regim democratic, ar fi provocat fiecare câte un "Watergate". Însă, în România – cum însuşi Traian Băsescu recunoaşte – nu există control parlamentar asupra sistemului. Aşa cum a folosit fostul preşedinte sistemul în folos propriu, aşa cum l-a folosit şi ministrul Oprea, îl poate folosi oricine se află la "butoane". Fără o tragedie, niciun stăpân al inelelor nu e deconspirat. Iar scuza laşă este că sistemul nu poate fi învins", a concluzionat Adriana Săftoiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor