Traian Băsescu: "Adrian Curaj acoperă o întreagă turmă de impostori!" (Video)
alte articole
Fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat, marţi, modul în care clasa politică, parchetele şi structurile militarizate s-au umplut de doctori fără niciun merit şi a opinat că premierul Cioloş trebuie să scape cât mai repede de Adrian Curaj, ministru care "îngroapă povestea doctoratelor fraudate" şi de Petre Tobă, cel care, la fel ca şi predecesorul său, Gabriel Oprea, este acuzat de plagiat.
"În Comitetul Executiv Naţional (al Mişcării Populare n.r.) am discutat curajoasele decizii ale ministrului Curaj de a îngropa povestea doctoratelor fraudate. Ceea ce domnul ministru Curaj face nu este decât să apere interesele celor care au dobândit doctoratele fără a fi avut contribuţii ci doar au plagiat, în schimb le-au folosit pentru a ajunge profesori universitari pentru a lua 15% mai mult la salarii, pentru a se poziţiona social într-o categorie pentru care nu au merite.", a declarat marţi Traian Băsescu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la finele şedinţei CEN a MP.
Potrivit liderului MP, Adrian Curaj (membru pe viaţă al academiei înfiinţate de Gabriel Oprea) nu-l acoperă doar pe colegul său de Guven, Petre Tobă, ci o întreagă "turmă de impostori."
"S-a umplut clasă politică, parchetele, structurile militarizate s–au umplut de doctori şi nu am văzut nicio idee nouă rezultată din aceste doctorate, idee care să contribuie la progresul domeniului. Este şi greu când îţi plagiezi doctoratul. Sigur, foarte mulţi spunem că domnul ministru Curaj îl acoperă pe Tobă. Nu numai pe Tobă îl acoperă, ci acoperă, scuzaţi-mi expresia, o turmă de impostori care după ce şi-au dobândit averi vor să-şi dobândească o nobleţe ştiinţifică, nobleţe universitară. Ei nu pot fi decât doctori, decât profesori, decât lectori în universităţi inventate de ei şi aici sunt aproape furios de ce au făcut cu Legea 56/2012 în care aşa cum aţi văzut din dezbaterile la unul din posturile de televiziune, aceşti domni s-au împopoţonat şi cu rente viagere de academicieni şi când te uiţi în poza care îi arată la un loc constaţi că sunt aşa cum am spus o turmă de impostori, impostori de care România trebuie să scape din viaţa ştiinţifică."
"Cred că domnul Cioloş, pentru a salva credibilitatea Guvernului trebuie să scape repede de doi impostori din Guvern – domnul ministru Curaj şi domnul ministru Tobă. Aceşti oameni trebuie să iasă repede din Guvern, dacă Guvernul este de tehnocraţi şi nu un guvern special aşa.. sub acoperire.", a concluzionat fostul preşedinte,.