Autorităţile îşi propun să reabiliteze anual câte 390 km de drumuri naţionale

(Tania Chitoroagă/The Epoch Times)
Epoch Times România
04.09.2013

Autorităţile Republicii Moldova îşi propun să reabiliteze anual câte 390 km de drumuri naţionale, astfel încât până în 2022 drumurile naţionale să fie doar în stare bună şi foarte bună. Acest lucru este prevăzut în Strategia de transport şi logistică pe anii 2013-2022, aprobată, miercuri, de Guvern. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari a menţionat că, astfel, în termen de 10 ani vor fi reabilitate toate cele peste 3 mii de km de drumuri naţionale. Strategia mai prevede atragerea anuală a câte 120 mil. de euro investiţii externe pentru reabilitarea drumurilor şi reducerea numărului de accidente rutiere cu 50% până în anul 2020. Potrivit ministrului, spre deosebire de vechile strategii, documentul propus cuprinde un spectru mai larg din domeniul transport: rutier, feroviar, aviatic, naval, precum şi domeniile conexe. "Strategia îşi propune să dezvolte un sistem eficient şi performant de transport şi logistică, ce va asigura necesităţile cetăţenilor pentru mobilitate şi va facilita relaţiile economice şi comerţul pe piaţa internă, dar şi internaţională, sporind rolul pe care îl are Moldova ca ţară de legătură dintre statele UE şi CSI", a spus ministrul, precizând că documentul a fost elaborat în conformitate cu obiectivele Strategiei Naţionale de Dezvoltare "Moldova 2020".

Potrivit calculelor estimative, pentru realizarea Strategiei sunt necesare 2,4 mlrd. euro, inclusiv pentru sectorul rutier - 1,7 mil. euro, sectorul feroviar - 500 mil. de euro, sectorul aerian - 55 mil. de euro, sectorul naval - 18 mil. de euro, facilitarea comerţului - 44 mil. de euro. Aceste mijloace financiare vor veni din bugetul de stat, investiţii străine şi alte surse.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor