Atena respinge o cerere UE şi permite petrolierelor ruseşti să treacă prin apele elene
alte articole
Dimitrios Velanis, consilier special al premierului grec, însărcinat cu relaţiile ruso-elene, a declarat agenţiei ruse de ştiri RIA Novosti că Grecia nu va lua nicio măsură împotriva Rusiei în cazul în care petrolierele ruseşti care transportă combustibil pentru forţele aeriene ruseşti din Siria vor trece prin apele teritoriale elene.
Uniunea Europeană interzice în prezent statelor UE să furnizeze Siriei combustibil pentru avioane de luptă. Embargoul se aplică indiferent dacă combustibilul provine sau nu din UE.
Întrebat dacă Marina rusă ar trebui să se aştepte la vreo acţiune din partea forţelor elene, Velanis a declarat: “Autorităţile relevante din Grecia au adoptat o poziţie particulară şi cred că chestiunea oricărei restricţionări [a flotei ruseşti] nici nu merită a fi discutată”.
“Nu vom merge împotriva intereselor Rusiei deoarece nu avem niciun fundament pentru a face acest lucru. Cred că aceasta este poziţia Greciei şi o va menţine”, a adăugat el.
La sfârşitul săptămânii trecute, în 25 noiembrie, o sursă din Ministerul elen al Apărării a raportat că navele Marinei ruse ar trebui poate să se realimenteze în porturile elene.
Cu o zi înainte, Mark Toner, purtător de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat al SUA, a susţinut că poziţia Washingtonului este aceea că ţările europene nu ar trebui să permită petrolierelor ruseşti care transportă combustibil pentru forţele ruseşti din Siria să pătrundă în porturile lor.
UE şi NATO au interzis navelor ruseşti să pătrundă în porturile lor pentru a se realimenta. Până acum, Spania şi Malta au refuzat accesul navelor de luptă ruseşti. În plus, până în acest moment, navele ruseşti au reuşit să se realimenteze cu ajutorul petrolierelor din Marea Neagră.