Arderea Coranului: Este posibil un echilibru între libertatea de exprimare şi apărarea sentimentelor religioase?
În ochii fanaticilor religioşi, un gest simbolic echivalează cu o acţiune reală. Pastorul Jones a ars Coranul, iar duşmanii săi au răspuns prin uciderea de oameni nevinovaţi. De fapt, pastorul Jones a pus în faţa SUA o problemă extrem de delicată: cum ar putea fi găsit un echilibru între dreptul la exprimare şi apărarea sentimentelor religioase?
Pastorul Jones a ars, totuşi, Coranul... Anul trecut, întreaga Americă a încercat să-l convingă să nu facă un asemenea gest. Dar, se întreabă Gazeta, de ce a fost nevoie de o asemenea mobilizare de forţe pentru a convinge un fanatic provincial să nu facă această idioţenie? Răspunsul este simplu: pentru că dreptul de a-ţi exprima liber opiniile este stipulat în Constituţia SUA, iar o acuzaţie oficială nu i se putea aduce pastorului Jones.
Şi de data aceasta, pastorul şi-a realizat 'autodafe'-ul în conformitate strictă cu Constituţia americană. A organizat un fel de proces la adresa Coranului, proces la care au fost invitaţi un 'procuror' (un californian care trecuse recent de la islam la creştinism), un 'avocat' (un imam din Dallas) şi '12 juraţi'. După ce au ascultat argumentele celor două părţi, juriul a acuzat Coranul de 'cinci crime împotriva umanităţii', inclusiv de sprijinire a terorismului. Încercând să se găsească o pedeapsă pe măsură pentru cel 'vinovat', a fost consultat publicul pe internet. Coranul se dorea rup în bucăţele, înecat sau chiar împuşcat. Majoritatea, însă, au propus arderea lui. Imamului-avocat i s-a propus în mod politicos să se întoarcă acasă, după care 'sentinţa' a fost pusă în aplicare...
Întreg acest spectacol a trecut aproape neobservat în SUA. Decizând să nu stârnească din nou agitaţia mediatică ce însoţise prima tentativă nereuşită a lui Jones, mass-media americane au ignorat la unison încercarea a doua. Însă, în afara SUA reacţia a fost una destul de previzibilă: la zece zile după 'procesul' din Florida, un grup de fanatici religioşi a dat buzna în sediul ONU din oraşul afgan Mazar-i-Sharif şi i-a linşat pe cei prezenţi acolo. S-a salvat doar un diplomat rus, care a reuşit să-i convingă în limba locală pe ucigaşi că el este musulman.
Auzind despre tragedie, pastorul Jones nu şi-a făcut mea culpa. Dimpotrivă, a luat cele întâmplate drept o confirmare a justeţei sentinţei la adresa Coranului. Jurnaliştii şi-au exprimat indignarea faţă de cinismul 'provocatorului' şi... nu aveau dreptate. 'Chiar dacă arderea Coranului a dus la moartea unor oameni, acest gest a fost unul necesar, deoarece prin el a fost protejată religia noastră, fapt ce constituie un motiv de mândrie', a spus Jones. 'Eu pot fi oprit doar într-un singur fel: să fiu ucis', a mai adăugat acesta. Asemenea declaraţii nu par a fi ale unui provocator, ci mai degrabă ale unui alt fanatic religios. Tocmai de aceea, respectiva logică este cu atât mai periculoasă, subliniază cotidianul rus.
Potrivit Gazeta, predicile pastorului Jones seamănă ca două picături cu discursul oricărui alt imam-extremist, care îşi îndeamnă 'turma' spre acţiuni eroice. Mai mult decât atât, pastorul însuşi probează coroana de martir, deosebindu-se prea puţin de un shahid islamist. Oricum, scrie ziarul rus, pastorul Jones are şanse serioase la un 'martiriu pentru credinţă: în Pakistan, pentru capul lui se oferă 4 milioane de dolari.
Desigur, asemenea degeneraţi religioşi există destul de puţini în SUA. Jones este un evanghelist solitar, care nu ţine de niciun mare grup religios. Toate Bisericile s-au grăbit să-l condamne. Însă, problema este că acest marginal nu este considerat ca atare şi în lumea islamică. Astfel, ministrul de interne al Pakistanului, Rahman Malik, a declarat că ţara sa s-a plâns de Jones la Interpol. Se pare că Islamabadul aşteaptă de la Interpol ca acesta să ia imediat legătura că Papa de la Roma şi să-i ceară contracararea activităţii teroriste a 'pastorului nebun'. Şi, continuă Gazeta, problema nu este aceea că ministrul pakistanez nu înţelege diferenţa dintre catolicism şi protestantism, ci în faptul că el are convingerea că pastorul este o persoană atât de importantă, încât presiuni asupra lui poate exercita doar Papa.
Rezultă că un fanatic-marginal a pus în faţa SUA o problemă extrem de serioasă: în ce fel ar putea fi găsit un echilibru între libertatea de exprimare şi apărarea sentimentelor religioase lezate? Fără îndoilaă, această problemă exista şi înainte, însă pentru a sublinia acuitatea ei a fost nevoie de un pastor nebun. În afară de aceasta, problema este mai mult decât actuală în zilele de azi.
În conştiinţa unui fundamentalist religios, un gest simbolic echivalează cu o acţiune reală. Pastorul Jones a ars Coranul, iar duşmanii săi au replicat prin uciderea de oameni nevinovaţi. Asemenea lucruri vor continua, mai ales că fundamentalismul este astăzi în plină ascensiune. A interzice cu totul asemenea gesturi simbolice înseamnă să recunoşti valabilitatea logicii fundamentaliste, să nu le interzici înseamnă să rişti vieţile unor oameni nevinovaţi, încheie Gazeta în cheia unei dileme.
