Antonescu: Victor Ponta nu este adeptul separaţiei puterilor în stat
alte articole
"Avem de-a face, din păcate, cu un partener - şi mă refer la Victor Ponta şi la partidul pe care domnia sa îl conduce - care nu înţelege şi nu practică aşa cum se cuvine separaţia puterilor în stat între Executiv şi Legislativ. Un prim ministru şi un partid care cred că deciziile se iau la partid, se comunică de la Palatul Victoria şi se execută la Palatul Parlamentului. Nu, asta nu, niciodată! (...) Asta nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla câtă vreme PNL va fi la putere. Este un principiu fundamental şi, dacă nu îl respectăm, atunci chiar nu ne trebuie Parlament", a declarat Crin Antonescu, duminică, la Conferinţa de alegeri a PNL Hunedoara.
Preşedintele PNL mai precizează şi faptul că Victor Ponta nu ar fi acum în funcţia de premier fără ajutorul liberalilor. În opinia acestuia, "Parlamentul este altceva decât cred uneori domnii Ponta şi Zgonea, împreună şi separat".
"Într-un atac populist de o mare gravitate la adresa ideii de democraţie, Traian Băsescu, Emil Boc şi PDL au făcut un tapaj întreg în România pentru desfiinţarea uneia dintre Camere, pentru reducerea Parlamentului, pentru că, de fapt, nu puteau să spună ceea ce îşi doreau: să nu mai avem Parlament deloc. Ei bine, ne-am luptat, am înfiinţat USL, am împiedicat acest lucru, dar l-am împiedicat pentru a apăra Parlamentul, pentru a avea Parlamentul, pentru a folosi democratic Parlamentul. Parlamentul este altceva decât cred uneori domnii Ponta şi Zgonea, împreună şi separat", a spus Antonescu.
Crin Antonescu a mai emis şi teoria conform căreia unii miniştri liberali nu sunt altceva decât executanţi ai politicii lui Ponta.
Totodată, Antonescu s-a referit şi la subiectul care a fost de ceva timp în centrul disputelor dintre PSD şi PNL şi anume numirea lui Iohannis în funcţia de vicepremier şi ministru de Interne.
”Iohannis a fost considerat un fel de scindare. Cum am putut să ne permitem să îl propunem pe Iohannis? Că nu este un om foarte simpatic. Dacă ai minte, pe un asemenea om îl pui să lucreze pentru ţară în partidul tău”, a afirmat liderul PNL.