Ankara 'epurează' terenul politic pentru a preîntâmpina scenariul din Egipt
Ankara 'strânge şurubul', pentru a preîntâmpina dezvoltarea în Republica Turcă a unor procese revoluţionare asemănătoare celor din Egipt. Există suficiente motive de îngrijorare: la numai un an de la preluarea puterii de către Fraţii Musulmani, nu cei mai radicali din Orientul Mijlociu, societatea egipteană i-a mazilit şi pe reprezentanţii Partidului Libertăţii şi Justiţiei, aripa politică a Fraţilor Musulmani, şi pe preşedintele Mohamed Morsi. În Turcia, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) este o forţă islamică 'blândă', care în timpul celui de-al doilea mandat al său a început să înăsprească treptat islamismul, implementând normele sale în viaţa laică, comentează Nezavisimaia Gazeta.
Evenimentele din jurul parcului Gezi pare să nu-l fi determinat pe premierul turc Recep Tayyip Erdogan să plece urechea la vocea străzii: el s-a făcut că este vorba doar despre ecologia Istanbului, nu despre cereri privind schimbarea puterii. Într-o manieră fermă caracteristică, Erdogan le-a explicat susţinătorilor săi că în stradă au ieşit 'jefuitorii', nu poporul turc, şi a amintit că AKP a obţinut în alegeri 50% din voturi.
Poliţia continuă să suprime brutal protestele, iar acest lucru irită societatea turcă. Însă Erdogan este liniştit: atunci când tensiunile de pe străzile marilor oraşe au început să se reducă, el a plecat într-un scurt concediu în Marea Egee, ca şi cum incidentul ar fi fost depăşit, subliniază cotidianul rus.
Lovitura de stat din Egipt l-a făcut pe Erdogan să-şi mai tragă sufletul, să revină în capitală şi să convoace o reuniune de urgenţă a guvernului. Recep Tayyip Erdogan a fost practic singurul politician din Orientul Mijlociu care a formulat opinii dure la adresa evenimentelor din Egipt: 'Aceasta este o asasinare a democraţiei şi viitorului'. De atunci, Ankara a tot repetat că Mohamed Morsi a fost înlăturat ilegal de la putere şi rămâne singurul preşedinte legitim.
Principalul pericol pe care l-a sesizat Erdogan este acela că puterea egipteană destituită a fost construită în mare parte sub patronajul şi conform sfaturilor sale. După 'primăvara arabă' din Tunisia şi Egipt, premierul turc a iniţiat un turneu prin ţările vecine postrevoluţionare, încercând să le impună propriul model de democraţie islamică, demonstrându-i toate plusurile de natură socială, economică şi politică. Pentru Tunisia, Turcia a instruit poliţia, Egiptului i-a dat un credit de 1 miliard de dolari, aminteşte ziarul rus.
La acea dată, analiştii au interpretat înnoirea politicii externe a Turciei ca fiind o încercare de a-şi realiza strategia neo-otomană. Înainte, a existat politica 'zero probleme cu vecinii', însă aceasta a eşuat, în virtutea unor cauze istorice şi a particularităţilor legate de personalitatea liderului turc.
Al doilea pericol constă în aceea că structurile politice ale Turciei şi Egiptului sunt în mare parte asemănătoare: în ambele ţări armata a jucat până în ultimul moment importantul rol de garant al ordinii, însă puterea islamistă i-a şubrezit în mod substanţial poziţiile. Astfel, după înlăturarea lui Mubarak, în Egipt au avut loc o serie de procese politice la adresa militarilor, acuzaţi de brutalitate faţă de demonstranţi. În Turcia, unde nu o dată oameni cu epoleţi au înlocuit premieri, au avut loc epurări dure în armată şi o serie de procese demonstrative împotriva unor ofiţeri. Militarii, actualmente supuşi represaliilor, sunt încă vii şi potenţial activi, subliniază Nezavisimaia Gazeta.
În aceste condiţii, Erdogan încearcă să preîntâmpine repede şi hotărât o evoluţie periculoasă a evenimentelor. El a declarat că Mohamed Morsi a fost înlăturat de la putere nu de popor, ci doar de o bandă de generali, alimentând astfel cunoscuta temă privind conflictul dintre kemalişti şi democraţii islamişti. La rândul său, parlamentul turc a modificat regulile de utilizare a forţelor armate: dacă până acum sarcina armatei era 'apărarea Republicii Turcia', acum aceasta a devenit 'apărarea poporului turc în faţa unei ameninţări externe'. Înainte, militarii apărau regimul laic al republicii în faţa islamizării, însă acum ei nu mai au nicio justificare pentru a interveni în politică.
Se pare, însă, că premierul Turciei nu a ţinut cont de încă o asemănare a protestelor din Turcia şi Egipt: în stradă ies nu doar susţinătorii laicităţii şi dezvoltării democratice conform standardelor occidentale, ci şi oameni religioşi, musulmani, care nu doresc să trăiască într-o ţară cu legi islamiste. Agresivitatea politică şi amestecul statului în viaţa personală nu plac nimănui.
De asemenea, premierul Erdogan nu ia în calcul gradul de maturitate al oamenilor pe care îi conduce. Societatea turcă este mai instruită şi mai tolerantă decât cea egipteană. Aceasta din urmă, care a trecut în urmă cu doi ani printr-o revoluţie, este mai explozivă. Situaţia economică din Egipt este una dificilă, în timp ce Turcia este o ţară prosperă, care a depăşit cu succes criza financiară mondială. Tensiunile sunt în Turcia mult mai temperate.
Cu toate acestea, protestele nu contenesc. Dar, în loc de dialog, Erdogan îşi continuă politica autoritară, iar aceasta alimentează conflictul. Evaluarea incorectă a situaţiei sau nedorinţa de a recunoaşte evidenţele sunt principalul pericol pentru Turcia, atenţionează cotidianul rus, admiţând totuşi că Ankara mai are încă un pic de timp.
