Analist moldovean: „Federaţia Rusă a dinamitat orânduirea globală de securitate” (interviu)

„Cinismul cu care este folosit argumentul fals al necesităţii apărării drepturilor etnicilor ruşi şi a populaţiei vorbitoare de limba rusă în afara Rusiei drept temei pentru agresiunea militară demonstrează că orice stat din aşa zisa CSI poate fi ţinta unui act de agresiune, realizat după calapodul aplicat în cazul Ucrainei”, susţine analistul Viorel Cibotaru, într-un interviu pentru Epoch Times. În opinia sa, neutralitatea Republicii Moldova nu este sustenabilă, dar opţiunea de aderare la NATO a ţării „nu poate fi acum una fezabilă, având în vedere atât procedura extrem de dificil de modificat din Constituţie privind neutralitatea permanentă a ţării, cât şi reticenţele Alianţei”.

Ce consecinţe are alipirea Crimeei la Rusia pentru Ucraina şi pentru regiune, în opinia Dvs?

În poziţia publică a mai multor organizaţii neguvernamentale din Republica Moldova făcută publică la 27 martie la Chişinău se spune că anexarea Crimeii reprezintă un act de agresiune asupra integrităţii teritoriale a Ucrainei care încalcă brutal normele dreptului internaţional, Constituţia Ucrainei şi Federaţiei Ruse.

Într-o perspectivă geopolitică, Federaţia Rusă a dinamitat orânduirea globală de securitate, a încălcat mai multe principii ale securităţii internaţionale pe care se bazează relaţiile internaţionale şi ordinea mondială după cel de-al Doilea Război Mondial şi sfârşitul Războiului Rece. A făcut acest pas conştient, calculat şi cinic, ba mai mult, se pare că nu vrea să se oprească din aplicarea unui plan strategic de recăpătare a unor teritorii ”pierdute” după destrămarea URSS. În consecinţă, asistăm la nişte tulburări masive ale modului normal de existenţă a unor regiuni întregi cu riscul declanşării în mijlocul Europei a unei serii de conflicte militare cu consecinţe imprevizibile, şi chiar a unui al Treilea Război Mondial.

Cum se explică cererea autorităţilor transnistrene de alipire la Rusia?

Pe fundalul evenimentelor din şi în jurul Ucrainei, Rusia aplică o strategie totală de dezinformare a opiniei publice din regiune, creând un climat de ostilitate şi de ameninţare directă contra şi în descurajarea modelelor de dezvoltare democratică prin consolidarea instituţiilor democratice, schimbărilor paşnice şi modelelor de responsabilitate a autorităţilor publice în faţa cetăţenilor, prin impunerea în forţă a modelului rus de interpretare a funcţionării statului.

Cinismul cu care este folosit argumentul fals al necesităţii apărării drepturilor etnicilor ruşi şi a populaţiei vorbitoare de limba rusă în afara Rusiei drept temei pentru agresiunea militară demonstrează că orice stat din aşa zisa „CSI” poate fi ţinta unui act de agresiune, realizat după calapodul aplicat în cazul Ucrainei. Regimul separatist din Transnistria nu face excepţie din acest joc. Pe parcursul ultimului an, ei au întreprins mai multe măsuri practice de atingere a scopului demult proclamat de a fi recunoscuţi ca stat independent, iar ulterior să adere la Federaţia Rusă, dacă se va considera (de către Kremlin) fezabilă o astfel de acţiune. Au demarat chiar procesul de ajustare a cadrului legislativ la cel rusesc.

Ce efecte pentru securitatea Republicii Moldova şi a României au aceste evoluţii?

În primul rând, cadrul de securitate regională în Europa prin respectarea parităţii prezenţei NATO, zonei de neutralitate şi Federaţiei Ruse se demonstrează a fi inadecvat şi lipsit de substanţă reală pentru ţările cu statut de neutralitate, ca rezultat al acţiunilor militare unilaterale ale Federaţiei Ruse.

Dar opţiunea de aderare la NATO a Republicii Moldova nu poate fi acum una fezabilă, având în vedere atât procedura extrem de dificil de modificat din Constituţie privind neutralitatea permanentă a ţării (o majoritate constituţională în Parlament de 2/3 votează decizia de plebiscit constituţional; la plebiscit votează pentru 50%+ 1 vot din toţi alegătorii, apoi Parlamentul cu aceeaşi majoritate constituţională aprobă rezultatele plebiscitului), cât şi lipsa de deschidere a NATO spre o nouă extindere. În situaţii de forţă majoră, ar putea fi şi alte soluţii, precum adoptarea unei noi constituţii şi decizia politică a NATO, dar, oricum, aceste decizii pot fi prea târzii.

Posibila invazie militară a Federaţiei Ruse în regiunile de sud-est ale Ucrainei, în special în regiunea Odessa, avansează problema constituirii unui nou tip de cooperare militară dintre R.Moldova şi România (plus şi, evident, NATO) în vederea apărării teritoriului R.Moldova de efectele operaţiunilor militare.

În al doilea rând, este clară formarea circumstanţelor de ameninţare directă cu subminarea integrităţii lor teritoriale şi stabilităţii economice şi politice de către Rusia a statelor din regiune care îşi determină prioritatea externă în asocierea la procesele integraţioniste europene.

În al treilea rând, o posibilă invazie militară a Federaţiei Ruse în regiunile de sud-est ale Ucrainei, în special în regiunea Odesa, avansează problema constituirii unui nou tip de cooperare militară dintre R.Moldova şi România (plus şi, evident, NATO) în vederea apărării teritoriului Republicii Moldova de efectele operaţiunilor militare.

În al patrulea rând, există de acum suficiente motive de revizuire şi regândire a formatului de negocieri în soluţionarea conflictului transnistrean 5+2, în care două componente – Federaţia Rusă şi Ucraina îşi devalorizează statutul lor de garanţi ai acestui proces.

Se va schimba poziţia Ucrainei faţă de conflictul transnistrean în acest context în care Kievul se confruntă cu Moscova?

Este evident că în lumina celor întâmplate, oficialii ucraineni şi-au schimbat vizibil, dacă nu şi radical, poziţia faţă de conflict, lucru confirmat de declaraţii ale politicienilor şi diplomaţilor, dar şi de acţiunile concrete de securizare a hotarelor dintre Ucraina şi R. Moldova pe segmentul transnistrean.

Cât priveşte formatul 5+2, în care trei părţi - Ucraina, Rusia şi OSCE sunt garanţi ai procesului de reglementare, acesta ar putea fi dizolvat în urma unor schimbări majore, cum ar fi: un conflict armat deschis între Federaţia Rusă şi Ucraina, o înţelegere directă între Chişinău şi Tiraspol şi prezentarea deciziilor luate ca un fapt împlinit celorlalte părţi.

Desigur, cercul de ţări-garant ar putea fi lărgit, inclusiv cu România, dacă ar exista o înţelegere mutuală a tuturor părţilor. Rolul de garant poate fi extins şi asupra observatorilor - SUA şi UE.

Viorel Cibotaru este director al Institutului European de Studii Politice din Moldova şi director de programe la Institutul de Politici Publice din Chişinău.