Ana Blandiana: ”Europa îşi cenzurează valorile sub umbrela drepturilor omului”(video)

Scriitoarea a povestit vineri în cadrul dezbaterii ”Cenzura în perioada comunistă”, organizată de Institutul de Studii Populare şi Academia Civică la Biblioteca Naţională, cum a trăit cenzura în comunism şi cum se manifestă aceasta astăzi.

”Comuniştii nu-şi propuneau doar să cenzureze. Cenzura nu era decât un minim punct de pornire. Putea fi cenzurat un vers, o carte, un autor. Punctul de pornire a fost 2 mai 1945, imediat după intrarea trupelor sovietice, când a apărut prima listă de autori şi cărţi interzise ca urmare a proceselor de la Nuremberg pentru că erau considerate lucrări cu conţinut fascist. Primul autor pe această listă era Anton Pann cu 3 titluri, Vasile Alecsandri – 19 , Caragiale - 12, Coşbuc – 10, Ion Creangă – 5, Ioan Slavici – 8, Titu Maiorescu -7, Nicolae Iorga – 214, Octavian Goga – 28. Ironia este că pe listă se aflau şi Winston Churchill şi De Gaulle care se luptaseră cu fascismul. Odată cu trecerea timpului par lucruri ridicole, dar asta nu le scuteşte de tragedia pe care au conţinut-o”, a explicat Blandiana.

Ea a arătat că cenzura comunistă nu mai semăna cu cea din timpul războiului, ”când fraze întregi, paragrafe sau articole întregi erau acoperite cu negru. Problema ei nu era doar să taie ce nu-i convenea, ci şi să înlocuiască astfel încât spaima mea era să nu mi se schimbe un vers, un titlu. Primei mele poezii i-au schimbat titlul în Partidului. Al doilea pas era îndoctrinarea şi manipularea şi în cele din urmă spălarea creierului până când se ajungea la cenzura interioară care era cea mai gravă. Mi-a fost mult mai frică de cenzura interioară decât de cenzura propriu-zisă pentru că încet-încet ştiai ce nu merge şi nu te mai oboseai să scrii ceva pentru că ştiai că oricum vei fi tăiat. În felul acesta te castrai singură”.

Ana Blandiana a mai povestit cum a fost interzisă de trei ori: prima oară atunci când a debutat în revista Tribuna pe când era elevă (în 1959), apoi în 1985 pentru nişte poezii publicate în ”Amfiteatru”, iar apoi în 1988 pentru o poezie despre un motan care-l parodia pe Ceauşescu.

Pe de altă parte, ea a vorbit despre cum a simţit cenzura economică. Romanul Anei Blandiana ”Sertarul cu Aplauze” a fost publicat de o editură în Germania în 1994, dar cu 100 de pagini mai puţin, deşi în română avea 350 de pagini. Explicaţia care i-a fost dată: tradusă în germană avea 450 de pagini, iar la orice carte care depăşeşte 350 de pagini, editura are pierderi pe care nu şi le poate permite.

După desfiinţarea Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor, care se ocupa de cenzură, angajaţii acesteia au fost transferaţi în alte instituţii şi au continuat să facă acelaşi lucru. În privinţa cărţilor de literatură rolul de cenzor i-a revenit Consiliului Culturii.

Dacă ne negăm propria cultură este o formă de cenzură care devine sinucigaşă.

”Spre deosebire de toate celelalte arte, literatura nu are nevoie decât de un creion şi-o hârtie, nu de bani. Scriitorul scrie ce-i trece prin cap, iar cenzura nu poate fi decât post-factum. Puterea poate să facă astfel încât acea carte să rămână în sertar, dar dacă e vorba de un mare scriitor, rămâne în posteritate. Lupta pentru cucerirea scriitorilor, pentru manipularea şi degradarea lor a fost mult mai mare decât faţă de ceilalţi artişti care erau mai fără de noroc”, a concluzionat Ana Blandiana.

Cenzura de azi

Pe de altă parte, scriitoarea a făcut şi o paralelă între cenzura din perioada comunistă şi corectitudinea politică de astăzi aplicată de Germania în criza refugiaţilor. ”Am avut o întâlnire cu un prieten român doctor din Germania şi am fost şocată. L-am întrebat cum e cu migranţii, şi a spus că se simte exact ca pe vremea lui Ceauşescu când nimeni nu mai vorbea decât în cadrul familiei. Niciun neamţ nu vrea să vorbească despre criza migranţilor. Situaţia este explozivă şi când vreau să vorbesc cu colegii de spital despre asta, schimbă vorba. Această operaţiune ocultă este pusă sub umbrela drepturilor omului, iar acestea devin o lege a corectitudinii politice. Europenii trebuie să respecte drepturile omului, dar şi ceilalţi trebuie să respecte datoriile omului. Europa îşi cenzurează propriile valori sub umbrela drepturilor omului, dar în măsura în care ea se autodistruge, dispar şi acestea. Noi nu ne simţim jigniţi de femeile acoperite cărora li se văd numai ochii, dar ceilalţi se simt jigniţi că noi purtăm cruce. Dacă ne negăm propria cultură este o formă de cenzură care devine sinucigaşă”, a explicat Ana Blandiana.

Ea i-a îndemnat pe tinerii prezenţi la dezbatere să nu-şi piardă credinţa, cultura şi valorile, ci să aibă curajul să le apere.