Algeria: 23 de ostatici şi 32 de răpitori au murit în criza teroriştilor
alte articole
UPDATE
În cele patru zile ale crizei, 21 de ostatici au murit în incinta unui complex algerian de exploatare a gazelor, iar 32 de răpitori au fost ucişi de forţele speciale din cadrul armatei care au efectuat un asalt asupra instalaţiei, conform unui bilanţ oficial provizoriu.
Militarii algerieni au reuşit să elibereze "685 de angajaţi algerieni şi 107 străini" şi au împuşcat "32 de terorişti", a anunţat Ministerul de Interne prntr-un comunicat de presă citit la televiziunea de stat.
Nu mai puţin de 21 de ostatici au murit, iar alte două persoane au fost ucise într-un atac comis de gruparea islamistă înaintea luării de ostatici, a adăugat ministerul.
Teroriştii islamişti au atacat miercuri dimineaţă un autobuz care transporta angajaţi ai platformei de exploatarea gazelor către aeroport, omorând un algerian şi un britanic. Apoi, au luat ostatici sute de alţi angajaţi ai complexului.
Printre cei 32 de răpitori ucişi se numără trei algerieni, iar ceilalţi erau de diferite naţionalităţi, fiind vorba inclusiv despre experţi în substanţe explozive.
Citând ca sursă "oficiali militari algerieni de rang înalt", un trimis special al televiziunii publice a declarat că printre răpitori se aflau islamişti de "naţionalitate libiană, olandeză, tunisiană, siriană, egipteană, maliană, yemenită şi canadiană".
Forţe speciale din cadrul armatei algeriene au lansat joi primul asalt asupra răpitorilor în partea locuită a complexului. A urmat sâmbătă un asalt final asupra instalaţiei în care s-au baricadat alţi 11 răpitori şi şapte ostatici, toţi morţi.
***
Cinci români au fost răpiţi. Unul a fost ucis, patru au fost eliberaţi
Cinci români au fost răpiţi la complexul gazifer din Algeria de o gruparea teroristă afiliată la Al-Qaeda, dintre care unul a fost ucis, ceilalţi patru fiind eliberaţi de răpitori, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, premierul Victor Ponta.
Trei dintre românii răpiţi se află la Ambasada României din Algeria, iar al patrulea - în custodia armatei algeriene şi urmează să fie preluat de autorităţile române.
"Ni s-a confirmat că un cetăţean român şi-a pierdut viaţa. Vreau să exprim condoleanţe pentru familia celui care a pierit în condiţii atât de tragice. Ne-am făcut datoria de a înştiinţa întâi familia.
Aceasta a fost vestea proastă. Vestea bună se referă la ultimul dintre cei cinci români aflaţi în zona de conflict, acesta a fost eliberat de armata algeriană. Autorităţile române fac toate eforturile pentru a afla starea sa exactă. Alături de ceilalţi trei cetăţeni salvaţi mai rapid să fie repatriat în condiţii cât mai bune. Detalii privind numele persoanelor nu vi le pot da", a declarat premierul.
Principalele declaraţii ale premierului Ponta
- În urmă cu puţin timp, ni s-a confirmat faptul că un cetăţean român şi-a pierdut viaţa. Exprim în numele meu, al Guvernului condoleanţe familiei pentru decesul celui pierit în condiţii tragice, sprijinul nostru pentru repatrierea trupului celui decedat. Nu mi-aş fi iertat dacă familia ar fi aflat din presă. Vreau să-mi exprim compasiunea şi faţă de celelalte victime, de alte naţionalităţi.
- Vestea bună, confirmată tot pe canalele diplomatice, se referă la ultimul dintre cei cinci cetăţeni români aflat în zona de conflict - a fost salvat de armata algeriană şi se află în custodia armatei algeriene.
- Am aflat şi am fost în contact în această perioada, dar cei care au muncit, reprezentanţii MAE, ai SIE au muncit 24 de ore din 24 de ore. Trei dintre cetăţenii aflaţi în zonă nu fuseseră luaţi ostatici şi orice informaţii am fi oferit, i-ar fi pus în pericol.
- Anumite detalii legate de numele persoanelor nu se pot da. Nu am fost de acord să se facă vreo declaraţie până când nu s-a aflat acum o oră de deces.
Declaraţiile ministrului de Externe, Titus Corlăţean
- Am avut patru sau cinci discuţii cu ministrul de Externe algerian care ne-a adus vestea cea proastă, elementele deţinute privind operaţiunea armatei de eliberare a unui grup mai mare de ostatici, inclusiv a cetăţeanului român.
- Celula de criză ce a fost constituită de la bun început, cu informarea Guvernului şi a preşedintelui, şi-a făcut pe deplin datoria. Presa a înţeles nevoia de discreţie. În zona de conflict erau cinci cetăţeni români, din care trei era posibil să nu fi fost capturaţi de terorişti. De aceea am manifestat rezervă în declaraţiile publice.
- Nu avem date cu privire la modul în care s-a întâmplat această dramă. Nu avem acces acum la aceste date.
- Ce se întâmplă azi în Mali, în Algeria, ne poate afecta ne toţi. De aceea, cred că este datoria României să contribuie angajat la combaterea terorismului internaţional.