Mali: pagube (sau victorii) colaterale

Un mare număr de victime a avut loc joi în timpul intervenţiei lansate de armata algeriană asupra complexului de industrializare a gazelor din afara oraşului In Amenas, în plin deşert şi în apropiere de graniţa cu Libia. Informaţii neoficiale, dar care încep să coincidă, indică în jur de 35 de ostatici şi 15 jihadişti morţi în timpul asaltului armatei algeriene, care a recurs la elicoptere şi la forţe de elită bine antrenate, notează vineri ziarul La Verdad.

Nimeni, nici măcar preşedintele Francois Hollande sau ministrul său de externe, Laurent Fabius, aflat la Bruxelles la o reuniune cu colegii săi, unde criza ostaticilor a devenit un subiect prioritar, nu au vrut sau nu au putut să dea precizări, iar tendinţa generală a ştirilor din mass-media algeriene sau ale televiziunii Al-Jazeera sugerează că a avut loc un carnagiu. Comandoul terorist puternic înarmat, potrivit unor ostatici care au putut informa prin telefonul lor mobil, aparţine brigăzii conduse de Mojtar Belmojtar, un algerian care a luptat împotriva guvernului său în timpul aşa-numitului război civil când forţele armate au lichidat insurecţia islamistă. El s-a alăturat apoi grupării Al-Qaeda din Maghrebul Islamic, însă acum luptă pe cont propriu şi a devenit lider al unei organizaţii formată din fideli proveniţi din regiunea sa natală deşertică, Gardaia.

Ca reminiscenţă a războiului din Algeria şi cu nenumărate atentate în spate, Mojtar şi grupul său sunt o provocare pentru puternicele servicii de securitate algeriene care ar fi primit autorizaţie de la preşedintele Buteflika să rezolve această situaţie critică în stil propriu. S-a ştiut încă din primul moment că Algeria, potrivit uzanţelor interne, nu va accepta niciun amestec străin în treburile sale şi că îşi rezervă dreptul să gestioneze singură problema. Anterior, guvernele care au conaţionali printre ostatici îşi exprimaseră timid speranţa ca autorităţile algeriene să găsească cea mai bună cale de a depăşi situaţia, iar preşedintele Hollande anunţase că este în contact cu Alger-ul pentru a găsi cea mai bună soluţie la criză.

Dacă informaţiile confirmă ceea ce indică modul de acţiune algerian, ne-am afla în faţa unui amestec de conflict internaţional, în privinţa a ceea ce jihadiştii au corelat explicit cu intervenţia franceză în Mali justificată prin acţiunea împotriva terorismului transnaţional, şi unul pur algerian având în vedere că acţiunea a avut loc pe teritoriul Algeriei şi că mulţi jihadişti sunt algerieni. Ceea ce dă de înţeles că guvernul va aplica propriile metode şi criterii care în timpul războiului civil au fost calificate drept radicale şi implacabile. Această decizie care poate fi susţinută din punctul de vedere al suveranităţii naţionale va duce inevitabil la unele fricţiuni diplomatice cu guvernele ai căror conaţionali se află în pericol.

La Londra, primul ministru David Cameron nu şi-a ascuns nemulţumirea, prin purtătorul său de cuvânt, care a criticat lipsa de coordonare şi de informaţie. Mai ales că iniţial guvernul algerian informase că a recurs la şefi tribali din regiune pentru a discuta cu teroriştii. Dar nu a fost decât un mod de a câştiga timp... Sângele, inclusiv al civililor străini, a curs şi indiferent de bilanţul final a prevalat punctul de vedere tradiţional algerian: o preferinţă netă pentru ceea ce francezii numesc 'une maniere forte'. Din punct de vedere strict pragmatic poate fi o victorie: teroriştii ştiu că luarea de ostatici pentru a atinge obiective politice şi a negocia apoi eliberarea lor, nu funcţionează. Nu ştim însă dacă acest lucru poate fi considerat o tragică pagubă colaterală, sau o victorie....