Alegeri SUA 2020: Suspiciuni care cer o anchetă penală

Unul dintre cei mai respectaţi jurnalişti mainestrem americani pune întrebări despre lipsa anchetelor în cazul alegerilor americane din noiembrie
Sharyl Attkisson (Prin bunăvoinţă)
Sharyl Attkisson
25.12.2020

Alegerile prezidenţiale nu sunt un eveniment oarecare, lipsit de importanţă. Sondajele arată că, astăzi, încrederea publicului în procesul de vot, la alegerile din 2020, în ceea ce priveşte rigurozitatea aplicării legii, corectitudinea mass-media şi în guvern este, în mare parte, zdruncinată.

Din acest motiv, acuzaţiile masive privind neregulile şi fraudele electorale ar trebui luate mai în serios de către oficialii guvernamentali şi agenţiile care au în atribuţii supravegherea respectării legilor şi anchetate prompt şi agresiv. Astăzi, există sute de martori, declaraţii, declaraţii sub jurământ şi videoclipuri care continuă să ridice întrebări cu privire la integritatea rezultatelor.

Citiţi şi Cine fură alegerile americane? Documentar Epoch Times New York despre misterele alegerilor din 3 noiembrie

Nu este adevărat că majoritatea acuzaţiilor au fost dovedite false de instanţe. În general, nu au existat ocazii ca martorii să depună mărturie sau să prezinte probe în faţa unui judecător sau unui juriu. Mai important, probabil, nu a existat nicio modalitate de a colecta dovezi ale presupusei fraude fără instrumentele unei anchete penale, cum ar fi citaţii, depuneri şi capacitatea de a impune examene criminalistice.

Dacă investigaţiile legitime şi transparente ar fi ajuns la concluzia că martorii care pretind existenţa fraudelor sau neregulilor s-au înşelat sau mint, anchetele ar deveni instrumentele cruciale care să asigure publicul că revendicările au fost cercetate temeinic, dar s-au dovedit a fi neacceptabile sau false.

Mai jos sunt opt exemple de lucruri suspecte pentru care ar fi necesară imediat o anchetă penală promptă şi aprofundată.

1. Se presupune că buletine de vot au fost transportate pe liniile de stat

FBI are rolul de a stabili dacă a avut loc o infracţiune interstatală şi de a stabili vinovatul - dacă acuzaţia că sute de mii de buletine de vot au fost transportate de la New York în Pennsylvania, după cum afirmă un martor direct.

Ar trebui să fie simplu ca forţele de ordine să descopere adevărul în această chestiune, aflând cine a angajat camionul şi a mutat marfa, sau arătând că povestea este inventată sau o neînţelegere.

2. Număr de voturi fluctuant

Există mai multe relatări despre schimbarea numărului de voturi între candidaţi în timp real, aşa cum a fost vizibil şi la televizor, iar acuzaţiile susţin că acesta este un exemplu al faptului că asemenea lucruri au putut fi comise fără ca lumea să realizeze.

Nu ar fi dificil pentru o echipă de investigatori să urmărească ce s-a întâmplat în anumite cazuri şi, dacă se adevereşte, ar deveni evident că fenomenul s-ar fi putut întâmpla nedetectat.

3. Pauze în procesul de numărare a voturilor

Numărarea voturilor a fost în mod bizar întreruptă în mai multe state. Dacă, aşa cum susţin unii, s-a făcut astfel încât deficitul de vot al lui Joe Biden să poată fi calculat şi şters, acest lucru ar indica un efort coordonat.

Nu ar fi dificil pentru anchetatori să pună întrebări factorilor de decizie din fiecare centru de numărare şi să afle cu cine au comunicat. Acest lucru ar putea dovedi sau disipa noţiunea de coordonare a efortului.

4. Misterioasa spargere a unei conducte în noaptea votului în comitatul Fulton

Comitatul Fulton este un caz special, deoarece motivul dat pentru o pauză majoră a procesului numărării voturilor - acceptat şi criticat de mulţi oameni din presă - a fost acela că o conductă de apă s-a spart şi a întrerupt numărătoarea. Cu toate acestea, povestea s-a schimbat pe parcursul săptămânilor, iar un anchetator oficial a concluzionat că nu s-a spart nicio ţeavă pentru care să fie nevoie să se întrerupă procesul de numărare. Nicio autoritate credibilă nu a furnizat vreo explicaţie publică acceptabilă pentru această discrepanţă.

Nu ar fi dificil pentru anchetatori să identifice şi să ancheteze cine a solicitat suspendarea numărării voturilor, pentru ca apoi să continue numărătoarea după ce unii observatori au fost trimişi acasă.

5. Blocarea procesului de supraveghere a numărării

Există rapoarte pe scară largă din partea observatorilor republicani ai alegerilor - şi a unor democraţi - despre faptul că oficialii centrelor au blocat supravegherea procesului, astfel încât aceştia să nu vadă ce se întâmplă. Ar fi logic ca o autoritate de aplicare a legii să întrebe cine se află la comanda lanţului organizaţional în fiecare centru în care acest lucru este susţinut în mod credibil de un martor într-o declaraţie sau într-o mărturie şi să afle modul în care oficialul respectiv a decis să stabilească şi să desfăşoare regulile de supraveghere.

Nu ar fi dificil să aflăm dacă a existat un efort coordonat sau, ca alternativă, să tragem la răspundere pe oricine, la nivel local, care a obstrucţionat procesul numărării voturilor pentru observatori.

6. Maşini de vot

În mărturia recentă a legislativului statului Michigan, CEO-ul Dominion Voting Systems a declarat că nu a văzut nicio acuzaţie credibilă de fraudă. Însă, atunci când a fost întrebat cum se poate dovedi că actori rău intenţionaţi nu au avut impact şi nu s-au infiltrat în sistemele de vot, el a susţinut ideea auditurilor şi chiar a examinărilor automate pentru a răspunde la aceste întrebări. El chiar a spus că acesta este modul obişnuit de a răspunde la astfel de întrebări.

Din motive de încredere a publicului, ar fi prudent ca un organ credibil de aplicare a legii să efectueze examinări infracţionale şi audituri ale maşinilor şi software-ului pentru a exclude interferenţa terţilor sau orice alte ilegalităţi sau rele intenţii.

7. Buletinele de vot prin corespondenţă

Numeroşi martori din cadrul serviciului poştal, precum şi din secţiile de votare au furnizat informaţii specifice despre presupuse instrucţiuni de datare falsă - postdatare - adăugare de date de naştere sau altfel de alterare necorespunzătoare a buletinelor de vot, sau au depus mărturie că au fost martori când asemenea lucruri se plănuiau. Aceasta este o problemă importantă şi uşoară pentru autorităţile de urmărire penală, care trebuie să fie rezolvată într-un fel sau altul.

8. Loturi de buletine venite la miezul nopţii

Cele câteva zeci de mii de buletine de vot în statele cheie care au răsturnat situaţia în favoarea lui Joe Biden ar putea fi perfect legitime. Cu toate acestea, este neobişnuit - ca să spunem doar atât. Aşadar, în acest context, este important ca un organ de urmărire penală să efectueze cel puţin o anchetă preliminară în locurile în care martorii au observat o situaţie pe care ei o consideră suspectă, sau să analizeze buletinele de vot.

Nu ar trebui să fie dificil să se urmărească lanţul de custodie al buletinelor şi să se arate că sunt legitime sau, dacă nu, să se afle cine le-a transportat.

Găsirea dovezilor care elimină suspiciunile este la fel de importantă ca o investigaţie care constată ilegalităţile. Simpla declaraţie că nu există nimic de investigat sau etichetarea celor care nu au cum să ştie adevărul drept „conspiraţionişti” cu greu va risipi neîncrederea şi de fapt poate să o sporească.

Sharyl Attkisson este autorul bestseller-urilor The New York Times „Stonewalled” şi „The Smear”, de cinci ori câştigătoare a Premiului Emmy şi gazda programului naţional de investigaţie Sinclair „Full Measure with Sharyl Attkisson”. Ea a primit premiul Edward R. Murrow pentru jurnalism de investigaţie. Cea mai nouă carte a ei este „Slanted: How the News Media Taught Us to Love Censorship and Hate Journalism” - "Incorectitudine - cum presa ne-a învăţat să iubim cenzura şi să urâm jurnalismul".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor