Agricultura Indiei în pragul colapsului

După decenii în care s-a aflat la marginea comerţului agricol internaţional, India era anul trecut pregătită să devină un furnizor major de alimente, depăşind exportatorii tradiţionali de cereale şi carne. Acest lucru s-a dovedit a fi un foc de paie.

Doar India este de vină pentru propria ridicare şi cădere în calitate de exportator de produse alimentare: calculul populist al coaliţiei de guvernământ a sacrificat politicile durabile. Imaginea Indiei ca exportator de cereale ar putea semnala şi declinul general al industriei agriculturii ţării, cu straturi acvifere în scădere şi o degradare a solului.

India a fost mult timp uriaşul adormit al agriculturii la nivel mondial. În ciuda faptului că este cel de-al doilea producător ca mărime din lume de bunuri agricole, inclusiv orez şi grâu, India a fost lentă în a se integra în pieţele mondiale, preferând în schimb să menţină o politică comercială relativ restrictivă. Ţara limitează importurile de produse, cum ar fi seminţele de oleaginoase şi seminţele bogate în proteine, cunoscute sub numele de leguminoase, care nu pot fi produse pe piaţa internă în cantităţi adecvate. India tinde să reducă exporturile pentru a proteja livrările interne.

Acest lucru s-a schimbat. India a depăşit Tailanda şi a devenit cel mai mare exportator de orez din lume – transporturile sale au reprezentat 25 la sută din exporturile mondiale. Şi exporturile de grâu au crescut brusc, cota Indiei ajungând la 5 la sută; ţara a depăşit şi Brazilia, devenind cel mai mare exportator mondial de bivoli, acaparând 24 la sută din piaţa cărnii de vită la nivel mondial.

Cu toate acestea, poziţia dobândită de India ca exportator important de produse alimentare va fi de scurtă durată. Politicile guvernamentale care acordă prioritate producţiei de orez şi grâu şi o nouă lege privind dreptul la hrană, care este acum analizată de Parlament, nu va spori securitatea alimentară. În schimb, politicile vor produce inflaţie în industria alimentară, vor accelera transformarea Indiei într-un importator net de cereale şi vor creşte dependenţa sa de pieţele globale pentru alimentele care nu sunt incluse în categoria cerealelor. India va fi forţată să intre pe piaţa alimentară mondială, şi nu impunându-şi propriile condiţii.

Principalul factor care a influenţat exporturile neobişnuit de mari de cereale de anul trecut din India şi transformarea sa într-un importator major de alimente este sistemul de achiziţie şi distribuţie alimentară al guvernului, creat pentru a oferi orez şi grâu subvenţionat celor săraci.

Sistemul ar trebui să funcţioneze în acest fel: Guvernul oferă agricultorilor stimulente de producţie prin angajarea în achiziţii deschise de orez şi grâu la preţuri minime specificate anual, sau MSP-uri, agricultorii putând vinde produsele guvernului fie la MSP-uri, fie la preţurile pieţei, oricare dintre acestea este mai mare.

MSP-urile ar trebui să fie preţuri de bază, concepute pentru a oferi agricultorilor o plasă de siguranţă în cazul unui colaps al preţurilor de pe piaţă. Cerealele achiziţionate de guvern, de statele individuale şi de Corporaţia alimentară din India, FCI, sunt adunate într-un depozit central gestionat de FCI. Stocurile de cereale din depozitul central sunt apoi distribuite săracilor prin intermediul aşa-numitului sistem de distribuţie publică, PDS.

În realitate, sistemul conduce la o serie de rezultate disfuncţionale, inclusiv o inflaţie în industria alimentară, o supraproducţie de orez şi grâu în raport cu celelalte mărfuri, o acumulare de stocuri excedentare de cereale, precum şi eroziunea rapidă a capacităţii de producţie agricolă a ţării.

Capcanele politice

Politica pro-cereale a avut succes în stimularea producţiei, dar cu unele sacrificii. Producţia de alimente, cum ar fi leguminoasele, seminţele oleaginoase şi fructele – tot mai căutate ca urmare a veniturilor în creştere – a rămas în urmă, producând o creştere a preţurilor şi beneficii pentru acele ţări care oferă produse pentru cererea în creştere din India.

Angajamentul guvernului pentru achiziţii deschise de grâu şi orez la MSP-uri mari a condus la un ciclu de achiziţii publice în continuă creştere. Acest lucru contribuie la inflaţia din industria alimentară.

Nivelurile ridicate de achiziţii au dus la creşterea rapidă a stocurilor de cereale, acum însumând 66 milioane de tone, mai mult decât dublul cantităţii-tampon necesare. Pentru a plasa acest lucru în perspectivă, stocurile de grâu din India sunt echivalente cu producţia anuală totală de cereale în Australia, în timp ce stocurile sale de orez sunt cu 50 la sută mai mari decât producţia anuală a Tailandei.

Nivelul stocurilor depăşeşte cu mult capacitatea de stocare a guvernului şi duce la pierderi semnificative. Guvernul a estimat pierderile de cereale după recoltare – pierderi ce ar putea fi prevenite – la aproximativ 20 de milioane de tone pe an, echivalentul a 10 la sută din producţia totală. Confruntându-se cu stocurile excedentare şi cu nevoia de a face loc pentru următoarea recoltă, guvernul este obligat să recurgă la exporturi.

Aceste exporturi, şi întregul ciclu de evenimente care le fac necesare, sunt nesustenabile. Statele producătoare de grâne din India ajung la limitele capacităţii lor de producţie. Supraproducţia de boabe ca urmare a creşterii continue a MSP-urilor a epuizat rapid sursele de ape subterane şi a redus drastic fertilitatea solului.

De-a dreptul pervers este faptul că Legea Naţională privind Securitatea Alimentară a guvernului nu va face altceva decât să accelereze acest proces. Proiectul de lege creează un drept la hrană pentru două-treimi din cele 1,2 miliarde de oameni din India şi cere guvernului să distribuie cereale puternic subvenţionate pe scară masivă.

Proiectul de lege privind securitatea alimentară va creşte obiectivele de achiziţii publice şi necesită MSP-uri mai mari, impulsionând agricultorii să cultive cereale. Legea va reduce excedentele exportabile în următorii doi ani, deoarece va cere FCI să depoziteze stocuri mari de cereale în scopul evitării recurgerii la importuri mari şi scumpe în caz de secetă. Legea va grăbi şi transformarea Indiei într-un importator net de cereale prin exercitarea de presiuni suplimentare asupra terenurilor agricole deja suprasolicitate.

Rezultatul final al acestor politici va fi integrarea forţată a Indiei pe pieţele mondiale agricole, nu numai ca importator de cereale, ci şi drept cumpărător important de alte mărfuri. Acest lucru va aduce beneficii pentru exportatorii de cereale din America, producătorii de leguminoase cum ar fi Canada, Australia şi Myanmar, şi exportatorii de ulei de palmier din Indonezia şi Malaezia.

Indienii vor pierde. Inflaţia din industria alimentară, în primul rând cauzată de alimente bogate în proteine, cum ar fi leguminoasele, lactate, carne şi ouă, în plus faţă de penuria de cereale post-recoltă de pe piaţa deschisă, va continua să afecteze veniturile. Iar volatilitatea preţurilor va creşte pe măsură ce dependenţa ţării de importuri va majora expunerea la vicisitudinile pieţele globale. Gigantul adormit al agriculturii la nivel mondial s-ar putea să se confrunte cu un adevărat coşmar.

Deepak Gopinath este director de pieţe globale pentru Trusted Sources, un serviciu de cercetare şi consultanţă privind pieţele emergente.