50 de miliarde pentru Jocurile Olimpice de la Soci însă cifrele ... nu prea se potrivesc
alte articole
Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci se apropie iar sumele cheltuite până acum în organizarea evenimentului au atins sume record, nejustificate de către oficialii ruşi, transmite CNN.
Faptul că reuşita Jocurilor Olimpice de la Soci este considerată de preşedintele rus, Vladimir Putin, o confirmare a reputaţiei sale, a crescut nota de plată a Rusiei la o cotă imensă.
Olimpiada de iarnă de luna viitoare este cea mai scumpă din istoria Olimpicelor – declaraţiile oficiale precizează suma de 50 de miliarde de dolari pentru moment, sumă ce continuă să crească.
Însă pe ce s-au cheltuit 50 de miliarde de dolari ?
Fostul prim ministru adjunct al Rusiei, Boris Nemtsov, un cunoscut critic a lui Putin, a indicat într-un raport numit ”Olimpicele de Iarnă în zona sub-tropicală: Corupţie şi abuz în Soci”, publicat în luna decembrie, că între 20-30 de milioane de dolari pot fi declaraţi dispăruţi.
Raportul arată că absenţa ”competiţiei cinstite, clientelismului şi cenzurii” au dus la un cost ridicat şi o calitate precară a lucrărilor premergătoare Jocurilor.
Dimitri Cernisenko, preşedintele Comitetului de Organizare a Jocurilor Olimpice (IOC) de la Soci, a dezminţit acuzele lui Nemtsov.
”Restul banilor, care uneori apare în media, este decât imaginaţie şi calcul ce nu au nimic de-a face cu realitatea”, a transmis acesta pentru CNN.
În 2007, Putin a îndemnat IOC să cheltuiască 12 miliarde de dolari pentru Jocuri din banii Rusiei.
Totuşi, raportul lui Nemtsov susţine că suma totală -”conform parametrilor medii globali de creştere a costurilor” – ar rezulta într-o sumă dublă decât aceea.
”Restul – 26 miliarde – este constituită din delapidare şi comisioane ilegale”, a mai adăugat aceasta.
”Nu este nici un secret că pregătirile pentru Olimpicele din Rusia au mers mână în mână cu o corupţie fără precedent.” a subliniat Nemtsov.
Soci, ambiţiile lui Putin de a arăta o faţă a Rusiei care nu există ?
Evenimentul de 17 zile ce va avea loc într-o staţiune, până de curând învechită, de la malul Mării Negre, a devenit ”proiectul personal” al preşedintelui rus, conform celor doi autori ai materialului.
”Aici nu e vorba despre sport, este vorba despre triumful în politică. Este vorba de puterea preşedintelui rus în lume şi în interiorul Rusiei”.
Soci, un oraş cu o temperatură medie de 10 grade Celsius pe timpul iernii şi frecventat de ţânţari, a fost transformat în sediul Jocurilor de Iarnă.
”Tocmai de aceea el este responsabil de tot, inclusiv de natură şi vreme”, a mai precizat Nemtsov.
O explicaţie a obiectivului planificat de guvernul de la Moscova cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă o dă tot Dimitri Cernisenko.
”Trebuie să convingem lumea, să prezentăm noua Rusie modernă întregii lumi şi să spunem: uite suntem diferiţi de stereotip. Suntem moderni, suntem transparenţi, suntem eficienţi şi suntem de succes”, a precizat Cernisenko.
Totuşi Nemtsov, cât şi co-autorul raportului său, activistul Leonid Martiniuk, afiliat mişcării Solidaritatea din Rusia, sunt tulburaţi de suma de bani cheltuită pe organizarea evenimentului
Conform raportului, diferenţa exorbitanţă de la 12 miliarde de dolari la 50 poate fi explicată doar prin ”furt banal, corupţie şi o lipsă totală de profesionalism a contractorilor.”
Raportul susţine că standardul lucrărilor efectuate este de o calitate scăzută şi un pericol pentru mediul înconjurător. Conductele de canalizare s-au spart, Marea Neagră a fost poluată de deşeurile rămase în urma construcţiilor iar pădurile au fost defrişate masiv pe fondul cheltuielilor crescute.
Acuzaţiile au fost negate puternic de Cernisenko care susţine că bugetul său operaţional este ”foarte obişnuit.”
Cernisenko susţine că ”pârtia de schi a avut nevoie de schimbări masive din cauza problemelor geologice” iar asta a adus costuri suplimentare însă restul bugetului de 12 miliarde este împărţit în două fonduri ”foarte transparente” ce se pot verifica pe website.
Abuzurile în drepturile omului de la Soci
Pe lângă diferenţele dintre costuri, raportul lui Nemtsov mai critică şi tratamentul la care au fost supuşi muncitorii migranţi. Abuzurile pot fi foarte uşor comparate cu tratamentul muncitorilor din Qatar ce lucrează la construcţia oraşelor destinate CM din 2018.
Acesta susţine că 25 de persoane au murit în timpul celor 40 de accidente petrecute la şantierele de construcţie iar banii promişi muncitorilor au ajuns în buzunarele angajatorilor.
Acest tratament a provocat o serie de proteste, printre care cel al lui unui localnic, Martiros Demerchian. Este presupus că acesta a fost abuzat şi torturat de către poliţie pentru ca şi-a cerut salariul întreg pe care-l merita după munca într-un din şantierele de la Soci.
Materialul mai susţine că Roman Kuznetsov, unui din participanţii în construcţia clădirii principale destinate mass medie de la Imeret Lowland, ”şi-a cusut gura în semn de protest pentru neplata salariilor şi a demonstrat în faţa intrării în centrul media cu ajutorul mai multor banere.”
”Uneori nu-i plăteşte nimic. Pentru mine asta e prima dovadă că este corupţie”, spune Nemtsov.
”Însă nu sunt dosare penale pentru corupţie la organizarea Olimpicelor – nu sunt nici cazuri de fraudă”, a continuat acesta.
”Ar trebui făcută o investigaţie privind corupţia nu numai în Rusia dar sunt singur că Comitetul Internaţional Olimpic este implicat. Aceştia au imunitate precum diplomaţii internaţional iar poliţia nu-i va investiga vreodată pentru că au protecţie” a adăugat Nemtsov.
Comitetul Internaţional Olimpic a respins acuzaţiilor într-o comunicare trimisă pentru CNN.
”Asta arată că o simplă speculaţie neinformată. IOC a arătat frecvent că atunci când sunt acuzaţii tangibile noi luăm măsurile corespunzătoare”, preciza IOC.