30 de nazişti încă în viaţă. Călăii de la Auschwitz, acoperiţi de Germania de Est

Foşti nazişti şantajaţi şi recrutaţi de comunişti ca agenţi secreţi: nu este doar un scenariu, s-a întâmplat cu adevărat timp de zeci de ani. Şi putea să se întâmple doar în Berlin, intersecţia globală a spionilor în timpul Războiului Rece, dar, de asemenea, capitala unuia dintre regimurile cele mai cinice ale Pactului de la Varşovia, acela al Germaniei de Est.

Dezvăluirea a fost făcută în această săptămână de săptămânalul "Der Spiegel", citând cazul foştilor „grei” din SS, care ar fi fost cruţaţi de procese şi condamnări în schimbul serviciilor lor ca spioni. Iar faptul cel mai uimitor este că mulţi sunt încă în viaţă, dar instanţele germane nu reuşesc să-i condamne.

Josef Settnik, fost membru SS şi începând din 1942 la serviciu în Auschwitz, s-a prezentat după război la primul interviu cu Stasi (serviciul secret al Germaniei de Est) după ce i-a spus la revedere soţiei sale, imaginându-şi o condamnare la moarte sau cel puţin o "sancţiune fără sfârşit". În schimb, a reapărut după confruntare, cu lacrimi în ochi, dar uşurat: agenţii serviciilor secrete comuniste germane i-au propus un acord. Ei ar fi uitat crimele de care era vinovat dacă ar fi fost dispus să-i spioneze pe membrii parohiei sale catolice.

În cazul lui Johannes A., de asemenea, un fost membru SS şi care a activat şi el la Auschwitz, Stasi nu numai că i-a iertat crimele, ba chiar i-a permis să facă o carieră strălucită ca profesor de liceu.

August Bielisch, în schimb, a ajuns în ghearele serviciilor comuniste mult mai târziu, în 1971: a declarat că a fost un simplu paznic şi nu a văzut nimic. Dar apoi şi-a dat seama de necesitatea de a coopera. El a scris că a îi era clar că "deoarece am tăcut cu privire la calitatea mea de membru în SS şi munca mea ca paznic în lagărul de exterminare de la Auschwitz pot fi pus sub acuzare. Prin dorinţa mea de a coopera într-un dialog sincer şi deschis cu Ministerul Securităţii (Stasi), vreau să-mi fie iertate greşelile".

Aceste cazuri au existat exact în timpul regimurilor lui Ulbricht sau al lui Honecker, care au menţinut aparatul cel mai invaziv de spionaj împotriva propriilor cetăţeni, sub pretextul de a eradica orice dizidenţă. Un regim care numea Zidul Berlinului, "zidul anti-fascist".

Unele procese împotriva foştilor „grei” ai lui Hitler într-adevăr au fost exemplare: în 1964, Hans Anhalt, mâna dreaptă a "îngerului morţii", medicul de la Auschwitz Joseph Mengele, a fost condamnat la închisoare pe viaţă. În 1966, comandantul SS Horst Fischer a fost chiar executat după un proces care a oferit dovezi de zeci de execuţii comandate direct de el. Erau procese-spectacol care trebuiau să dovedească voinţa de fier a Republicii Democrate Germane de eradicare a nazismului din ţară, în timp ce, în culise, zeci de criminali de-ai lui Hitler primeau propuneri de înţelegeri şi achitări. Până la urmă, de criminali aveau nevoie şi Hitler şi comuniştii.

"În cazul Auschwitz - a explicat la "Der Spiegel" istoricul Jena Annette Weinke – se vede cum funcţiona Stasi: unii erau condamnaţi, alţii recrutaţi ca spioni şi altora nu li se întâmpla nimic". Iar mulţi au dispărut atât de bine încât au supravieţuit până în ziua de azi fără ca nimeni să-i caute vreodată.

Numai că un tribunal din Ludwigsburg, cel responsabil pentru "investigarea crimelor naziste", a încercat să iniţieze un proces împotriva a 30 de foşti criminali de război nazişti - 24 de bărbaţi şi şase femei - în serviciu în lagărul de exterminare din Polonia. Mulţi dintre ei au fost în serviciu, atunci când, în 1944, acolo a sosit convoiul care o transporta pe Anna Frank.

După investigaţii preliminare, la începutul acestui an au apărut ordinele pentru arestarea foştilor ofiţeri SS, care au în prezent vârste cuprinse între 88 şi 100 de ani. Cu toate acestea, acum că responsabilitatea proceselor a trecut în mâinile instanţelor competente, judecătorii au probleme uriaşe în a aduce fostele cămăşi brune în boxa acuzaţilor. Unii au murit, alţii sunt deja condamnaţi în Polonia, iar alţii nu pot fi acuzaţi.

În orice caz, după multe cercetări, "Der Spiegel" scrie că "s-a stabilit că în spatele faţadei antifasciste, Germania de Est a ajuns la un acord cu mulţi foşti nazişti". În 1951, un document al Partidului Socialist Unit German (SED) număra 174.928 de foşti membri ai Partidului Nazist sau ai Wehrmacht-ului (NSDAP) în rândul membrilor săi. În total se estimează că au fost 1,5 milioane de foşti membri ai NSDAP în Republica Democrată Germană.