Europenii propun modificări la planul SUA pentru Ucraina, cu o limită maximă mai mare a efectivelor militare şi un pact de securitate în stil NATO

Europenii au prezentat o versiune modificată a planului de pace al Statelor Unite pentru Ucraina, care respinge limitele propuse pentru forţele armate ale Kievului şi concesii teritoriale, potrivit unui document consultat duminică de Reuters.
Documentul, pregătit pentru discuţiile privind planul de la Geneva, propune ca armata Ucrainei să fie limitată la 800.000 de soldaţi „în timp de pace”, în loc de limita generală de 600.000 propusă de planul SUA.
De asemenea, documentul precizează că „negocierile privind schimburile teritoriale vor începe de la linia de contact”, în loc să se stabilească în prealabil că anumite zone ar trebui recunoscute ca „de facto ruseşti”, aşa cum sugerează planul SUA.
Contrapropunerea a fost redactată de aşa-numitele puteri europene E3 – Marea Britanie, Franţa şi Germania, a declarat o sursă familiarizată cu documentul.
Documentul are la bază propunerea SUA, dar trece în revistă punct cu punct sugestiile de eliminări sau modificări.
Acesta propune ca Ucraina să primească o garanţie de securitate din partea Statelor Unite similară cu clauza articolului 5 al NATO.
Documentul respinge propunerea SUA privind utilizarea activelor ruseşti îngheţate în Occident, în principal în Uniunea Europeană.
„Ucraina va fi complet reconstruită şi compensată financiar, inclusiv prin intermediul activelor suverane ruseşti care vor rămâne îngheţate până când Rusia va compensa daunele aduse Ucrainei”, se arată în document.
Planul SUA propunea ca 100 de miliarde de dolari din fondurile ruseşti îngheţate să fie investite într-un „efort condus de SUA de reconstrucţie şi investiţii în Ucraina” şi că SUA să primească 50% din profiturile obţinute din această iniţiativă.
SUA au propus, de asemenea, ca restul să fie investit într-un „vehicul de investiţii separat SUA-Rusia”.