"Zilele când luam numai bătaie erau zile fericite". 30 de ani de la revolta muncitorilor braşoveni

Sarma ghimpata.
Sarma ghimpata. (Christopher Furlong / Getty Images)
Se încarcă player-ul...

Avem nevoie de eroi, avem nevoie de modele, avem nevoie de repere, iar cei care au luptat împotriva comunismului, împotriva beznei în care acesta îi aruncase, şi la propriu şi la figurat, pe români, pot fi astfel de modele. Au dovedit-o cu prisosinţă ropotele de aplauze care au răsunat, minute în şir, în onoarea participanţilor la revolta din 1987, urcaţi pe scena cinematografului de la MŢR, după vizionarea filmului Braşov, 2 ani prea devreme.

La finalul vizionării filmului - "un videodocument" ce pune faţă în faţă România propagandei lui Ceauşescu, cu defilări, Cântarea României şi ode ridicate "iubitului conducător", şi România reală, cea în care muncitorii sătui să fie bătaia de joc a unui regim opresiv s-au răsculat şi au ieşit în stradă, sala s-a ridicat în picioare şi i-a aplaudat, îndelung, pe protagoniştii documentarului, foşti muncitori de la Steagul Roşu - Braşov, participanţi la revolta din 1987.

Brasov 1987
Brasov 1987 (Epoch Times România)

În România reală, cea a pâinii pe cartelă şi a caloriferelor reci, braşovenii aplaudaţi ieri de sute de persoane s-au trezit, pe 14 noiembrie 1987, cu salariile tăiate, deşi panoul din secţia lor le spunea că depăşiseră planul cu 36%. Cu toate acestea, statul comunist le luase părţi zdravene din lefuri, lăsându-i pe unii fără bani pentru a supravieţui. Unul dintre muncitori, de exemplu, primise la salariu un leu.

Lefurile tăiate au fost doar picătura care a umplut un pahar deja plin. Plin de întunericul din case - căci electricitatea cădea des - plin de frigul îndurat de oameni lângă caloriferele reci, de cozile la care se stătea de cu noapte pentru a putea cumpăra câte ceva de mâncare, asta în timp ce la televizor dictatorul anunţa recolte record la hectar. Aşa că oamenii au hotărât să înceteze munca şi au ieşit în stradă, pentru drepturile lor.

Braşov 1987, 2 ani prea devreme
Braşov 1987, 2 ani prea devreme (Angi Lica)

În scurt timp, protestul n-a mai fost însă doar despre salarii şi foame, ci despre dorinţa de a avea un alt viitor. Unul fără comunism, fără Cântarea României, fără dictator. S-a intonat "Deşteaptă-te Române", cântec pe atunci interzis, s-a scandat ''Jos Ceauşescu!'', iar muncitorii de la Steagul Roşu, cărora li s-au tot adăugat oameni pe străzi, au luat cu asalt sediile partidului comunist - judeţean şi municipal. Tabloul lui Ceauşescu a fost dat jos, aruncat pe geam şi incendiat. Aceeaşi soartă au avut-o şi oprele alese ale "tovarăşului."

Au urmat arestarea, anchetele Securităţii, de-a lungul cărora braşovenii au fost bătuţi crunt, până la desfigurare, umiliţi, jigniţi, chinuiţi. Doar-doar or spune cine a organizat protestul spontan... Căci Securitatea nu voia sub nicio formă să accepte că oamenii se pot răscula de bună voie împotriva "conducătorului iubit", chit că "tovarăşul" îi înfometa şi-i ţinea pe români în frig şi la lumina lămpii.

"Zilele când luam numai bătaie erau zile fericite", a rememorat Dănuţ Iacob, la finele aplauzelor care l-au răsplătit pe el şi pe colegii săi veniţi la vizionare. Căci mai rele decât loviturile, cu care oamenii se obişnuiseră, erau insultele la adresa familiei, a mamelor şi soţiilor celor arestaţi.

După ce iniţial li se spusese că vor fi condamnaţi la moarte, situaţia s-au întors apoi cu 180 de grade. Regimul a ales să nu facă martiri din luptătorii anticomunişti şi nici nu-şi permitea deţinuţi politici. Aşa că braşovenii au fost condamnaţi pentru huliganism şi deportaţi în alte localităţi.

Au rămas, mai toţi, cu sechele şi boli. Statul le plăteşte o indemnizaţie pe care are grijă, an de an, să o plafoneze printr-o OUG dată la finele lui decembrie, ca nu cumva luptătorii anticomunişti să primească "prea mulţi'' bani. Între timp, torţionarii lor au urmat cariere politice sau au ajuns generali şi au ieşit la pensie pe sume consistente. Toate acestea fiindcă puntul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara nu s-a aplicat, a opinat ulterior proiecţiei Marius Neculaescu, supravieţuitor al evenimentelor de la Braşov.

"Cel care m-a avut în pază cât am fost deportat, Diamandescu, a ajuns general după Revoluţie şi a nimicit Piaţa Universităţii, asta s-a întâmplat în România, cei ce au fost la putere, torţionarii, nici măcar după moarte nu se acceptă că sunt torţionari", a declarat pentru Epoch Times Neculaescu.

''Eu cred că din Constituţia României lipseşte punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, dacă în '90 am mai fi ţinut armele la noi 2-3 luni, dacă nu se termina atât de repede Revoluţia, probabil România astăzi arăta altfel", a mai opinat braşoveanul.

Lupta celor care, în 1987, au îndurat bătăi crunte pentru curajul de a fi strigat "Jos comunismul" trebuie continuată, mai crede Nicolaescu. Guvernanţii trebuie forţaţi să lucreze pentru popor. Altfel, România va pierde ceea ce are cel mai de preţ: speranţa într-un viitor mai bun.

"Cu surpriză văd că după atâţia ani lumea încă cere bucăţele, o pâine, o mărire de salariu. Oamenii ăştia, mişcările civice care încep trepideze şi să mişte balanţa în societatea românească ar trebui să mişte balanţa spre altceva, spre un viitor mai bun, să forţeze guvernanţii prin mişcări, prin proteste, să lucreze pentru oameni, pentru România, să sancţioneze cel mai mic derapaj, să îi forţeze să repună ţara pe şine, pe o cale dreaptă şi să nu mai accepte firmituri căzute de la masa bugetului bogaţilor, să-şi ceară dreptul la o viaţă bună, o viaţă corectă, o viaţă demnă, nu e normal să lucrezi în România şi să aştepţi să vină bani de la fiul plecat în Austria, Germania să îţi poţi susţine viaţa.

Dacă nu înţelegem repede asta, poporul ăsta îşi va pierde ce are mai de preţ, speranţa într-un viitor mai bun şi asta o vedem în fiecare zi când mii de tineri pleacă din ţară. Mii de tineri îşi pierd încrederea că aici se va întâmpla ceva în bine şi ne părăsesc, pierdem sânge de român. (...) România nu e atât de în spate material, ne tot plângem că nu sunt bani, cred că suntem mult în spate în dorinţa de face din ţara asta ceva frumos, şi o ţară nu locuibilă ci o ţară în care să îţi fie drag să trăieşti!", spune braşoveanul.

Documentarul "Braşov 1987, doi ani prea devreme", regizat de jurnalistul Liviu Tofan, şef al redacţiei româneşti a postului Europa Liberă la vremea când a avut loc revolta muncitorilor de la Braşov, va fi difuzat pe 15 noiembrie - zi când se împlinesc 30 de ani de la evenimentele din Braşov - pe toate canalele TVR, inclusiv în Republica Moldova.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii