Faţa găunoasă a sistemului, rânjeşte din nou. Adrian Alui Gheorghe sau despre epurările din post-comunism

Alte măşti, aceeaşi piesă - urâtă şi rea, ca acum 30, 50, 70 de ani. Reluată la infinit de fantomele trecutului care a transformat oamenii în umbre. Fantome ale vechiului sistem resuscitat în „democraţie originală”.
Adrian Alui Gheorghe a fost „executat politic” din funcţia de director al Bibliotecii Piatra Neamţ
Adrian Alui Gheorghe a fost „executat politic” din funcţia de director al Bibliotecii Piatra Neamţ (Adrian Alui Gheorghe ( Facebook)

Sistemul, după cum am văzut în Istorie, n-are nevoie de oameni. Are slugi de care se descotoroseşte la un moment dat şi de ele. Sistemul urăşte elitele. Vorbim de un sistem concret, nu unul generic, de cel instalat atunci la 6 martie 1945, căci tot sub semnul lui suntem şi astăzi în 2017. Iar demiterea lui Adrian Alui Gheorghe (şi a altor oameni valoroşi ca el), nu face decât să confirme faptul că trăim într-un comunism expirat, nu mai puţin nociv şi degenerat ca şi matricea din care face parte.

Om de cultură, scriitor, poet, eseist, cu premii şi recunoaşteri în ţară şi peste graniţă, fondator de reviste, cenacluri şi festivaluri literare, Adrian Alui Gheorghe a servit cultura, oamenii şi oraşul cu tot ce avea mai bun. Nu a bifat activităţi menite să umple procesele verbale ale şedinţelor de lucru, aşa cum se obişnuieşte în prea multe locuri, ci a creat efervescenţă culturală, lucru mai rar întâlnit într-o lume a spectacolului îndoielnic, cum e la noi. Lucru şi mai rar - a adus tinerii spre lectură. Procentul de aproape 12% faţă de media pe ţară de 8% de tineri cititori grăieşte de la sine.

Cu toate acestea directorul bibliotecii din Piatra Neamţ, cu peste 30 de volume publicate, cetăţean de onoare al oraşului, a deranjat. Politic. Nu poţi să iei din senin nota 6, 89 (7 fiind nota minimă), la evaluări la care ani de-a rândul ai luat 10, decât dacă eşti "săpat".

„O execuţie? O execuţie. Politică? Femeia de la secretariat care mi-a înmînat adresa a început să plîngă. Îi era jenă. Cred că asta spune totul despre Provincia noastră. Provincia provinciei. România de azi nu mai vrea să fie o ţară, vrea să fie o boală pentru Europa. Din păcate ...!”, a scris Adrian Alui Gheorghe pe pagina sa de Facebook.

„Războaiele pe lumea asta, de cînd e ea lume, s-au dat în jurul şi împotriva Bibliotecii” (N.Iorga)

Pe 22 decembrie 1989, la 31 de ani, vorbea din Balconul Judeţenei de Partid despre „cea mai lungă noapte” care a ţinut mai bine de patru decenii. Apoi a scris editorialul pentru primul ziar liber din Neamţ, în „Ceahlăul” din 23 decembrie 1989, cu titlul ”După cea mai lungă noapte”. Dar a refuzat, apoi, jenantul titlu de revoluţionar.

„Din 1989 încoace trag şi eu, alături de alţi cîţiva, puţini, comunitatea artistică nemţeană după mine. Colocvii, concursuri, reviste, conferinţe, cărţi, premii, recuperări, memorie etc. L-am pus pe Eminescu pe soclu, în 2013. L-am pregătit pe Caragiale pentru 2017. Am inventat strada Aurel Dumitraşcu în Piatra Neamţ. Am trasat „meridianul Ozana” la Tîrgu Neamţ. Am deschis Galeria „Lascăr Vorel”. Am fost un „agitat” cultural. Mă uit în traistă: Meritul Cultural în grad de Cavaler, în grad de Ofiţer mai apoi; apoi cetăţean de onoare al Municipiului Piatra Neamţ. Un doctorat, ca să nu îmi pierd antrenamentul intelectual. Am scris, între timp, vreo treizeci de cărţi; m-am odihnit de poezie scriind proză, apoi m-am odihnit de proză scriind eseu, am luat interviuri ca să îmi ocup timpul. În total: cîteva zeci de mii de pagini scrise. Mă uit din nou în traista artistică: două premii ale Uniunii Scriitorilor din România, luate la vîrf, nu dintre cele care se dau pe sub tejghea; unul pentru poezie, în 2001, altul pentru roman, în 2015. Apoi un premiu al poeţilor din Balcani şi încă vreo treizeci de premii naţionale, luate cu toată încărcătura lor morală. Că în cultură răsplata morală înlocuieşte orice zornăit al banilor. Un fost ministru al culturii, azi europarlamentar, chiar întreba: „Bă, dar cum de staţi voi în cultură, pe salariile astea, înseamnă că sunteţi vicioşi deja ...!? Iar viciul se plăteşte!!”

„Am considerat, dintotdeauna, că Biblioteca e cel mai autentic templu. De asta am tresărit cînd am citit între aforismele lui Nicolae Iorga: „Războaiele pe lumea asta, de cînd e ea lume, s-au dat în jurul şi împotriva Bibliotecii”. Ce am făcut eu în Biblioteca din Piatra Neamţ? I-am dat viaţă ...! Mă uit din nou în traista cu trofee: umilinţă.

Am primit oferte să plec la Bucureşti, de cîteva ori, de fiecare dată „la sigur”, cu avantaje materiale. Dar cum să plec? Pe mîna cui să las „spaţiul nemţean”? Am primit o treabă aici, am rămas”, explică scriitorul, pe pagina sa electronică.

Cel mai simplu în România e să fii desfiinţat în momentul în care te ridici deasupra marei mase mediocre, prin meritele tale, iar altora li se pare că le-ai luat lor ceva ce le aparţine.

Cei care s-au înhămat măcar o dată la o acţiune culturală, ştiu cât de greu este când dai nas în nas cu birocraţia, inepţia şi maşinaţiile sistemului.

Mai ales când te declari duşmanul „veleitarismului, al prostiei şi al îngălării provinciale”. Mai ales când ai luptat de cînd te ştii „împotriva mediocrităţii, a nonvalorii, a prostiei, a făcăturii, a imposturii.”

”În Capitală prostia se „disipează”, e spaţiu larg, sunt canale de risipire”, scrie directorul bibliotecii nemţene. „În provincie bălteşte pînă devine puturoasă, agresivă.

Am primit mesaje nenumărate de la tineri, în aceste zile. Mulţi dintre ei au descoperit decisiv Biblioteca în anii aceştia. Să fie animaţi în tot ce fac de credinţa că şi viitorul şi patria, dar şi adevărul, le aparţin, îşi încheie Adrian Alui Gheorghe mesajul pe Facebook.

Cazul scriitorului din frumosul oraş moldovenesc e unul dintre sutele, miile de cazuri similare. Lor li se alătură alte mii de profesionişti care nu pot ocupa poziţiile pentru care sunt pregătiţi şi eu expertiza necesară pentru că sunt eliminaţi, în acelaşi mod, la concursurile de ocupare a posturilor scoase la concurs: respinşi cu câteva sutimi sub nota limită. Cine sunt reuşiţii?

Cunosc bine câteva cazuri. Menţionez unul, în trecere, pentru că e vorba tot de o bibliotecă. Importantă pentru tot ce a însemnat exilul românesc şi rezistenţa prin cultură în faţa comunismului. Independentă de statul român şi realizată cu fonduri proprii ale directorului ei, dar urmărită de securitate şi infiltrată cu tot felul de „cercetători” care raportau lui Ceauşescu cine intra, cine ieşea, ce corespondenţă primea directorul bibliotecii, etc. Astăzi, abia dacă mai auzim de ea şi de directorul ei de acum, care mai vorbeşte rareori la România Cultural. Statul român ar putea s-o integreze astăzi în patrimoniul naţional, ar putea s-o salveze să nu se piardă, pentru că abia mai poate rezista singură, întreţinută doar de directorul-bibliotecar. Siteul bibliotecii nu te ajută nici el prea mult. Pare fagocitat de ICR. Persoana de contact (cineva din România, culmea), nu ştie nici măcar câte cărţi sunt în bibilotecă...Pare o persoană a sistemului, menită să ţină lucrurile în loc, pe loc şi locul cuiva competent.

Un alt caz recent îmi stăruie în minte. O poziţie de marketing sociologic dintr-un departament ministerial în care fişa postului cerea să ai expertiza să convingi specialiştii români din străinătate să se întoarcă în ţară şi să lucrezi cu ei în proiecte importante de dezvoltare. Biografia concursului, în engleză, stufoasă, înţesată cu concepte şi termeni de specialitate, trebuia corelată cu argumente şi aplicată în cazuri concrete.

Examenul părea destul de sever. Au fost doar doi concurenţi, care s-au descurcat foarte bine la toate etapele examenului, expunând pe larg subiectele, cu argumente şi strategii de lucru. Restul concurenţilor, trei doamne din minister, care deja ocupau poziţiile respective. Nu cunoşteau engleza, nu-şi aruncaseră un ochi pe bibliografie şi se „lăudau” pe hol cum nu reuşiseră cu niciun chip să convingă măcar un singur cercetător român să se întoarcă în ţară. Cine a luat examenul cu note maxime? Bineînţeles, doamnele în cauză. La un simplu search pe google afli imediat cine sunt- persoane cu vile prin ţară, fraude de mii de euro şi dosare penale la DNA.

Sistemul urăşte elitele. Le-a băgat în puşcării, acum 70 de ani şi au adus puşcăriaşii în locul elitelor.

Maşinăria lui urâtă şi rea operează tot cu „execuţii” politice de sorginte bolşevică. Exact ca acum 50-60 de ani, când, dacă erai bănuit că eşti „duşman al poporului”, erai scos în afara societăţii, trimis în producţie sau direct în lagăr, fără explicaţii şi fără drept de apel.

Acum eşti trimis acasă. În locul tău vine cineva, nepotul cuiva de la partid, de la securitate, cineva căruia nici nu-i pasă că nu ştie câte cărţi sunt în bibliotecă, căci, ce contează e că va organiza, din bani publici, festivaluri cu mici şi bere, din care organizatorii îşi vor mai face vreo vilă pe undeva printr-un sit protejat sau vreun Parc Natural. Viaţa pare că merge înainte. De fapt se mută, cu fiecare destin distrus, tot mai aproape de hăul nemilos al Istoriei.

*****

Poziţia Uniunii Scriitorilor din România în legătură cu cazul demiterii lui Adrian Alui Gheorghe, poate fi citită aici:

Iar petiţa on-line iniţiată de Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România, secţia română a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni (cu sediul la Bruxelles)- AZIR - poate fi semnată aici:

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură