Zilele lui Oprea sunt numărate. Şefa DNA: În situaţii similare, s-a cerut aviz de la preşedinte

Nu sunt necesare probe noi pentru care procurorii DNA să ceară aviz de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea, acuzat de omor din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, a explicat şefa DNA.
Andrei Pricopie
27.09.2016

alte articole

Laura Codruţa Kovesi (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
27.09.2016

Deşi susţine că este prematur să se pronunţe cum vor proceda colegii ei în urma demisiei fostului vicepremier Gabriel Oprea din Senat, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat luni, la TVR, că, în cazuri similare, s-a solicitat aviz pentru începerea urmăririi penale de la preşedintele României.

"Este prematur să discutăm despre ce vom face, până când această demisie nu-şi va produce efectele. Deocamdată procedura demisiei a fost iniţiată prin ceea ce a făcut domnul Oprea astăzi [luni - n.r.], aşteptăm ca demisia să fie citită în plen, să fie publicată, aşa cum scrie în lege şi aşa cum se face şi putem vorbi despre efectele ei numai din momentul publicării. În schimb, pot să vă spun că în situaţii similare s-a cerut aviz de la preşedinte", a declarat Kovesi, citată de Agerpres.

Întrebată dacă este nevoie de administrarea de probe noi pentru a putea cere undă verde de la preşedintele Klaus Iohannis, aşa cum s-a speculat în spaţiul public, şefa DNA a explicat că legea nu prevede o astfel de procedură, urmând ca procurorul de caz să aprecieze dacă se impune acest lucru.

Pe fundalul unor speculaţii abundente, Kovesi a vorbit şi despre motivul pentru care o acuzaţie de omor din culpă a ajuns să facă obiectul unui dosar DNA.

"Aş reaminti că această investigaţie în primă fază a vizat o infracţiune de abuz în serviciu pentru care a fost învinuit la vremea respectivă, noi primind aviz în acest sens. Ulterior, procurorul a mai administrat probe în cauză, a făcut audieri, a dispus mai multe expertize care erau necesare pentru a lămuri cauza sub toate aspectele şi a ajuns în punctul în care a constatat că este necesară efectuarea urmăririi penale şi pentru ucidere din culpă.

Infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune dată în competenţa DNA. Ca atare, în acest dosar avem o infracţiune care este de competenţa DNA, ceea ce înseamnă că orice altă infracţiune în legătură cu aceasta se investighează de către DNA. Acest lucru este prevăzut în lege foarte clar", a explicat Kovesi.

Potrivit procurorul şef al DNA, în momentul de faţă nu se poate aprecia dacă administratorul drumului sau firma care executa lucrări pot fi acuzate pentru accidentul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină, în condiţiile în care încă nu s-a putut începe urmărire penală în acest caz.

"Noi, neputând începe direct urmărirea penală, a trebuit să solicităm acest aviz de la Parlament, în momentul în care acest aviz ar fi fost obţinut şi noi am fi început urmărirea penală, am fi administrat probe atât în acuzare, cât şi în apărare. Ce se întâmplă cu această acuzaţie până la finalul urmăririi penale, rămâne de văzut, pentru că este o etapă intermediară.

Abia când vom finaliza dosarul, abia când vom administra toate probele în acuzare şi în apărare, inclusiv cele propuse de persoanele care sunt suspecte în dosar, abia atunci vom şti exact care este finalitatea într-un dosar şi abia atunci vom putea stabili culpa tuturor celor implicaţi în dosar. Deci, este prematur să vorbim despre răspunderea unei persoane sau a unei persoane, până nu este finalizată urmărirea penală", a adăugat Kovesi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor