Iohannis: Mulţi din Parlament au discurs anti-Justiţie, e revoltător! Poporul nu trebuie să mai voteze penali!

Situaţia în care s-a ajuns după ce senatorii au refuzat să-i ridice imunitatea lui Oprea este foarte tensionată, însă lucrurile s-ar putea detensiona dacă fostul vicepremier şi-ar da demisia, crede Iohannis.
Ana Ion
23.09.2016

alte articole

Klaus Iohannis (Epoch Times România)
Ana Ion
23.09.2016

Preşedintele Iohannis a declarat, vineri, la o zi după ce mii de oameni au protestat faţă de refuzul Senatului de a da undă verde urmăririi penale a lui Gabriel Oprea, că o soluţie pentru detensionarea situaţiei ar fi demisia fostului vicepremier, exprimându-şi, totodată, mâhnirea faţă de faptul că Senatul respinge adesea cererile DNA.

"Situaţia în care s-a ajuns acum, a domnului Oprea, nu poate fi uşor detensionată. Nu stiu dacă procedural se poate relua votul în Senat, dar există posibilitatea ca persoana vizată să demisioneze ca să detensioneze situaţia", a declarat Iohannis.

Preşedintele a mai criticat faptul că senatorii "continuă să voteze la comanda partidului din care fac parte, fără a ţine cont de nevoia de transparentizare şi deschidere" şi a opinat că alegătorii, dacă vor să facă parte din procesul de primenire a statului vor trebui să nu mai voteze partide care au pe liste penali.

"Mulţi din Parlament au discurs deschis anti-Justiţie, e revoltător! Odată şi odată trebuie să înţeleagă alegătorul că de el depinde şi el poate rezolva această problemă. Sunt partide care au înţeles cât de cât nevoia de reformare şi partide care nu vor să înţeleagă că drumul României e spre stat de drept şi transparenţă!

Dacă alegătorul vrea să participe la acest proces de primenire, nu are decât să voteze partide care nu au pe liste penali! Alegătorul trebuie să facă o alegere clară şi să terminăm cu aceste partide care nu au înţeles ce vrea românul, adică un Parlament fără corupţi!”, a mai adăugat Iohannis, citat de B1 TV.

În care mii de oameni au ieşit joi în faţa Senatului, în semn de protest faţă de faptul că senatorii s-au făcut scut în jurul lui Oprea, acuzat de omor din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, şeful statului s-a declaratt foarte îngrijorat să vadă câtă lume a ieşit în stradă.

"Pe bună dreptate oamenii sunt revoltaţi. Adică, cum îşi permit parlamentarii să protejeze pe cineva printr-un vot? Dacă omul este nevinovat, nevinovăţia sa se va stabili în instanţă. Lucrurile au ajuns într-o zonă unde nu ar fi trebuit să se ajungă. Sunt foarte trist, mâhnit, că Senatul, după atâta şi atâtea discuţii pe această temă, nu a înţeles despre ce este vorba.", a mai afrimat Iohannis.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor