Vosganian: Rog distinşii colegi senatori să nu voteze cererea de urmărire penală
alte articole
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, acuzat de subminarea economiei naţionale, a publicat joi pe blogul său o serie de note adresate Comisiei juridice şi Plenului Senatului, în care le cere parlamentarilor să nu voteze cererea de urmărire penală a sa.
Potrivit procurorilor DIICOT, "Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, în perioada în care au fost miniştri ai Economiei, au aprobat şi susţinut în Guvern mai multe acte pentru a sprijini interesele financiare ale lui Ioan Niculae şi au folosit unitatea naţională de interes strategic SNGN Romgaz în interesul privat al firmei omului de afaceri, SC Interagro SA, aducând statului un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari".
Procurorii DIICOT au cerut Parlamentului să avizeze începerea urmăriri penale a ministrului considerat corupt. Crin Antonescu se declara contra avizării acestui demers, motiv pentru care Varujan Vosganian îi mulţumea acestuia pe blogul său pentru că i-a luat apărarea personal.
Dosarul este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii DIICOT au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.
"Având în vedere solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adresată Senatului României, de a cere urmărirea mea penală pentru infracţiunile de complot şi subminare a economiei naţionale, depun următoarele note scrise, în atenţia Comisiei juridice şi a Plenului Senatului României, cu următoarea structură: 1. Puterea exclusivă de apreciere a Senatului de a cere urmărirea mea penală pentru fapte săvârşite în calitate de membru al Guvernului. 2. Natura exclusiv politică, iar nu penală, a faptelor reţinute de parchet. 3. Caracterul corect al deciziilor politice luate. 4. Reaua-credinţă manifestă a procurorului de caz. 5. Concluzii", a scris joi pe blogul său Vosganian.
Varujan Vosganian a declarat în concluziile notelor scrise că ”în ceea ce mă priveşte, a fost vorba exclusiv de decizii politice, privind economia naţională, propuse şi/sau adoptate conform atribuţiilor de ministru de resort. Sunt decizii pur politice, fără nicio conotaţie penală. Mai mult – deşi fără relevanţă în plan penal - aceste decizii politice s-au dovedit şi benefice din punct de vedere economic”.
Vosganian a susţinut că "la dosar nu există absolut nicio probă (interceptări telefonice, declaraţii de martori, alte probe) privind vreo implicare a sa în vreun complot sau în subminarea economiei naţionale".
"În realitate, în niciunul din documentele semnate de mine nu se face în vreun fel vorbire de Societatea sau Grupul INTERAGRO, ci exclusiv de producătorii de îngrăşăminte chimice, respectiv de consumatorii de gaze naturale cu statut de consumatori întreruptibili. Mai mult, în toate ordinele ministeriale, acordarea facilităţilor economice (care nu au depăşit niciodată plafonul aprobat de Guvern şi care au fost strict limitate în timp, fiind determinante de situaţia economică şi de preţul gazelor pe piaţa internaţională) a fost întotdeauna condiţionată de respectarea termenelor de plată şi de rezolvarea problemei datoriilor anterioare", a explicat acesta.
În acelaşi timp Vosganian acuză "rea-credinţa" procurorului care instrumentează cazul.
"În referatul întocmit, cu vădită rea-credinţă, procurorul de caz deformează grav sensul actelor semnate de mine, în ciuda evidenţei şi a conţinutului lor expres, inventând scopuri ascunse, neprobate prin nimic şi oricum inexistente", a adăugat acesta.
În concluzie, Varujan Vosganian a declarat: "Având în vedere caracterul eminamente politic al deciziilor luate de mine, absenţa oricăror indicii, oricât de slabe, privind vreo posibilă activitate infracţională a mea de complot şi de subminare a economiei naţionale, reaua-credinţă manifestă a procurorului de caz în distorsionarea grosolană a sensului clar al înscrisurilor, Am onoarea să îi rog pe distinşii colegi senatori să nu voteze cererea de urmărire penală a mea pentru presupusul complot şi pentru presupusa subminarea economiei naţionale".
Senatorii din Comisia juridică au început, în 18 septembrie, studierea materialului probatoriu trimis de Parchet în cazul lui Varujan Vosganian. Senatorul PNL Varujan Vosganian a înaintat Comisiei o adresă prin care informa că va fi prezent la şedinţa din 1 octombrie a Comisiei pentru a-şi exercita dreptul la apărare.
Procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a solicitat, în 2 septembrie, Senatului şi preşedintelui Traian Băsescu declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi Adriean Videanu pentru complot şi subminarea economiei naţionale.