Vorbe pe care un părinte nu ar trebui să le spună copilului său

Când intră în această lume, copilul are sufletul curat “precum o coală albă de hârtie”. Ceea ce el devine în adolescenţă şi cum va fi ca adult, este de cele mai multe ori rezultatul a ceea ce adulţii din jurul său au “scris” pe coala albă a sufletului celui mic.

Primii ani de viaţă ai unui copil reprezintă perioada esenţială în care acesta îşi poate dezvolta stima de sine. Mulţi părinţi însă, poate nu reuşesc să îşi amintească mereu de acest lucru. Astfel, în momente de oboseală sau de supărare, ei spun copiilor cuvinte care lasă o amprentă puternică asupra psihicului acestora, putând – prin repetiţie – să anihileze chiar sentimentul de demnitate şi de autostimă al copilului.

Ne-am interesat şi am făcut o “colecţie” de fraze sau expresii utilizate deseori de către părinţi şi care, deşi pot părea inofensive, banale, ele pot marca puternic personalitatea celui mic. Cele mai multe dintre acestea sunt fraze cu o încărcătură emoţională extrem de mare, căreia copiii nu reuşesc mereu să îi facă faţă.

1.“Lasă-mă în pace!”

Această frază, precum şi altele asemănătoare ei, precum “nu mă deranja!”, “acum n-am timp”, pot determina copilul să creadă că dumneavoastră nu aveţi timp pentru el. Consecinţa o veţi simţi însă mai târziu, când, adolescent fiind, va refuza să aibă un dialog cu voi privind problemele pe care le întâmpină şi care sunt inerente vârstei. O soluţie ar putea fi o explicaţie de genul: “trebuie să termin ceva important. Stai puţin liniştit şi imediat ce am terminat, mergem împreună afară.”

2.“Nu plânge!”

A folosi îndemnuri precum “nu plânge”, “nu fii copil”, “nu fii trist”, “nu ai motiv să îţi fie teamă”, este ca şi cum le-aţi spune copiilor că emoţiile lor nu sunt valabile. Doar că micuţii încă nu reuşesc să spună în cuvinte ceea ce simt şi este firesc să plângă şi să aibă frici, temeri.

Psihologii sfătuiesc părinţii să demonstreze copilului că înţeleg ceea ce acesta simte, de exemplu: “Bănuiesc că eşti foarte trist pentru că el nu vrea să se joace cu tine” sau “ e normal că simţi uneori frică, dar eu iţi voi sta alături şi te voi ţine de mână, astfel vei vedea că nu există niciun pericol”.

3. “Hai, ştiu că eşti capabil!”

Dacă fiul dumneavoastră declară că nu se simte în stare să îndeplinească una din “misiunile” pe care i le-aţi dat, este de preferat să nu insistaţi. Încercaţi eventual să îl ajutaţi şi să duceţi împreună la bun sfârşit ceea ce i-aţi cerut să facă.

De exemplu, dacă îi cereţi să ducă o carafă cu apă la masă, dar este prea grea pentru el, aţi putea eventual pune mai puţin apă. Carafa fiind mai uşoară, şi sarcina va putea fi dusă la îndeplinire cu succes de către copil. Dacă însă greşeşte, o sparge, varsă apa pe jos etc., evitaţi fraze negative de genul “Nu pot să cred că ai făcut asta!”, căci nu sunt de niciun ajutor.

4.“Ah, eşti atât de …..”

Negative sau pozitive, etichetele puse copiilor se pot transforma într-un obstacol în calea spre o personalitate puternică şi demnă. În special etichetele negative, de genul “de ce eşti atât de timid”, “eşti atât de tâmpit…”, pot fi foarte periculoase. Până la urmă, cel mic se va simţi sau se va comporta ca şi cum ar fi timid sau “redus”. Este de preferat să evităm utilizarea de adjective referitoare la personalitatea lor. Putem eventual constata cu voce tare greşeala pe care a făcut-o, propunându-i să găsim împreună o soluţie pentru a o remedia.

5. “De ce nu eşti şi tu ca sora / fratele tău?”

Copiii, chiar când este vorba de fraţi, sunt deosebiţi unii de ceilalţi. Este contraindicat să îl folosiţi pe unul drept “standard” sau “exemplu” impus sau dat celuilalt. Lăsaţi ca fiecare să îşi dezvolte personalitatea în modul propriu. Fiecare are propriul ritm, temperament şi personalitate. A-i spune unuia dintre copii fraze de genul “fratele tău, la vârsta ta, se lega singur la şireturi”. Această comparaţie însă, l-ar putea face pe cel interpelat să creadă că dvs. aţi fi dorit ca el să fie altfel, să fie diferit de cum este în realitate. În plus, îi puteţi submina autostima.

6. “Încetează sau te pleznesc!”

Este deja demonstrat faptul că bătaia NU “este ruptă din Rai” şi drept urmare nu poate avea efecte sigure privind îmbunătăţirea comportamentului celui mic. În plus, ameninţările venite din partea părinţilor s-au demonstrat a fi rareori eficiente.

Încercaţi să aveţi o atitudine autoritară şi calmă, explicând copilului de ce nu este bine să se comporte în acel mod, că ceea ce insistă să obţină nu îi este benefic (un biscuite în plus, o ciocolată înainte de prânz, etc.), propunându-i o alternativă, de pildă să citiţi o carte împreună, să pregătiţi masa sau să vă dea o mână de ajutor în ceea ce faceţi etc.

7.“Pentru că aşa spun eu!”

Poate că nu este părinte care să nu fi folosit cel puţin o dată această frază, atunci când nu avea timp sau nu dorea să justifice în faţa copiilor o anume solicitare exprimată. Doar că expresia “pentru că aşa spun eu” aduce întregul control al situaţiei în mâinile dvs. şi anihilează atât simţul de autonomie al copilului, cât şi capacitatea sa de a-şi imagina situaţii şi lucruri. Psihologii sunt de părere că întregul potenţial educativ conţinut de obicei de întrebările pe care copiii le pun, este eliminat prin expresia “pentru că aşa spun eu”.

Dacă fiul dvs. preferă să iasă să se plimbe cu bicicleta în loc să vă însoţească într-o vizită la bunica, iar dvs. insistaţi spunând “Trebuie să vii cu mine pentru că aşa spun eu!”, îl va face să se simtă limitat în controlul pe care se presupune că îl are asupra acţiunilor personale.

Încercaţi să îl abordaţi într-o manieră de genul: “ştiu că ai prefera să ieşi cu bicicleta, dar bunica se bucură enorm să te vadă, iar noi încercăm să facem tot ce putem pentru a-i fi alături”. Copilul, chiar dacă încă se mai plânge, înţelege însă că sentimentele lui au valoare, cântăresc mult în inima dvs.; în plus, pentru el este o lecţie importantă privind relaţionarea în viaţa de familie.

8. “Grăbeşte-te!”

Câţi dintre dumneavoastră, stimaţi părinţi, vă trăiţi dimineţile într-un ritm frenetic? Probabil că majoritatea. Înainte de a va îndrepta spre locul de muncă, trebuie să pregătiţi micul dejun, ghiozdănelul copiilor, să îi îmbrăcaţi, să vă asiguraţi că au pacheţelul cu gustarea pentru şcoală, că sunt îmbrăcaţi bine, şi să reuşiţi să vă beţi cafeaua până să ieşiţi pe uşă la ora la care traficul să vă permită să ajungeţi în timp la serviciu, după ce aţi lăsat copilul la grădiniţă sau la şcoală. Aproape că îţi vine să îţi ţii respiraţia doar citind câte sunt de făcut dimineaţa. Şi în tot acest “vârtej”, mai mult ca sigur că aţi cerut colaborare din partea copiilor voştri, cerându-le să se grăbească, iar asta nu totdeauna pe un ton amabil, din păcate. Dar probabil că puţini dintre voi ştiu că, atunci când noi suntem în grabă, şi îi strigăm copilului imperativul “Grăbeşte-te!”, nu reuşim să facem altceva decât să îi inducem un sentiment de vină. Acest sentiment nu îi va da impulsul pe care noi ni-l dorim, ci dimpotrivă, îl va face să se simtă rău.

Gândiţi-vă că, odată lăsat la şcoală sau la grădiniţă, copilul rămâne în gând şi în suflet cu acel sentiment de nervozitate, sentiment pe care va trebui să încerce să îl depăşească, pe lângă alte solicitări psihice pe care le întâlneşte de-a lungul zilei şi cu care trebuie să se confrunte. Încercaţi să evitaţi tensiunea în primele ore ale dimineţii şi frazele de genul “Grăbeşte-te!”.

9.“Nu te supăra pentru toate prostiile!”

De cele mai multe ori, ceea ce pentru un copil este un lucru de o importanţă fundamentală, pentru părinţi este o "prostie". Dacă un copil merge cu ochii în lacrimi la unul din părinţi, spunându-i că roboţelului preferat i s-a rupt un picior, e de preferat să nu i se răspundă cu “nu plânge pentru toate prostiile”. Pentru dumneavoastră, jucăria aceea nu este mai mult decât un obiect, dar pentru copil, ea este parte din micul său univers. Dacă aveţi o atitudine dispreţuitoare faţă de ceea ce copilul simte în acel moment, el îşi va pierde încrederea pe care o avea în dumneavoastră, căci vă demonstraţi incapabili în a-l asculta şi a-l consola.

10. "Lasă, vezi tu când se întoarce tata acasă!"

Da, iată o altă formă de ameninţare des utilizată, care nu face altceva decât să amâne rezolvarea problemei. Dacă este vorba de mofturi, trebuie să avem o atitudine determinată, care să elimine problema în mod binevoitor dar imediat. Amânând-o însă, e posibil ca intervenţia părintelui sosit mai târziu acasă să nu mai poate fi legată în mintea micuţului, de greşeala comisă. În plus, dacă mama îl aşteaptă mereu pe tata pentru a lua atitudine în faţa unui comportament greşit, atunci probabil că nici nu mai este nevoie de urmat sfatul mamei, dacă oricum este tatăl cel care “face ordine”. Lipsa de atitudine din partea mamei creează în mintea odraslei gândul că el trebuie să asculte doar ce spune tata. În plus, partenerul dumneavoastră va primi involuntar, rolul de “poliţistul cel rău”.

11. "Extraordinar! Eşti un geniu!"

Evident, expresia este o exagerare, iar folosită şi în cazuri dintre cele mai obişnuite, îşi va pierde valoarea şi va crea un obstacol psihologic în dezvoltarea şi îmbunătăţirea copilului. Copiii înţeleg imediat când este vorba de o laudă exprimată mai mult mecanic. Prin urmare, este de preferat să evitaţi astfel de laude şi să încercaţi să va exprimaţi aprecierea numai faţă de rezultatele obţinute de ei prin eforturi reale. Căutaţi să lăudaţi mai mult comportamentul copilului, decât pe acesta din urmă. De exemplu: “Sunt mulţumită că ai fost cuminte şi ai făcut puzzle-ul în timp ce eu am terminat de pregătit cina, aşa cum te rugasem”. Ori, în loc de a-i spune “Foarte frumos desenul tău”, este de preferat să îi spuneţi ceva de genul: “Bravo, văd că ai desenat copacul cu multe ramuri şi i-ai făcut frunzele verzi”.

12. “De ce ai făcut aşa? Lasă-mă pe mine, o fac eu!”

O altă situaţie ce ar putea dăuna personalităţii copilului dumneavoastră, este aceea în care, după ce i-aţi cerut colaborarea într-o anumită chestiune, nu sunteţi pe deplin mulţumit de rezultatul muncii sale. Poate că înainte de a replica ceva de genul “Păi aşa se face?! Lasă-mă pe mine, o fac eu!”,reflectaţi mai mult şi reuşiţi să găsiţi o manieră mai înţeleaptă care să nu fie generată de maniile dumneavoastră perfecţioniste.

Deseori, nemulţumiţi de munca depusă de copil, părinţii reiau totul de la capăt şi refac acel lucru în maniera dorită de ei. Dar metoda nu este de natură să încurajeze eforturile ulterioare ale copilului în vederea îmbunătăţirii rezultatului iniţial, ci îl poate demoraliza şi îi poate anula orice eventuală iniţiativă proprie, căci el va şti că “oricum nu va fi aşa cum o face tata / mama, iar ei vor relua totul de la capăt”, deci eforturile lui sunt considerate inutile din start.

Dacă însă dvs., într-o manieră binevoitoare, îi mulţumiţi pentru munca depusă şi îi spuneţi de pildă: “Mulţumesc pentru ceea ce ai făcut. Dacă vrei, îţi voi arăta cum m-a învăţat mama (tata) să fac acest lucru, astfel încât să fie mai durabil”. Aceasta poate fi o abordare mult mai delicată, cu care vă exprimaţi punctul de vedere fără însă să jigniţi sentimentele copilului.

13.“Nu am bani să îţi cumpăr asta”

Dacă refuzaţi să îi cumpăraţi ceva copilului când acesta cere cu stăruinţă şi îi daţi o asemenea explicaţie, el va gândi în mod automat că atunci când vom avea bani, vom putea cumpăra orice dorim.

Sfatul psihologilor este ca părinţii să abordeze o explicaţie raţională. Dacă este vorba de mâncare, îi putem explica odraslei că acele produse fac rău; dacă este vorba de o jucărie pe care copilul o doreşte, refuzul dumneavoastră poate fi explicat justificând cu faptul că aceeaşi jucărie sau joc îl are deja acasă. Chiar dacă nu va reuşi să înţeleagă de la început motivul, este bine să obişnuim copilul cu gândul că nu este posibil să cumpărăm absolut tot ceea ce ne dorim.

Printre surse: marcandangel.com, lifehack.org şi lifehacker.com

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră deFacebook.