Voinescu: Nu ştiu dacă în luna iunie sau mai, dar cu siguranţă va avea loc reîntregirea salariilor
alte articole
Subiectul privind reîntregirea salariilor bugetarilor va fi discutat marţi în întâlnirea pe care o vom avea cu delegaţia FMI, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al PDL, precizând că democrat-liberalii sunt interesaţi ca această măsură să fie pusă în aplicare „cât mai repede cu putinţă”.
„ Ne interesează ca majorarea salariilor să se facă cât mai repede cu putinţă, în condiţiile menţinerii echilibrului bugetar. Nu ştiu să vă spun dacă în iunie sau mai, dar cu siguranţă va avea loc reîntregirea salariilor”, a explicat Sever Voinescu, precizând că marţi, subiectul va fi abordat în discuţiile cu FMI.
Potrivit acestuia, „se complică puţin ecuaţia bugatară”, în condiţiile apariţiei unor decizii precum cea a Curţii Constituţionale, referitoare la plata CASS de către pensionari. În context, reprezentantul PDL a spus că Guvernul Ungureanu respectă deciziile CCR şi va anunţa decizia referitoare la pensii în zilele următoare.
Misiunea Fondului Monetar Internaţional va începe marţi, 24 aprilie, cea cea de-a cincea evaluare a acordului stand by cu România, ultima misiune sub conducerea lui Jeffrey Franks, care fi înlocuit cu olandezul Erik De Vrijer.
Franks va fi însoţit de Erik De Vrijer, cel care va prelua conducerea delegaţiei Fondului la Bucureşti.
Misiunea FMI se va întâlni cu autorităţile, precum şi cu reprezentanţi ai partidelor politice, sindicatelor, asociaţiilor de afaceri, băncilor şi organizaţii ale societăţii civile.
Vizita FMI se va derula împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale.
Concluziile misiunii vor fi anunţate la sfârşitul vizitei.