Vladimir Socor: Recunoaşterea diplomelor transnistrene-introducerea pe furiş a elementelor de statalitate
alte articole
Guvernul de la Chişinău anunţă că în cadrul rundei oficiale de negocieri în formatul „5+2”, care a avut loc la Viena, în perioada 27-28 noiembrie, sub egida Preşedinţiei Austriei în OSCE, ar fi fost salutate progresele înregistrate în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Totodată, au fost trasate chestiunile prioritare de pe agenda negocierilor.
Participanţii la Conferinţa permanentă pe probleme politice în procesul de reglementare transnistreană (formatul de negocieri „5+2”) au apreciat reuşitele privind deschiderea circulaţiei pe podul de la Gura Bicului-Bîcioc, apostilarea diplomelor de studii din regiune, asigurarea funcţionării normale a şcolilor cu predare în baza grafiei latine din Transnistria, restabilirea legăturilor telefonice dintre cele două maluri ale Nistrului şi asigurarea accesului liber la terenurile agricole situate după traseul Tiraspol-Rîbniţa.
În acelaşi timp, părţile ar fi convenit să continue eforturile de identificare a soluţiilor şi pentru celelalte aspecte de pe agenda procesului de negocieri. Astfel, rămân a fi soluţionate chestiuni privind înregistrarea automobilelor din regiunea transnistreană pentru admiterea acestora în traficul rutier internaţional, asigurarea liberei circulaţii a persoanelor, bunurilor şi serviciilor între cele două maluri ale Nistrului, implementarea altor înţelegeri convenite.
În context, analistul Vladimir Socor, s-a arătat îngrijorat de „avântul” şi direcţia negocierilor sub preşedinţia austriacă a OSCE, menţionând pentru Radio Europa Liberă că recunoaşterea diplomelor universitare emise de stat în Transnistria şi înregistrarea plăcuţelor automobilelor din stânga Nistrului ar fi elemente ale viitorului statut special şi primele elemente de statalitate.
”Aceştia sunt aşa-numiţii „paşi mici”, care duc într-o direcţie necunoscută. Nouă nu ni se spune în ce direcţie duc aceşti „paşi mici”, ni se spune numai că e necesar să facem „paşi mici”, dar direcţia nu e definită, dar noi vedem direcţia. Este direcţia introducerii treptate, fără negocieri, introducerea de facto pe furiş a unor elemente de statalitate pentru Transnistria”, a conchis analistul.