Vlad Voiculescu cere verificarea tuturor dosarelor de acreditare a transplanturilor şi a legislaţiei în domeniu
alte articole
Toate dosarele de acreditare a activităţii de transplant, precum şi întreaga legislaţie în domeniul transplantului va fi verificată, a anunţat miercuri ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, după ce verificările făcute de Corpul de Control al MS au relevat nereguli în domeniu, relatează news.ro.
Ministrul a mai precizat că există dubii în ceea ce priveşte modul în care a fost coordonată activitatea de transplant şi s-a arătat contrariat de faptul că de-a lungul timpului Agenţia Naţională de Transplant (ANT) şi-a pierdut o parte din atribuţii, care au fost trecute la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov astfel încât coordonarea activităţii de transplant a ajuns la Ambulanţă, deşi aceasta nu este acreditată pentru transplant.
"În 2009, Agenţia Naţională de Transplant, sub semnătura directorului executiv, doctorul Dan Adrian Luscalov, a înştiinţat Serviciul de Ambulanţă al municipiului Bucureşti că domnul doctor Victor Zota este nominalizat în funcţia de coordonator al programului de transplant, organe, ţesuturi şi celule de natură umană pentru Centrul universitar Bucureşti, cu încălcarea Legii 95. Nu este uşor de înţeles pentru noi cum coordonarea activităţii de transplant a ajuns la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Mai mult, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov ar fi trebuit să fie acreditat în acest sens pentru a desfăşura activităţi de transplant, aceasta fiind opinia menţionată în raportul Corpului de control", a declarat ministrul Voiculescu.
Vlad Voiculescu a mai declarat că în multe adrese de comunicare între Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, ANT şi MS doctorul Victor Zota apare ca fiind coordonator naţional de transplant, deşi această funcţie nu este definită în legislaţia actuală, deci nu există, fiind definite în legislaţie doar funcţiile de coordonator regional de transplant şi coordonator de transplant la nivelul unităţii sanitare.
Nu în ultimul rând, comisia de control a mai constatat că nici Consiliul Ştiinţific al ANT nu şi-a îndeplinit atribuţiile. Astfel, deşi aceasta trebuia să se întrunească lunar, în perioada 2013-2016 au fost doar patru întruniri. Mai mult, în Consiliul Ştiinţific al ANT sunt foarte mulţi membri din care o parte nici măcar nu mai sunt în viaţă.
În urma acestor rezultate ale controlului, vor fi sesizate organele abilitate pentru posibile fapte penale, respectiv fals şi uz de fals şi vor fi făcute sesizări privind modul de acreditare a unităţilor medicale pentru desfăşurarea activităţilor în domeniul transplantului de organe, precizează sursa citată.
De asemenea, ministrul a dispus verificarea tuturor dosarelor de acreditare a activităţii de transplant pentru a vedea dacă sunt îndeplinite condiţiile de acreditare şi dacă s-au luat măsurile necesare pentru retragerea acreditărilor unităţilor sanitare care nu îndeplinesc aceste condiţii.
Totodată, Vlad Voiculescu a mai informat că a cerut verificarea întregii legislaţii în domeniul transplantului pentru ca toate actele normative incidente să fie puse în acord. De asemenea, se vor face în regim de urgenţă demersurile necesare pentru aprobarea unui ordin de ministru privind modul de alocare la nivel naţional a grefoanelor de ţesuturi şi celule.