"Reţeaua Citostaticelor" - un exemplu de altruism şi implicare

"În 2008, o fostă colegă de liceu şi proaspătă absolventă de medicină mi-a spus despre lipsa unor medicamente ieftine, esenţiale pentru tratamentul copiilor cu cancer. Bleomicin, Vinblastin, Dacarbazin şi multe altele... La început nu mi-a venit să cred. În Austria unde locuiam deja de 7 ani nu şi-ar fi putut nimeni imagina aşa ceva. Mi-a fost aşadar greu să conving farmacia. În cele din urmă am cumpărat primele medicamente şi le-am adus în rucsac medicilor şi asociaţiei care îi ajuta pe copii.

Urma sa fac asta în mod regulat ani de zile, eu şi alte câteva sute de români din toată Europa. Întotdeauna în mod voluntar. Problema lipsei acestor medicamente din spitale a fost ignorată şi ascunsă sub preş de autorităţi ani de zile. Mii de oameni au primit tratamente incomplete sau şi-au făcut singuri rost de medicamente.

Cum s-a putut întâmpla aşa ceva?

Eterna dilemă: cine să vorbească despre problemă?

- Pacientul sau familia? Nu se poate, îţi superi medicul şi vorba ceea, mai ai nevoie!

- Medicul? Nu se poate, sistemul îl va pedepsi dacă se apucă să vorbească aiurea. Se supără managerul, se primesc telefoane de la minister...

- Asociaţia de pacienţi (dacă există una care să ajute pacienţii în spital şi nu doar în studiourile TV unde reprezintă un interes sau altul)? Nu se poate, se supără managerul şi îi dă afară din spital.

- Presa? Ca mai toate problemele din sănătate, şi aceasta părea pur si simplu prea tristă (copii, cancer...) şi prea complexă (câţi jurnaliştii au avut curajul să abordeze în mod serios şi documentat o problemă a sistemului medical până de curând?).

Dacă se vorbea public despre medicamente, atunci cu siguranţă despre cele inovative, despre moleculele de câteva zeci de mii de euro promovate de industria farmaceutică şi de emisarii ei. Pe cine să intereseze medicamente de câţiva euro?

Despre mecanisme transparente de raportare sau despre monitorizarea problemelor de aprovizionare cu medicamente nici nu se punea problema...

Pe 4 Noiembrie 2012, acum exact 4 ani, articolul poveste scris de Vlad Mixich (dacă nu l-aţi citit, merită!) şi campania de presă la care au participat toate canalele media (fără excepţie) l-au făcut pe ministrul Sănătăţii şi pe premierul de atunci să acorde în final atenţia cuvenită problemei (nu fără obişnuitele tentative de driblare, desigur).

A fost una dintre primele campanii de presă din România care scoteau la iveală o astfel de problemă gravă a sistemului medical şi reclama rezolvarea urgentă a acesteia. Din fericire nu a fost ultima. Media, societatea civilă şi publicul sunt cu ochii pe tot ce se intâmplă în sănătate şi cred că acestea sunt exact premisele de care este nevoie pentru a progresa. Chiar dacă acest lucru nu este întotdeauna comod pentru autorităţi, este un mare pas înainte, este un bun câştigat pentru care mulţi au plătit scump. În secţiile de oncologie, la Colectiv şi aproape în fiecare zi în multe dintre spitalele din România.

Probleme cu disponibilitatea anumitor medicamente există peste tot. Sistemul sanitar are întotdeauna nevoie de reformă. Indiferent de culoarea politică. Indiferent de ţară.

Diferenţa o face modul de abordare a problemelor! Le recunoaştem şi încercăm să le rezolvăm cu modestie şi profesionalism... sau le ascundem sub preş, manipulăm sau dăm vina pe alţii. Este alegerea noastră. Şi de această alegere va depinde sănătatea noastră şi a celor dragi nouă!

PS: Mecanismul de raportare a lipsei medicamentelor (www.medicamente-lipsa.ro) construit de o mână de voluntari în urmă cu 4 ani este acum un instrument de lucru al Ministerului Sănătăţii si Agenţiei Naţionale a Medicamentului. În versiune beta încă, dar deja funcţional. Mulţumesc oamenilor din cele două instituţii care lucrează la acest proiect!"