Lovitură pentru corupţii din Sănătate. "Mă aştept să fie mare supărare, să fim atacaţi din toate părţile"
alte articole
Toate contractele de achiziţie ale spitalelor şi celorlalte instituţii din subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii care depăşesc 20.000 de lei vor trebui publicate, în termen de şapte zile de la semnare, pe o platformă publică proprie. Cu alte cuvinte, achiziţiile din sistemul sanitar vor putea fi de acum încolo văzute şi consultate de oricine, relatează EurActiv.ro.
Decizia a fost luată de Ministerul Sănătăţii şi va fi implementată printr-un ordin al ministrului de resort, Vlad Voiculescu. Actul normativ a fost deja trimis la Monitorul Oficial şi va intra în vigoare în momentul publicării.
"Transparenţă de toamnă târzie! Ordinul Vanghele este gata! Unora o să le fie puţin frig la iarnă dar vine primăvara şi o să ne fie bine tuturor cu un pic mai multă transparenţă! Mă aştept să fie mare supărare, şi să fim atacaţi din tot mai multe părţi... fără legătură cu acest ordin, desigur!", a scris ministrul Vlad Voiculescu, pe contul său de Facebook.
Jurnalistul Ovidiu Vanghelie, cel la care făcea referire ministrul, a insistat mult ca acest ordin să apară, convins fiind că "furtul masiv din Sănătate a fost posibil si din cauza faptului ca achiziţiile erau ţinute închise cu cheia". Acum o să vadă toată lumea unde se duc banii.
Ordinul de transparentizare se aplică tuturor "spitalelor publice, serviciilor judetene de ambulanţă şi instituţiilor cu personalitate juridică aflate în subordinea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii", acestea urmând să aibă "obligaţia de a transmite electronic MS, folosind pagina web www.monitorizarecheltuieli.ms.ro, informaţii cu privire la achiziţiile publice şi contractele ce implică utilizarea patrimonului public, în scopul transparentizării acestora".
Vizate sunt achiziţiile publice cu valoare de peste 20.000 lei. Ele trebuie declarate pe site-ului Ministerului în termen de şapte zile de la semnarea contractului. Mai mult, pentru o mai uşoară urmărire a cheltuirii banilor publici în sănătate, spitalele vor fi obligate să-şi publice pe acest site şi bugetele anuale, iar la începutul fiecărei luni un update cu execuţia contractelor.