Vlad Voiculescu: Programul PSD pentru sănătate, "lapte şi miere"

Ana Ion
10.11.2016

alte articole

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii (Florin Chirilă / Epoch Times România)
Ana Ion
10.11.2016

Programul PSD pentru domeniul sănătăţii este "lapte şi miere", a declarat, joi, ministrul Vlad Voiculescu, reamintind că partidele promit lucruri minunate în campanie, care ar trebui şi făcute fără să îţi vinzi "lucruri din curte".

"Este foarte bun, este lapte şi miere. Dacă ei reuşesc să facă tot ce au promis, atunci este foarte bun, după cum partidele din România dacă fac ce promit în general în campanie, este minunat. Din punctul meu de vedere, dacă ne vin de undeva câteva miliarde pe care să le investim în sănătate este foarte frumos. Dacă pentru asta trebuie să ne vindem lucruri din curte...", a declarat ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres, întrebat ce părere are despre programul social-democraţilor în domeniu.

Legat de intenţia PSD de a construi un spital foarte mare în Bucureşti, Voiculescu a declarat că, în principiu, aceasta este o idee foarte bună. "Am auzit despre acest spital mamut din Bucureşti. În principiu este o idee foarte bună, o idee discutată şi cu doamna primar Firea acum câteva luni. Bucureştiul cu siguranţă are nevoie de un spital regional. Dacă spitalul acesta ar trebui să aibă 2.500 de paturi, mai mare decât orice alt spital din Europa, putem discuta cu altă ocazie", a afirmat Voiculescu.

Cât despre situaţia infrastructurii spitaliceşti, ministrul Sănătăţii ar reamintit că aceasta este una gravă şi reprezintă efectul lipsei de investiţii pe mulţi ani de zile. Concret, aproape 80% din spitalele din România ar trebui să fie închise, dacă regulile ar fi aplicate, a atenţionat Voiculescu, subliniind că aproape 30% din spitale funcţionează în clădiri cu risc seismic I sau II.

Totodată ministrul a mai precizat că trei spitale regionale vor beneficia de fonduri europene în valoare de 150 de milioane de euro.

"Avem trei spitale regionale pentru care avem fonduri europene — 150 de milioane de euro. Ce facem noi este aşa: să alegem terenurile şi avem deja două localităţi în Cluj şi în Craiova unde terenurile sunt selectate. În Iaşi suntem în ultima fază. (...) Vom încheia un acord, în următoarele săptămâni, cu Banca Europeană de Investiţii şi folosim bani din Planul Juncker, bani nerambursabili. (...) Până la sfârşitul anului viitor ar trebui să se pornească licitaţiile", a declarat Voiculescu.

Ministrul a mai precizat că în ceea ce priveşte proiectele pentru Institutul 'C.C. Iliescu' şi Spitalul "Marie Curie", discuţiile cu BERD sunt avansate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor