Vlad Alexandrescu se apără: Atacul gratuit al liberalilor, o înşiruire de neadevăruri
alte articole
Vicepreşedintele PNL Radu F. Alexandru i-a cerut premierului Dacian Cioloş să îl demită de îndată pe ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, pe motiv că acesta a propus administrarea comună a Vaticanului şi a Statului român asupra clădirii Bibliotecii Batthyaneum de la Alba Iulia şi a patrimoniului pe care aceasta îl deţine. În replică, ministrul îi atrage atenţia liberalului că argumentele sale nu sunt altceva decât "o înşiruire de neadevăruri".
"A apărut o cerere de demitere a mea făcută de Radu F. Alexandru, senator PNL. Am dat un comunicat, arătând că argumentele lui sunt o înşiruire de neadevăruri. E vorba de o discuţie pe are am avut-o cu arhiepiscopul de Alba Iulia, Jakubini, pe care l-am rugat să găsim împreună o soluţie de co-proprietate pe clădirea Bibliotecii Batthyaneum (nu pe colecţia de cărţi şi manuscrise dinăuntru), soluţie care ar putea să facă eligibil monumentul pentru accesarea de fonduri europene pe axa POR 5.1, care permite restaurarea unui monument istoric în limita a 5 milioane de euro.
În convorbirile de la Vatican, am relatat doar întrevederea mea cu arhiepiscopul de Alba Iulia. Nu e vorba de nicio cedare a patrimoniului de acolo, care se află de altfel în proprietatea Bibliotecii Naţionale a României. Acest atac gratuit a fost făcut fără să mi se ceară nicio informaţie. Aş fi dat oricând detalii despre acest proiect, care mi se pare esenţial pentru stingerea litigiului de la Batthyaneum, care durează de ani de zile", a declarat ministrul Culturii.
Vlad Alexandrescu a subliniat că este primul ministru al Culturii care a intervenit în instanţă în apărarea Guvernului Român împotriva Bisericii Catolice (un avocat al ministerului este acum la Curtea de Apel din Alba Iulia, la cea de-a treia înfăţişare în acest proces).
"Fac tot ce pot pentru a apăra proprietatea Statului român, dar asta nu înseamnă că nu caut soluţii amiabile prin care ambele părţi şi-ar putea retrage acţiunile, şi care ar conduce la o stabilizare a situaţiei şi la posibilitatea unei restaurări a monumentului. Clădirea e grav avariată. În bibliotecă nu mai e lumină electrică, de teama izbucnirii oricând a unui incendiu. Plouă prin acoperiş etc.
Soluţia pe care o căutăm ar trebui să fie una similară în unele privinţe cu cea care a permis gestiunea Muzeului Brukenthal din Sibiu cu un parteneriat între Ministerul Culturii şi Biserica Evanghelică din Sibiu, care a stins conflictele de ani de zile şi a condus la o gestiune prosperă şi normală a Muzeului", a mai precizat ministrul.