Vizita lui Hollande la Bucureşti şi poziţionarea României alături de nucleul UE

Poziţia Franţei privind aderarea României la Schengen nu s-a schimbat radical. Preşedintele Francois Hollande nu a spus cu subiect şi predicat că ţara sa susţine aderarea României la acest spaţiu, fie şi în două etape, mai întâi cu frontierele maritime şi aeriene şi apoi cu cele terestre, şi nici nu a avansat un potenţial termen.

”România s-a dotat prin Programul PNR pentru controlul circulaţiei persoanelor care tranzitează prin aeroporturi şi s-a dotat cu o astfel de structură importantă pentru securitatea noastră. Pentru noi este un punct esenţial în lupta împotriva terorismului, de aceea discuţiile trebuie purtate la Bruxelles pentru a vedea cum pot aduce aeroporturile române o contribuţie în Spaţiul Schengen prin eficacitatea lor”, a declarat acesta. Problema este că România îndeplineşte demult criteriile tehnice, iar statele care s-au opus totuşi aderării au fost Franţa, Finlanda, Germania şi Olanda. Nu este nimic de discutat la Bruxelles, ci este vorba doar despre un vot politic, în unanimitate, în Consiliul JAI. Dacă Franţa chiar este partenerul strategic şi prietenul României care se pretinde, trebuie să declare deschis că susţine aderarea ţării noastre la Schengen, nu să se mai ascundă după deget cu formule că ”Mai vorbim, mai vedem la Bruxelles”.

Exact asta nu şi-a permis Hollande să facă la Bucureşti pentru că popularitatea sa este tot mai scăzută în Franţa, iar extrema dreaptă condusă de Marine Le Pen ar putea primi muniţie electorală dacă el declară că vrea extinderea Schengen acum când efectele crizei refugiaţilor n-au trecut. România este ţinută în afara Schengen tocmai de politicieni şi partide mainstream care se tem de ascensiunea populiştilor care deja se produce – AfD în Germania, partidul lui Geert Wilders în Olanda, Frontul Naţional în Franţa şi Adevăraţii Finlandezi în Finlanda.

Pe de altă parte, în perspectiva alegerilor din 2017, Hollande riscă să nu câştige nici competiţia internă din propriul partid, d-apoi o confruntare cu Marine Le Pen şi candidatul UMP, Nicolas Sarkozy, sau Alain Juppe, care vor fi mult mai defavorabili intrării României. Aflat la final de mandat şi cu o cotă mare de nepopularitate, socialistul nu poate să fie un aliat important al Bucureştiului în acest dosar.

Beneficiile

Vizita lui Hollande în România a avut totuşi un rezultat pozitiv. Ţara noastră se poziţionează în sfârşit cumva - alături de nucleul dur al UE, motorul franco-german, şi se distanţează de grupul de la Vişegrad, sau mai bine zis este cooptată de acesta. Scriam recent după întâlnirea lui Iohannis cu cancelarul Merkel că România nu ştie ce vrea UE şi caută să se ralieze la poziţia comună europeană, indiferent care este aceasta, şi, pentru a nu-i supăra nici pe unii nici pe alţii, duce o politică euroconformă, dar irelevantă.

Pot exista beneficii dintr-o renunţare la această linie păguboasă şi dintr-o poziţionare clară alături de ţările care au deja în plan integrarea mai profundă a celor care pot şi vor în cadrul unei Uniuni flexibile, cu mai multe viteze. Dar ce poate să aducă România, care nu este membră a zonei euro şi nici a Schengen ca şi contribuţii concrete?

”Faptul că România încă nu face parte din zona Schengen şi nici din zona euro înseamnă că Bucureştiul deocamdată nu poate juca rolul care i se cuvine celui de-al şaptelea stat ca mărime din UE în două domenii-cheie de integrare europeană, însă România are toate şansele să joace un rol important în materie de securitate şi apărare europeană, inclusiv în contextul eforturilor de accelerare a integrării europene post-Brexit în acest domeniu”, explică Nicu Popescu, analist la Institutul de studii de securitate al UE din Paris, pentru Epoch Times.

În opinia sa, ”spre deosebire de acum 15 ani, astăzi riscul cel mai mare pentru Europa nu mai ţine de dezvoltarea unui pilon separat european în cadrul NATO, care s-ar afla în competiţie cu SUA. Astăzi riscul principal al Europei ţine de irelevanţa militară a Europei – irelevanţă care are la bază cheltuieli insuficiente de apărare, diviziuni interne şi o opinie publică care nu mai crede că securitatea militară este o prioritate. Astăzi, SUA sunt mai preocupate de auto-marginalizarea Europei în domeniul apărării decât de o potenţiala competiţie din partea Europei, şi o participare activă a României în relansarea integrării europene în materie de apărare va fi un factor pozitiv atât pentru UE, cât şi pentru NATO”.

”O poziţionare activă a României în materie de securitate şi apărare europeană, alături de Franţa şi Germania, ar mai fi şi un semnal pozitiv venit din Europa Centrală. Or, astăzi, prea multe dintre noile state membre sunt mai degrabă o sursă de euroscepticism populist, fapt care fragilizează întreaga construcţie europeană şi marginalizează Europa Centrală în UE. Pe fundalul populism-scepticismului central-european, vocea României este importantă pentru menţinerea Europei Centrale în mainstreamul integrării europene”, a mai spus Nicu Popescu pentru Epoch Times.

”O poziţionare activă a României în materie de securitate şi apărare europeană, alături de Franţa şi Germania, ar mai fi şi un semnal pozitiv venit din Europa Centrală”

Bun, asta ar însemna o poziţionare clară a României faţă de viitorul UE. Preşedintele Iohannis a declarat că România este de acord şi sprijină iniţiativa franco-germană în domeniul apărării comune, ”dar nu dorim să dezvoltăm o iniţiativă care înlocuieşte formatul NATO, ci dorim o iniţiativă care vine în completarea şi lucrează împreună cu acesta, lucru care va duce la o îmbunătăţire netă şi pentru termen foarte lung a capacităţii Uniunii Europene de a se apăra şi de a interveni în zone de criză”.

Poziţia sa este una corectă. Parteneriatul strategic cu SUA şi apartenenţa la NATO sunt garanţiile de securitate cele mai importante ale României la care nu se poate renunţa în favoarea unei armate comune europene care încă nu există, dar pe de altă parte americanii cer de ani de zile europenilor să-şi asume mai multă responsabilitate pentru propria apărare, inclusiv prin creşterea bugetelor militare. Ca urmare, avertismentele unor analişti şi jurnalişti de la noi potrivit cărora România este decuplată de SUA prin participarea la construirea unei armate comune europene sunt alarmiste şi nefondate.

Până să intre în conflict angajamentele luate de România faţă de NATO cu cele europene mai este cale lungă. Deocamdată problema nu este asta, ci ca România să participe activ, nu reactiv la marile dezbateri europene şi să-şi definească propriile interese legate de viitorul UE.

Într-o conferinţă de presă ţinută pentru a prezenta poziţia pe care România o va susţine la summitul informal de la Bratislava de astăzi, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că ţara noastră ”vrea o aprofundare a integrării europene, ca ţara noastră să fie mult mai profund integrată în toate procesele”. Întrebat de jurnalişti ce înseamnă asta concret, dacă înseamnă federalizare sau mai multă suveranitate naţională, preşedintele a răspuns că ”discuţia federalizare versus suveranitate este o temă falsă şi este cazul să discutăm despre o Europa mai bună. În unele situaţii e nevoie să se lase anumite chestiuni în responsabilitatea politicienilor naţionali, şi e bine aşa, iar în alte situaţii e bine pentru toţi ca împreună să fie luate decizii şi să fie creată o comandă unică pentru a permite o abordare unitară”.

Chiar dacă şeful statului s-a eschivat de la un răspuns tranşant, invocând principiul subsidiarităţii, el a revenit apoi cu precizarea că integrarea aprofundată implică două priorităţi strategice - integrarea în Schengen şi zona euro. ”Vrem să fim în nucleul UE”, a mai spus Iohannis, ceea ce înseamnă că România se raliază Germaniei şi Franţei pe linia unei integrări mai profunde.

Opţiunea a fost făcută. Chiar dacă termenul de aderare la eurozonă nu va fi 2019, iar ţara noastră nu se grăbeşte pentru ca integrarea să nu fie în detrimentul economiei româneşti, acesta rămâne un obiectiv strategic. Iar în privinţa intrării în spaţiul Schengen, Iohannis pare să mizeze pe un progres etapizat, cu sprijinul Germaniei şi al Franţei, pe care România va trebui să le susţină în schimb în alte dosare sensibile precum criza refugiaţilor.

Totuşi nu este suficient ca Franţa sau Germania să te adopte ca principal aliat într-o Europa de Est care devine tot mai eurosceptică sau să te poziţionezi deschis alături de nucleul UE, ci este necesar ca România să aibă propriile iniţiative ca să poată juca un rol.