Violenţa în familie - un fenomen inadmisibil într-o societate democratică

Fiind un fenomen inadmisibil într-o societate democratică, violenţa în familie ”cunoscut şi sub numele de violenţă domestică, abuz domestic, abuz familial, abuz marital/conjugal sau violenţă intimă poate fi definit pe larg ca fiind un model comportamental abuziv al unuia sau al ambilor parteneri dintr-o relaţie intimă precum mariajul, concubinajul, familia, prietenia sau convieţuirea”[1]

Pentru a stabili limitele violenţei, formele şi soluţiile de combatere a acesteia considerăm necesar să expunem succint conceptul de violenţă cu evidenţierea noţiunilor doctrinare cât şi legale. În zilele contemporane suntem obişnuiţi să auzim despre violenţă în artă, în limbaj, în sport, în şcoală, în familie şi chiar în societate.

În acest sens, cuvântul violenţă a ajuns să desemneze aproape orice ciocnire, orice tensiune, orice raport de forţe, orice inegalitate, orice ierarhie scrie sociologul Chesnais[2]

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX Bucureşti, 1996) conţine următoarea definiţie: violenţă — 1. Însuşirea, caracterul a ceea ce este violent. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe şi în fapte; vehemenţă, furie. 3. Faptul de a întrebuinţa forţa brutală, constrângere; încălcare a ordinii legale.[3]

Literatura de specialitate conţine diferite definiţii ale violenţei din diverse domenii. Astfel, în domeniul psihiatric violenţa reprezintă acţiune umană ce presupune intensificarea brutalităţii, realizate cu ajutorul forţei, aceasta fiind orientată împotriva unei persoane, situaţii, instituţii, comunităţi sau împotriva oricărui alt obiect, acţiune în urma căreia obiectul poate fi distrus[4].

În psihologie, autorii Svetlana Rusnac, Victoria Gonţa, Svetlana Clivada, Ludmila Zmuncilă consider că ”violenţa în familie se prezintă ca un stimul puternic producător de stări inadecvate care în cele mai multe dintre cazuri conduc la consecinţe nu mai puţin grave decât însuşi actul, iar în anumite condiţii chiar şi mai puternice”[5].

În sociologie se consideră a fi violenţă acele acte antisociale ce lezează viaţa, demnitatea integritatea corporală şi sănătatea persoanei, iar mijloacele de înfăptuire sunt constrângerea, abuzul, panica, etc. [6].

Potrivit doctrinei juridice, violenţa este calificată ca influenţa exercitată asupra unui subiect al raportului social; un act de aplicare al forţei manifestat prin constrângere, reprimare sau chiar prin nimicirea acestui subiect. Atare influenţă are drept scop realizarea intereselor şi satisfacerea propriilor necesităţi contrar voinţei şi dorinţei cuiva, în detrimentul intereselor altui subiect.[7]

Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova[8] expune că noţiunea de violenţă domestică cuprinde un complex de comportamente agresive sistematic repetate şi aplicate faţă de victimă.

În opinia altor autori, violenţa în familie constituie un comportament învăţat în care condiţia fizică şi psihologică este folosită pentru menţinerea controlului asupra partenerului intim şi trebuie luată în serios şi tratată cu agresivitate de către autorităţile statului[9].

Radu Vrasti consideră că definirea violenţei familiale este o problemă mai mare decât o dispută semantică pentru că ea prezintă diferenţe majore în ceea ce priveşte conţinutul problemei. Controversa centrală este gradul cu care termenul de “violenţă familială” este sinonim cu abuzul sau cu rele tratamente între membrii de familie.”[10]

Recomandarea nr. R(85)4, adoptată la reuniunea a 382 din 26.03.1985 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei oferă o definiţie a noţiunii de violenţă în familie, aceasta reprezemtând orice act sau omisiune comisă în interiorul familiei de către unul din membrii ei şi care aduce atingere vieţii, integrităţii corporale sau psihologice sau libertăţii altui membru al acelei familii şi vatămă în mod serios dezvoltarea personalităţii lui.

În decursul anilor sensul acestei noţiuni rămâne neschimbat. Astfel conform art. 3 al Convenţiei Consiliului Europei cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei în familie, violenţa în familie înseamnă ”toate actele de violenţă fizică, sexuală, psihologică sau economică care au loc în familie sau în unitatea domestică sau între foşti sau actuali soţi sau parteneri, idiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima”[11].

Codul penal[12] prevede că violenţa în familie reprezintă acţiunea sau inacţiunea intenţionată manifestată fizic sau verbal, comisă de un membru al familiei asupra altui membru al familiei, care a provocat suferinţă fizică soldată cu vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, suferinţă psihică ori prejudiciu material sau moral.

Articolul 2 al Legii cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie nr. 45-XVI din 01.03.2007 oferă următoarea noţiune a violenţei în familie: ”orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare sau de apărare a unor alte persoane, manifestată fizic sau verbal, prin abuz fizic, sexual, psihologic, spiritual sau economic ori prin cauzare de prejudiciu material sau moral, comisă de un membru de familie contra unor alţi membri de familie, inclusiv contra copiilor, precum şi contra proprietăţii comune sau personale”.

Reieşind din norma expusă, observăm că legiuitorul operează cu doi termeni şi anume: violenţă şi agresiune. Ambii termeni pot fi utilizaţi pentru a descrie un comportament abuziv faţă de o persoană. Dicţionarul de drept penal defineşte agresiunea ca fiind ”comportamentul violent manifestat de o persoană, faţă de alte persoane”[13], iar violenţa ca fiind comportarea agresivă care se poate manifesta la nivel fizic sau psihic şi capătă cel mai adesea semnificaţie penală”[14]. Agresiunea este determinată de situaţii frustante care nu pot fi depăşite de individ şi se manifestă prin descărcări violente distructive. De asemenea agresiunea poate fi definită ca o acţiune sau caun abuz care se comite prin violenţă. În acest sens Dicţionarul practic al limbii române explicative şi morfologic scrie că agresiunea este ”un atac neprovocat împotriva unei persoane sau a unui stat”[15]. La rândul său violenţa este definită în Dicţionarul limbii române pentru elevi ca fiind ”aplicarea forţei în relaţiile interumane şi interstatale, recurgere la presiune psihologică şi chiar la exterminare fizică pentru a se obţine supunerea faţă de o voinţă străină, încălcarea ordinii legale”[16].

În legislaţia României, violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate. Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.[17]

Deşi legiuitorul român utilizează noţiunea de violenţă în familie, doctrina română operează cel mai des cu noţiunea de violenţă domestică, echivalându-le sensul. Autorul Bodrug-Lungu Valentina totuşi le diferenţiază explicând că ”noţiunea de violenţă domestică (domestic violence - engl.) este mai largă acoperind şi sfera relaţiilor agresive dintre concubini”[18]. În opinia dânsei ”violenţa în familie se referă la toate acţiunile fizice, sexuale, psihologice, economice şi de ordin abuziv într-o relaţie de tip familial legal”[19].