Victoria lui Trump, o înfrângere a Sistemului

A fost una dintre cele mai murdare campanii din toate timpurile, cu atacuri şi declaraţii suburbane şi cu doi candidaţi, despre care nu poţi spune cu uşurinţă care este răul cel mai mic. Donald Trump a reuşit performanţa surprinzătoare de a-şi îndepărta mulţi potenţiali alegători - latino-americani, afro-americani şi alte categorii pe care le-a insultat, dar totuşi să câştige, în timp ce Hillary Clinton n-a profitat de gafele şi ieşirile neinspirate ale acestuia. Mai mult, se pare că ea n-a fost capabilă să mobilizeze la urne tocmai aceste categorii în număr mare.

Hillary s-a dat la începutul campaniei în mod fals drept campioana oamenilor simpli, deşi aparţine tocmai celor din vârf, care au provocat criza financiară, de care spunea că vrea să-i apere pe aceştia. Ea a încercat să se prezinte ca o femeie din popor, care empatizează cu americanii simpli afectaţi de tot mai puternicele inegalităţi sociale, dar averea Clintonilor se ridică la cel puţin 11,3 milioane de dolari, fără a include aici locuinţele pe care nu trebuie să le declare. Dacă mai punem la socoteală şi sumele uriaşe pe care le varsă guverne străine şi mari corporaţii către Clinton Global Iniţiative şi Clinton Foundation, se vede clar contrastul uriaş dintre ceea ce vrea să pară Hillary, protectoarea ”everyday Americans” şi ceea ce este cu adevărat, parte a unei elite supra-privilegiate care n-are nicio legătură cu situaţia oamenilor simpli. Din start, o asemenea cosmetizare nu a putut s-o facă pe Hillary mai populară.

Principalul clivaj al alegerilor din SUA a fost între sistem şi anti-sistem. Hillary Clinton, candidata sistemului, avea foarte multe schelete în dulap care n-au putut fi ţinute închise. Scandalul e-mailurilor, legat de folosirea unui server privat în perioada în care era Secretar de Stat, în locul unui cont guvernamental, a fost băgat sub preş, pus din nou pe tapet de FBI şi apoi din nou închis. El arată însă o acţiune iresponsabilă, dacă nu chiar o altă agendă, astfel încât ancheta privind emailurile nu putea fi închisă.

Chiar dacă Donald Trump nu a ştiut să profite de răspunsurile neconvingătoare date de Hillary pe multiplele schelete pe care le are în dulap şi s-a decredibilizat prin declaraţii total deplasate despre diferite categorii de populaţie, nici doamna Clinton nu a dat răspunsuri convingătoare în acest sens.

Trump nu şi-a făcut temele de campanie, ci a făcut doar show, a vorbit în cuvinte simple, adresându-se unui public alb, mai puţin educat. Retorica sa virulentă împotriva establishmentului corupt şi a pericolelor legate de globalizare a avut un ecou mai ales în rândul categoriilor defavorizate, cele mai lovite de dispariţia clasei mijlocii şi de creşterea disparităţilor şi inegalităţilor dintre bogaţi şi săraci în societatea americană. Donald Trump, cu stilul său direct şi grosolan, a devenit debuşeul pentru un vot de protest împotriva politicienilor mainstream. Ascensiunea sa s-a datorat tocmai faptului că nu era perceput ca un candidat republican clasic, ci ca unul incomod chiar şi pentru propriul partid, un om venit din afara sistemului.

Spre deosebire de Hillary, care nu reuşeşte să trezească entuziasm cu niciun chip, Trump a reuşit să polarizeze cu atacurile sale împotriva Sistemului şi cu stilul său de showman desăvârşit. Candidata democrată a fost pusă în dificultate tocmai de flexibilitatea acestuia, el putând să joace o partitură azi şi să cotească radical mâine.

Jocul lui Trump nu a mai funcţionat atunci când a fost scos de pe terenul lui, de divertisment. În cele trei dezbateri televizate s-a văzut lipsa lui totală de experienţă pe teme interne, dar mai ales externe, şi deşi ar fi putut să-i pună lui Hillary multe probleme şi întrebări, el a pierdut confruntarea, fiind oprit să-şi facă show-ul obişnuit. Mulţi, poate chiar majoritatea dintre cei care l-au votat, au făcut-o ca măsură de protest faţă de întreaga clasă politică, nu pentru ideile sale radicale precum construirea unui zid la graniţa cu Mexicul sau pentru celelalte promisiuni fanteziste făcute.

Consecinţele alegerilor

România are în SUA cel mai important partener, principalul garant pentru securitatea ei. Afinităţile exprimate de Donald Trump faţă de Vladimir Putin nu au cum să nu îngrijoreze autorităţile române şi în general statele de pe flancul estic. Trump a ridicat problema condiţionării ajutorului SUA de creşterea cheltuielilor europenilor pentru propria lor apărare (o necesitate obiectivă de altfel) şi teoretic a pus sub semnul întrebării articolul 5 al NATO privind apărarea colectivă.

Spre diferenţă de Hillary, care nu reuşeşte să trezească entuziasm cu niciun chip, Trump a reuşit să polarizeze cu atacurile sale împotriva Sistemului şi cu stilul său de showman desăvârşit.

Unii analişti precum profesorul britanic Robert Singh de la University of London afirmau că Hillary Clinton va fi mai concentrată pe Europa decât Obama, dacă este aleasă preşedinte, şi nu-şi va încălca unele linii roşii precum respectarea articolului 5 al NATO în cazul în care un stat baltic ar fi atacat de Rusia. Cei care se grăbesc să vadă însă victoria lui Trump ca pe un dezastru pentru Europa şi consideră că Europa de Est şi România ar fi avut mai mult de câştigat de pe urma victoriei lui Hillary ar trebui să se mai gândească.

Doamna Clinton a făcut un lobby puternic pentru exploatarea gazelor de şist prin periculoasa metodă a fracturării hidraulice de către Exxon şi Chevron în Europa Centrală şi de Est. Ea a lansat Global Shale Gas Iniţiative ca o acţiune de cooperare polono-americană în 2010, când Agenţia energetică americană prognoza că Polonia deţine depozite importante de gaze de şist, fapt infirmat ulterior când atât Exxon cât şi Chevron s-au retras din ţară. În 2012, Hillary s-a deplasat la Sofia pentru a cere Parlamentului bulgar să reconsidere moratoriul impus fracturării hidraulice şi retragerea licenţelor de explorare ale Chevron. Atât Chevron cât şi Exxon sunt mari donatori la Clinton Foundation, cu 250.000 de dolari în 2013, respectiv 2 milioane de dolari la Clinton Global Iniţiative începând cu 2009. Mai mult, potrivit Wall Street Journal, începând din 2007, Exxon Mobil a mai donat 16,8 milioane de dolari Vital Voices, unei fundaţii non-profit pentru femei co-fondată de Hillary.

Pe de altă parte, potrivit unei investigaţii a New York Times, peste două milioane de dolari de origine rusească ar fi intrat în conturile Fundaţiei Clinton în perioada în care achiziţionarea unei companii miniere de uraniu de către o companie de stat din Rusia necesita avizul Departamentului de Stat al SUA, condus de Hillary Clinton. Donaţiile de 2,35 de milioane de dolari nu au fost făcute publice de fundaţie, care a recunoscut mai apoi că a făcut greşeli în raportarea donaţiilor guvernamentale.

Dincolo de Rusia, noul preşedinte american se va confrunta şi cu o relaţie tot mai problematică cu China – de la spionajul cibernetic şi furtul de proprietate intelectuală, tratamentul tot mai ostil aplicat companiilor americane în China până la agresivitatea revizionistă a Beijingului în Marea Chinei de Sud şi de Est, care creşte riscul unei confruntări militare în regiune. Şi aici relaţiile Clintonilor cu Partidul Comunist Chinez şi scandaluri precum China Gate nu au cum să inspire încredere.

Fostul secretar american al Apărării, Robert Gates arăta foarte bine că şi Trump, dar şi Hillary au o problemă de credibilitatea în politica externă şi că niciunul dintre ei n-a prezentat o strategie nouă privind problemele externe complexe cu care se vor confrunta SUA, de la China la Rusia, Coreea de Nord, Iran sau Orientul Mijlociu. Aşa este. Trump s-a dovedit total ignorant în probleme de politică externă, în timp ce Hillary Clinton a fost responsabilă pentru haosul din Libia post-Gaddafi, unde s-a ajuns la acelaşi eşec pe care ea şi democraţii l-au reproşat administraţiei Bush în Irakul post-Saddam. În plus, Clinton n-a fost consecventă – a fost pentru acorduri comerciale pe care le-a susţinut precum TPP, iar apoi s-a declarat împotriva lor în această campanie. A votat pentru intervenţia în Irak în 2003, şi apoi în prima campanie prezidenţială s-a opus suplimentării de trupe.

Mai trebuie subliniat şi un alt paradox. Actualul preşedinte Barack Obama, şi-a păstrat potrivit unui sondaj recent al Gallup, o rată de popularitate de 56%, la fel de mare ca înainte de realegerea sa în octombrie 2012, în ciuda unor mandate marcate de prea puţine realizări, care au lăsat SUA mai slabă pe plan intern şi extern. Politica externă americană s-a dovedit un eşec în Siria, unde Rusia determină jocul şi unde Obama şi-a încălcat propria linie roşie, neintervenind atunci când trebuia şi putea s-o facă. Acordul legat de programul nuclear iranian are multe lipsuri, iar Teheranul îşi întăreşte influenţa în regiune, profitând de slăbiciunea SUA. Şi China profită de aceasta, iar lista poate să continue.

Obama a încercat să-şi transfere capitalul de imagine către Hillary, dar acest transfer a eşuat. Predarea ştafetei nu s-a făcut automat, aşa cum şi-au dorit democraţii. Oamenii nu au vrut să gireze o revenire la putere a clanului Clinton, iar mulţi dintre cei care nu recunoşteau că vor vota cu Trump au dat lovitura Sistemului la urne, tăcuţi, disciplinaţi, în număr mare.