Ce s-ar afla în spatele redeschiderii anchetei împotriva lui Hillary Clinton
alte articole
Potrivit Daily Mail şi unei surse apropiate de directorul FBI James Comey, decizia, cel puţin parţial, a avut loc deoarece acesta “nu a mai putut rezista presiunii tot mai mari exercitate de agenţi rebeli din interiorul FBI” care au “simţit că directorul i-a trădat şi a atras batjocura publică asupra Biroului pentru că i-a permis lui Hillary” să scape prea uşor.
Sursa a mai declarat că unii dintre agenţii în cauză sunt chiar adjuncţi ai săi.
James Comey a devenit ţinta unui val de critici după ce a închis o anehctă asupra utilizării, de către Hillary Clinton, a unui server de emailuri personal, pe care fostul secretar de stat american ar fi vehiculat documente secrete.
Hillary Clinton a negat că ar fi trimis documente secrete, sau că ar fi folosit un server pentru a vehicula emailuri de servici, pentru ca în final să susţină că nici nu ştia în ce mod sunt marcate documentele secrete. Este cunoscut faptul că personalul lui Hillary Clinton a folosit un software profesional - BleachBit - pentru a sterge mai multe zeci de mi de emailuri, deşi asupra serverului şi emailurilor se emisese o cerere de sechestru.
James Comey, la sfârşitul anchetei desfăşurate de FBI, a declarat că fostul secretar de Stat trimisese emailuri cu conţinut secret, că a vehiculat emailuri legate de postul ei de secretar de stat, dar a concluzionat în mod halucinant că nu va deschide un proces pentru că nu poate dovedi intenţia frauduloasă din partea lui Hillary Clinton.
Decizia lui Comey a ridicat în aer susţinîtori ai lui Trump, dar şi apărători ai Justiţiei din SUA.
“Atmosfera din cadrul FBI a fost toxică de când Jim a anunţat în luna iulie că nu va recomanda punerea sub acuzare a lui Hillary”, a precizat sursa, un prieten apropiat care îl cunoaşte pe Comey de aproximativ două decenii, şi are relaţii de familie apropiate.
“Unii oameni, inclusiv şefi de departamente, au încetat să mai discute cu Jim şi chiar i-au ignorat saluturile când treceau pe lângă el pe hol”, a declarat sursa. “Ei consideră că i-a trădat şi a făcut Biroul de ruşine lăsând-o pe Hillary să scape cu o palmă”.
Conform sursei, pe Comey l-a măcinat această situaţie timp de câteva luni şi a discutat despre acest lucru în detaliu cu soţia sa, Patrice.
Comey i-a declarat soţiei că este deprimat de stiva de cereri de demisie care se adună pe biroul său şi care provin de la agenţii nemulţumiţi. Scrisorile i-au amintit în fiecare zi că moralul în cadrul FBI este la pământ.
“Oamenii în care are cea mai mare încredere s-au supărat cel mai tare pe el. Printre ei se află şi soţia sa, Pat. Ea i-a cerut în mod continuu să recunoască faptul că a greşit când a refuzat să recomande acuzarea fostului secretar de stat”, a continuat sursa.
Între timp, preşedintele american Barack Obama şi procurorul general al SUA, Loretta Lynch, par să fie “furioşi” pe decizia lui Comey.
Anunţul directorului FBI în legătură cu redeschiderea investigaţiei, care a fost făcut cu doar 11 zile înaintea alegerilor prezidenţiale, a fost întâmpinat cu şoc şi nemulţumire de Lynch şi procurorii din Departamentul Justiţiei.
“Jim mi-a spus că Lynch şi Obama sunt furioşi pe el”, conform sursei. “Lynch şi Obama nu l-au contactat direct pe Jim, dar au dat de înţeles prin intermediari că nu sunt de acord cu eforturile sale de a salva situaţia”, a adăugat sursa.