Victor Ponta anunţă că a strâns semnăturile necesare pentru a-şi depune candidatura la preşedinţia României

Victor Ponta (Epoch Times România)
D.B.
03.03.2025

Victor Ponta a declarat, luni, că a terminat deja de strâns semnăturile de care are nevoie pentru a-şi depune candidatura la alegerile prezidenţiale.

Întrebat de presă la Palatul Parlamentului, dacă a început strângerea de semnături în acest sens, deputatul a replicat, potrivit Agerpres:

„Am terminat-o deja. Când termin toate procedurile, îmi depun candidatura”.

În contextul in care Ponta i-a trimis o scrisoare secretarului general al PSD, prin care îl anunţă că se suspendă din calitatea de membru al partidului, el a mai precizat azi că „după mandatul de preşedinte” se gândeşte să se întoarcă în PSD.

Fostul premier a mai spus că are susţinerea alegătorilor PSD, dar şi a alegătorilor PNL.

„Juridic, cred că domnul Predoiu va putea explica că nu poate fi dat afară cineva care e suspendat. Poate să-mi revoce eventual suspendarea şi după aceea să mă dea afară”, a menţionat el.

Context

Reamintim că, în epistola sa de suspendare, Ponta - care în ultima vreme a îmbrăţişat o retorică de tip "suveranist" şi a mers până la a-l prezenta pe Călin Georgescu drept unicul candidat antisistem la prezidenţiale - a lansat un atac la adresa lui Crin Antonescu – candidatul la preşedinţie susţinut de coaliţia de guvernare, PNL – PSD.

„Având în vedere situaţia actuală, în care există o contradicţie evidentă între voinţa electoratului şi deciziile luate de conducerile Partidelor politice care formează Coaliţia de Guvernare, mă văd nevoit să vă comunic în mod formal decizia mea.

Conducerea PSD a decis, pentru prima dată în istoria sa ca partid, să nu aibă un candidat propriu pentru Alegerile Prezidenţiale din 2025 – în acest fel electoratul de stânga este abandonat şi nereprezentat;

Conducerile UDMR şi PNL, ulterior şi PSD, au stabilit un candidat aşa-zis 'de dreapta' dar care reprezintă Sistemul şi trecutul pe care românii I-au respins la vot în Noiembrie 2024; electoratul suveranist şi cel care îşi doreşte o schimbare a Sistemului care a dus România în prăpastie în ultimii 10 ani este abandonat;

Candidatul propus de liderii Coaliţiei a trădat votul majoritar al românilor pentru USL; a rupt în 24 Februarie 2014 Acordul Politic încheiat cu PSD; s-a aliat cu fostul partid al lui Traian Băsescu şi I-a adus pe Klaus lohannis la conducerea PNL şi a României! Laşitatea sa în faţa Sistemului a dus la instaurarea 'Regimului antinaţional lohannis' – respins acum de toţi românii”, transmite Ponta în scrisoare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor